Alexandru Lăzescu: Black Lives Matter și Noua Revoluție Culturală (II)

Alexandru Lăzescu: Black Lives Matter și Noua Revoluție Culturală (II)

“Revoluțiile Culturale” au fost întotdeauna vremuri de tristă amintire. În China, de pildă, cea declanșată de Mao a avut, se estimează, peste 30 de milioane de victime, între anii 1958 și 1962. În Cambodgia s-a ajuns chiar mai departe cu atrocitățile

Dar chiar și în varianta lor soft, cum a fost cea din Franța, din mai 1968, ele generează violență și intoleranță. Scopul declarat al revoluției lui Mao era acela de a eradica vechile idei, vechea cultură, vechile obiceiuri și tradiții pentru a face loc unei noi culturi revoluționare care să pună în acord educația, arta, literatura cu ideologia comunistă. Nu e ceva foarte diferit de ceea ce își propun și acum unele curente radicale din Occident. Suntem oare și acum în pragul uneia care ar putea duce chiar la o implozie a civilizației occidentale? E greu de dat un verdict definitiv dar, parafrazînd o celebră definiției pentru NATO datorată Lordului Ismay, primul secretar general al organizației, iată cum descrie Wall Street Journal, în debutul unui editorial recent, actuala atmosferă din Occident: “Churchill and Gandhi are out, Lenin is in, and Marx never went away”.

Atmosfera seamănă cu cea din perioada stalinistă (nu cea din comunismul tîrziu). E drept, încă nu se face închisoare pentru rătăciri ideologice deși în unele situații au fost declanșate anchete ale poliției pentru “hate speech”. Nu trebuie decît să înlocuiți cerința unei “origini sănătoase”, gestionată de secția de “Cadre” a Partidului Comunist, cu aceea a “diversității”, indiferent de competență, implementată sub supravegherea unor “ofițeri cu diversitatea”. Sau să înlocuiți acuzele privind aprecierile “dușmănoase” la adresa “orînduirii socialiste” cu “gesturi ofensatoare” sau “micro-agresiuni ofensatoare”. Pentru astfel de păcate ești astăzi dat afară dacă nu ai fost suficient de prudent să-ți ții gura. În perioada stalinistă acuza clasică de “deviaționism” era des invocată în cursul epurărilor din acea vreme. Dar și acum există bineînțeles o vigilentă monitorizare ideologică care urmărește să demaște orice “abaterea de la linia ideologică corectă Black Lives Matter”. Astfel primărița de culoare din Atlanta, Keisha Lance Bottoms, a fost aspru criticată pentru că ar fi cerut protestatarilor să plece acasă, după ce demonstrațiile deveniseră violente și însoțite de jafuri.

Diferența este că cenzura nu mai este impusă, așa cum era în trecut în România, de către un departament specializat sau de către structuri din cadrul Partidului Comunist. La fel cum se întîmplă și acum în prezent în China și Iran sau, sub alte forme, ceva mai sofisticate, în Rusia sau Turcia. Nu este exercitată de către guvern, ci operează prin actori non-statali, care acționează în principiu voluntar. Este impusă din interior, de grupări stîngiste radicale din redacții, din universități, din corporații, sau din exterior, prin presiunea exercitată pe rețelele sociale sau prin intermediul altor canale media. Însă asta nu o face mai puțin toxică. De pildă, atît în Statele Unite cît și în Marea Britanie, o mare parte a structurilor instituționale, din spațiul politic, din mass media, din spațiul academic, din cel cultural și din societatea civilă, sindicate și federații sportive (în prima etapă de la reluarea Premiere League din Anglia jucătorii au avut înscris pe tricouri sloganul “Black Lives Matter”) au acceptat, fără nuanțe, fără o privire critică, că sprijinul politic, expus public, pentru Black Lives Matter este obligatoriu. Îndemnurile la violență, apelurile radicale la desființarea poliției sau de-bugetarea ei severă, care nu pot decît să amplifice haosul, dezordinea și să genereze mizerie economică și socială nu par să fi fost luate în nici un fel în considerație.

După cum scrie Ben Cobley “acest lucru este rezultatul unui ritual de lungă durată din societatea noastră de “a da mînă liberă” activiștilor progresiști care inițiază campanii identitare și grupurilor pe care ei pretind că le reprezintă în baza motivației că sunt victime care au nevoie de protecție specială sau de favoruri. Este o formulă de suprimare a libertății de expresie mai insidioasă, chiar dacă în plan fizic nu riști să faci închisoare, ca în China, de exemplu. Pentru că este mult mai greu să contești “vocea poporului”, exprimată pe rețele sociale, în mass media sau din interiorul propriei instituții. Intimidarea funcționează. “Comitete revoluționare” ad-hoc fac legea. Fie că este vorba de a solicita imperativ, ca în cazul angajaților de la Google, încetarea oricărei colaborări cu Pentagonul sau, acum, cu Departamentele de Poliție. Fie atunci cînd se cere demisia unor indezirabili. De pildă, redactorul șef de cotidianul Philadelphia Inquirer, Stan Wischnowski, și-a anunțat demisia, după o carieră de 20 de ani, după ce 40 de membri din redacție au protestat împotriva unui titlu care a fost considerat ofensator pentru mișcarea “Black Lives Matter”. Titlul în cauză sugera că și clădirile contează (“Buildings Matter, Too) și făcea trimitere la distrugerile cauzate de jafurile și revoltele din Philadelphia.

“Black Lives Matter este o capodoperă în materie de marketing politic”, observă același Ben Cobley, pe blogul SDPtalk. “Este un slogan atașat unei campanii care promovează o ideologie și o propagandă rasială radicală”. Practic nimic din ceea ce se spune sau ce se face în numele Black Lives Matter nu poate fi criticat în Occident în spațiul public pentru că ești imediat acuzat de rasism, de indiferență față de cei “oprimați”. Chiar și dacă spui “All Lives Matter”, după cum am văzut, deși este profund ilogic! Însă logica, rațiunea nu contează. Se joacă exclusiv pe intimidare, pe șantaj retoric, pe emoții. Mai mult, pe modelul unei inchiziții moderne, mișcarea a reușit să-și impună standardele sale morale multor instituții care decid singure să pedepsească persoanele din interior care pun la îndoială și critică public activitățile sale. Și nu scapă nici persoanele asociate cu cei aflați “în culpă”. De pildă, prietena unui britanic care a zburat deasupra unui stadion pe care se juca un meci de fotbal afișînd un banner pe care scria White Lives Matter” a fost concediată după ce a refuzat să urmeze un curs intensiv de instruire în materie de “sensibilități rasiale”. Cu acest statut privilegiat, de înaltă instanță morală, Black Lives Matter beneficiază, desigur, și de un generos sprijin financiar. O mulțime de corporații, între care Pepsico, Microsoft, Amazon, Target, Walmart, Facebook și Apple, s-au grăbit să facă donații mișcării Black Lives Matter.

Numai că, ceea ce mulți dintre cei care, din frică sau din oportunism, se prostituează acceptînd astfel de situații degradante, nu înțeleg este că asta nu-i protejează nicidecumBlack Lives Matter va cere permanent mai mult, nu există limite. De pildă acum se vehiculează tot mai des ideea că a nu fi rasist nu e destul, trebuie să participi la eradicarea “rasismului sistemic”, adică la ampla destructurare a instituțiilor existente. Stînga s-a dovedit întotdeauna a fi extrem de creativă în inventarea unor concepte cu impact retoric dar și suficient de vagi pentru a putea fi utilizate pe scară largă ca arme împotriva adversarilor.

Între obiectivele majore ale Black Lives Matter se numără demantelarea “supremației albe“, “patriarhatului” dar și a “structurii de familie tradiționale occidentale“, motiv pentru care își declară deschiderea către “toți frații și toate surorile transgender“. De unde și îndemnul din deschiderea website-ului din Marea Britanie: “Alătură-te Revoluției“. În fapt, agenda este una mult mai largă, mai radicală și mai ambițioasă. O găsim pe site-ul dedicat atragerii de donații UKBLM Fund din Marea Britanie: “Suntem ghidați de angajamentul de a demonta imperialismul, capitalismul, supremația albă, patriarhatul și structurile de stat care dăunează în mod disproporționat persoanelor de culoare din Marea Britanie și din întreaga lume”. Ceea ce este în acord cu convingerile ideologice împărtășite de Patrisse Collors (una dintre cele trei co-fondatoare ale mișcării, alături de Alicia Garza și Opal Tometi) care, într-un interviu din 2015 pentru “The Real News Network”, declara: “Suntem instruiți ca activiști marxiști. Suntem super-versați în materie de ideologie”.

Lord Ismay: “The purpose of the NATO alliance is “to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down.”

MARGINALIA

Text publicat în premieră pe siteul Newsweek

COMMENTS

WORDPRESS: 0