HomeActualități Americane

ALEGERI CHICAGO 2023: Progresistul Brandon Johnson l-a învins pe Paul Vallas, devenind viitorul primar al orașului Chicago

ALEGERI CHICAGO 2023: Progresistul Brandon Johnson l-a învins pe Paul Vallas, devenind viitorul primar al orașului Chicago

Brandon Johnson, care deține încă funcția de membru al Consiliului de Conducere a regiunii Cook County, fost ales în această seară primar al orașului

Brandon Johnson, care deține încă funcția de membru al Consiliului de Conducere a regiunii Cook County, fost ales în această seară primar al orașului Chicago, devenind al doilea bărbat de culoare ales la conducerea celui de-al treilea oraș ca mărime din țară, și al 46-lea primar al acestui oraș.

Cu 99,23% din secții de votare, Johnson are la această oră 51,42% din voturi față de Paul Vallas care are 48,58%, potrivit primelor rezultate neoficiale ale Biroului Electoral din Chicago. Candidații sunt la o distanță de 15.822 de voturi.

Mai mult de 90.000 de buletine de vot prin corespondență nu au fost încă returnate la Biroul Electoral din Chicago, dar Associated Press a anunțat că Johnson va fi ales primarul orașului Chicago cu numărul 57. Vallas a declarat că se așteaptă ca Johnson să fie următorul primar.

Primărița progresistă Lori Lighfoot înlocuită de un primar nou cu mult mai progresist

Brandon Johnson o va înlocui pe Lori Lightfoot, a cărei sprijin l-a obținut imediat după ce aceasta nu s-a clasat pentru finala cursei electorale. Lightfoot va fi primul primar din Chicago, de la Jane Byrne încoace, care va sta doar patru ani în funcție nereușind să fie realeasă în funcție după primul său mandat catastrofal. Și totuși, se pare că majoritatea votanților prefereă mai mult din aceleași lucruri, mai multe din aceleași polițe și politici de stânga progresiste. Altfel nu se explică cum după ce și socialistul Bernie Sanders și-a dat sprijinul în campania electorală a celui mai de stânga candidat la primăria orașului de până acum, acesta să nu stârnească opoziția formată din democrații moderați și de centru, independenții, și conservatorii pentru a fi învins.

Citește și VALLAS vs JOHNSON – La polul opus al viziunilor despre viață a lumii

Cum s-a putut întâmpla așa ceva?

Șase din cei șapte contracandidați ai acestor ultimi doi contestatari la fotoliul de primar și-au dat girul și sprijinul candidatului Paul Vallas, definit de cei mai mulți ca un democrat de centru iar de alții ca un democrat cu politici republicane. Lori Lightfoot, actuala primăriță, a fost singura dintre pierdanții primului tur de alegeri care l-a sprijinit pe Brandon Johnson. Toate aceste statistici nu au contact suficient pentru a-i asigura câștigul candisatului favorit de către comunitățile etnice – atât europene cât și asiatice, și chiar multe comunități de culoare ce s-au raliat în spatele lui Vallas după andorsarea și sprijinul primit din partea candidatului Willie Wilson, care a fost numit de Vallas un foarte apropiat prieten de familie în speech-ul lui Vallas din această seară.

Paul Vallas, fostul director executiv al școlilor publice din Chicago, și-a recunoscut înfrângerea, spunând că se așteaptă ca Johnson să fie următorul primar. Vallas a candidat la funcția de primar după ce o creștere a criminalității a zguduit Chicago, în timp ce orașul se străduia să iasă de pe urma vârfului pandemiei COVID-19 și a protestelor Black Lives Matter pentru justiție rasială care au devenit violente.

În discursul său de concesie, Vallas le-a spus susținătorilor că este onorat și umilit de sprijinul lor.

El a mulțumit familiei sale pentru “sprijinul și sacrificiul lor neclintit” și a spus că este mândru de coaliția diversă ce include numeroase comunități de pe întregul cuprins al orașului pe care a construit-o campania sa.

“Am candidat la funcția de primar pentru a uni orașul”, a spus Vallas, “iar rezultatele din această seară arată clar că orașul este profund divizat. Așa că, în această seară, chiar dacă, desigur, credem că fiecare vot ar trebui să fie numărat, l-am sunat pe Brandon Johnson și i-am spus că mă aștept ca el să fie următorul primar al orașului Chicago.”

“Este extrem de important să folosim această ocazie pentru a ne uni”, a continuat Vallas, “și i-am oferit (lui Johnson) tot sprijinul meu în tranziția sa. … Aștept cu nerăbdare să lucrez cu el”.

Rezultatul competiției va servi probabil drept un referendum privind siguranța publică, rivalii oferind soluții extrem de diferite la problema aparent insolubilă a criminalității și a violenței. Cert este faptul că foarte mulți din oamenii de afaceri și corporațiile mari ce-și au sediul în orașul Chicago au declarat în ultima lună că în eventualitatea câștigării fotoliului de primar de către progresistul socialist Brandon Johnson se vor muta cu afacerile și sediile din oraș și vor alege alte state mai prietenoase pentru climatul de afaceri ce oferă o siguranță mai mare populației și respectă statul de drept și nu anarhia.

Citește și De ce Românii din Chicago îl votează pe Vallas ca primar?

Johnson se va confrunta cu probleme care depășesc siguranța publică și școlile publice, inclusiv un consiliu municipal mult mai progresist ca până acum, hotărât să funcționeze pentru prima dată în istoria orașului Chicago ca un organism legislativ independent și un deficit bugetar estimat de aproape trei ori mai mare decât deficitul orașului în 2023.

După ce actuala primăriță Lori Lightfoot nu a reușit să avanseze în turul doi al alegerilor, Johnson s-a trezit în luptă cu Vallas, care a consolidat rapid votanții moderați și conservatori ai orașului, candidând pe o platformă care promitea să ia măsuri împotriva criminalității și a violenței și care a obținut sprijinul celui mai mare sindicat al poliției din oraș.

Vallas și-a văzut campania umflându-se cu contribuții masive din partea unora dintre cei mai bogați locuitori din Chicago, care s-au declarat îngrijorați de faptul că infracționalitatea și violența în creștere în centrul orașului și în alte cartiere bogate din North Side ar bloca dezvoltarea și ar forța economia orașului Chicago să se oprească fără o creștere a numărului de noi polițiști din Chicago.

Campania lui Vallas a fost, de asemenea, susținută de sprijinul democraților de profil înalt, mulți dintre ei având, de asemenea, legături cu fostul primar Richard M. Daley. Înainte de a conduce districtul școlar din Chicago, Vallas a fost directorul de buget al lui Daley.

Cei doi candidați s-au confruntat și în ceea ce privește politica școlară, făcând din rezultatele competiției un referendum între sindicatele profesorilor și cei care vor să extindă numărul de școli charter.

Vallas este un susținător de mult timp al eforturilor de extindere a școlilor charter și sprijină programele care utilizează fonduri publice pentru a plăti taxele de școlarizare la școlile private. Platforma educațională a lui Vallas promite să ridice plafonul de înscriere în “școli charter de înaltă performanță”, este în favoarea permiterii școlilor charter să se instaleze în clădiri de școli publice goale sau aproape goale dacă “servesc copiii din cartier” și susține programele care folosesc fonduri publice pentru a plăti taxele de școlarizare la școlile private, potrivit site-ului său.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0