HomeActualități Americane

Alegătorii americani sunt extrem de îngrijorați că Big Tech poate răsturna alegerile

Alegătorii americani sunt extrem de îngrijorați că Big Tech poate răsturna alegerile

Timp de citire: 2 minute Majoritatea alegătorilor americani sunt îngrijorați de faptul că marile companii Tech devin prea puternice și ar putea inf

Timp de citire: 2 minute

Majoritatea alegătorilor americani sunt îngrijorați de faptul că marile companii Tech devin prea puternice și ar putea influența rezultatele alegerilor în favoarea candidaților preferați.

Potrivit unui sondaj realizat de celebrul Scott Rasmussen, 78% dintre alegători consideră că „marile companii tech precum Twitter, Facebook și Google ar putea schimba rezultatele alegerilor în beneficiul candidatului lor preferat”. Doar 10% au considerat că această posibilitate este puțin probabilă.

Aproape jumătate dintre alegători (47%) consideră că este „foarte probabil” ca aceste companii să răstoarne alegerile, în timp ce doar 3% spun că „nu este deloc probabil”.

Ceea ce este cu adevărat interesant este că nu există o diviziune partizană pe această temă. 82% dintre republicani și 82% dintre democrați spun că Big Tech ar putea răsturna alegerile.

Când republicanii și democrații abia cad de acord asupra vreunei teme în aceste zile, este important să vedem că percepția influenței Big Tech asupra politicii depășește diviziunea partizană – și asta face ca această temă să fie extrem de importantă.

Citește și Expert în inteligența artificială explică modul în care Big Tech manipulează ceea ce gândești

Oamenii se informează foarte des de pe rețelele de socializare, iar marii giganți ai rețelelor sociale sunt conduși de liberali. Ei sunt cei care scriu algoritmii care determină ce articole vedem. Ei sunt cei care cenzurează conținutul considerat dezinformator. La fel, tot ei decid cine este interzis pentru că devine prea influent.

Deoarece Facebook folosește zecile de milioane de raportări ale utilizatorilor ce semnalează conținut ofensator pentru a-și instrui algoritmii, o parte a părtinirii politice a sistemului ar putea reflecta vocile care se aud mai puternic. Dacă conservatorii nu se implică activ în semnalarea conținutului, atunci nu înclină balanța în baza de date, iar opiniile lor nu vor fi reflectate de acești algoritmi.

Un lucru pe care conservatorii l-ar putea face – ar fi foarte interesant de văzut în ce măsură funcționează acest lucru pe Facebook – este ca atunci când văd ceva despre care știu că ar fi semnalat dacă situația ar fi inversată, să îl semnaleze ca ofensator. Este foarte posibil ca algoritmii de pe site-urile de socializare să învețe că discursul de stânga este ofensator și să schimbe modul în care conținutul este semnalat. Ar fi un experiment social interesant.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0