ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA: ROMÂNIA ÎN DECLIN: CE-I DE FĂCUT?

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA: ROMÂNIA ÎN DECLIN: CE-I DE FĂCUT?

Vedeta din Patimile lui Hristos: „Hollywood mi-a întors spatele din cauza credinţei mele în Dumnezeu”
Gheorghe Leonida – Românul admiraţiei globale
Este România sărită de pe fix?
De fiecare dată când sunt supărată pe Trump, mass-media mă face să mă răzgândesc
Moştenirea unei justiţii scurse

În ultimele săptămâni am primit din partea cititorilor noştri un număr mare de comentarii privind subiectele discutate de noi în ultimele luni, în special declinul Europei, fragmentarea Uniunii Europene şi islamizarea Europei. Majoritatea comentariilor au accentuat situaţia precară a României, tendinţa spre pierderea identităţii naţionale, globalizarea şi efectele ei asupra limbii, civilizaţiei şi identităţii latine a românilor, şi îngrijorările cetăţenilor ţării faţă de indiferența factorilor politici privind remedierea acestor realităţi neplăcute cu care ne confruntăm şi care se intensifică de la zi la zi. Comentariile cititorilor noştri sunt, fără îndoială, de actualitate şi în întregime corecte. Împărtăşim şi noi îngrijorările lor şi a tuturor cetăţenilor ţării dar ne gândim şi la factorii care ar putea remedia situaţia precară în care ne aflăm la acest început de Mileniu III.

Nu ne este indiferent dacă de acum într-o mie de ani se va mai vorbi româneşte pe planetă, ori, o spunem cu îngrijorare, într-o sută de ani. O sută pentru că, după datele statistice publicate de ONU cu câţiva ani în urmă privind viitorul demografic al ţărilor lumii, e foarte posibil ca în 2080 ceasul biologic al României să înceteze să mai bată. Într-adevăr, cea mai acută problemă cu care se confruntă România la ora actuală este cea demografică – declinul ei demografic fără precedent. După Primul Război Mondial ne-am revenit. La fel după al Doilea Război Mondial când sute de mii de tineri bărbaţi români în floarea vârstei au murit onorabil pentru a întregi ţară. Dar după măcelul continuu care ni-l săvârşim noi înşine prin avort, şansele de a ne mai reveni demografic devin tot mai mici, mai ales având în vedere că uciderea copiilor nu are în vedere un scop nobil. Singura speranţă este ca românii să înceteze să-şi mai avorteze copiii şi să îmbrăţişeze o cultură a vieţii.

România şi Japonia – aceeași dilemă

Toţi am citit cu oroare zilele trecute vestea că în 2016 mai mulţi copii români s-au născut în afară României decât înlăuntrul graniţelor. Cine ar fi putut anticipa acest dezastru demografic? De la naştere, aceşti copii, sau majoritatea dintre ei, au cetăţenie dublă, ceea ce înseamnă că vor locui permanent în alte ţări decât în cea de origine. România îmbătrâneşte şi tot mai puţini copii se nasc înlăuntrul graniţelor ei. Începem să ne asemănăm tot mai mult Japoniei, gigantul Orientului care e pe o pantă demografică ireversibilă şi ai cărei virilitate şi vitalitate biologică şi economică sunt şi ele, în consecinţă, în declin ireversibil.

Conform unor date statistice publicate în Japan Times la începutul lunii [detalii: http://www.japantimes.co.jp/news/2017/05/04/national/social-issues/population-children-sinks-yet-another-record-low/#.WQznI-XyuUl], la 1 aprilie anul acesta Japonia avea doar 15,7 milioane de copii sub vârsta de 14 ani, cu 170.000 mai puţin ca în 2016.

Japonia a început să documenteze raportul între grupele de vârstă în 1950, iar numărul copiilor japonezi a continuat să scadă în fiecare an, consecutiv, în ultimii 36 de ani. Procentul copiilor sub 14 ani în Japonia a ajuns la 12,4% din întreaga populaţie, cel mai mic procent din ultimii 43 de ani. În 1997 pentru prima dată în istoria Japoniei numărul persoanelor de peste 65 de ani a întrecut numărul persoanelor de până la 14 ani, iar numărul celor vârstnici continuă să crească de la an la an în detrimentul numărului copiilor sub 14 ani. Se anticipează ca până în 2053 populaţia Japoniei va scădea sub 100 de milioane, iar până în 2065 va ajunge la 88 de milioane.

Împărtăşeşte România aceeași soartă cu a Japoniei? Ori cu a Germaniei unde doar 13,2% din populaţia ţării e sub 14 ani? E greu de spus, dar tendinţele actuale tind să ne convingă că şi noi românii ne îndreptăm în aceasi direcţie. Pentru că un lucru e clar: experienţa umană denotă că ţările lumii nu se golesc de locuitori. Locuitorii lor se înlocuiesc şi civilizaţiile se succed unele pe altele. Când o naţiune îşi pierde vitalitatea biologică ori dorinţa de a se perpetua biologic, dispariţia acelei naţiuni e practic inevitabilă.

Ideologii şi practici destructive

Din nefericire, trăim într-o epocă şi într-un continent în care tot felul de ideologii anti-umane şi anti-viață se proliferează de la zi la zi şi se extind în minţile oamenilor extrem de rapid. Europa veacului trecut a dat naştere acestor ideologii toxice care de atunci au făcut înconjurul pământului şi sunt promovate de europeni şi, într-o oarecare măsură, de America de Nord, în special Canada. Avortul, eutanasia, suicidul, infanticidul, dispreţul faţă de femeile ori familiile care nasc mulţi copii, ideologia modificărilor climaterice, suprapopularea planetei, controlul populaţiei, noţiunea că sunt prea multe guri de hrănit şi că ceva trebuie făcut – toate aceste ideologii fac ravagii în minţile occidentalilor şi efectele lor se văd sub ochii noştri. Zilnic.

Cu câtva ani în urma presa bri-tanică îl atacase pe Beckham, vedeta fotbalului britanic, pentru că el şi soţia lui au adus pe lume mulţi copii. Minţile intoxicate ale intelectualilor şi academicienilor occidentali propun măsuri absurde pentru a preveni procrearea umană. Demarată în Australia cu ani în urmă de un profesor universitar din Perth, noţiunea că fiecare familie nu poate avea mai mult de un singur copil a devenit la modă în cercurile intelectuale europene. Şi tot el şi-a modificat teoria recent afirmând că fiecare familie care vrea mai mult de un copil ar trebui să plătească o taxă specială, pe care el o numeşte “carbon tax”, adică taxa pentru bioxidul de carbon pe care al doilea copil l-ar cauza pe timpul vieţii ei contribuind astfel, zice profesorul, la distrugerea mediului. După cum se vede, aceşti “gânditori” caută să impună statului să ia măsuri coercitive pentru prevenirea înmulţirii fiinţelor umane.

Din nefericire, România e captiva acestor ideologii care străbat conti-nentul nostru de la apus la răsărit şi de la miazănoapte la miazăzi. E imposibil să nu ne afecteze, în ciuda ataşamentului deosebit al românilor faţă de tradiţie, creştinism, şi învăţăturile creştine. Şi atunci ce-i de făcut? Propunem câteva remedii.

Familia, familia, familia!!!

Primul şi cel mai important re-mediu pentru rectificare tuturor problemelor fundamentale cu care se confruntă România, şi Europa, adăugăm noi, e familia naturală.

Totul începe de la familie şi căsătorie. Acestea sunt, de fapt, cuvintele şi noţiunea de bază cu care Aristotel îşi începe eminenta lui carte Politica. Familia, formată din ataşamentul natural între bărbat şi femeie, consti-tuie elementul natural şi fundamental pe care întreaga societate e clădită, fie social, economic ori politic. Învăţăm multe din Politica lui Aristotel privind familia şi căsătoria. Printre altele, învăţăm că anumite insule şi grupuri greceşti din vremea lui ori dinaintea lui au fost depopulate ori au dispărut tocmai pentru că oamenii au încetat să mai facă copiii. Satele au îmbătrânit, pământul a încetat să mai fie cultivat, satele s-au transformat în ruine şi au fost ocupate de alte grupuri umane cu o vitalitate biologică şi natalitate mai ridicate.

Şi tot Aristotel, şi pe lângă el Herodot, descriu declinul demografic al Egiptului antic care încetul cu încetul a dus la prăbuşirea lui. Herodot, de exemplu, descrie în Istoria lui cum cu câteva sute de ani înainte de cucerirea Egiptului de europenii mediteraneeni, vitalitatea biologică a egiptenilor a slăbit, multe aşezăminte egiptene din Egipt au dispărut şi străinii au început să se aşeze în ţara lor. A fost o epocă a prosperităţii economice pentru egipteni, o epocă a hedonismului în care familia a intrat în declin, nata-litatea a scăzut, egiptenii au abolit pedeapsa cu moartea şi au început să dispreţuiască serviciul militar. Au apelat la mercenari să le poarte războaiele, şi asta explică numărul mare de aşezăminte din Egipul antic cu nume greceşti. Pe lângă greci, Egiptul a început să fie locuit de evrei, migranţi din Nubia, persani şi triburi din Peninsula Arabiei.

Familia, familia şi familia! Asta e remediul principal al problemelor cu care ne confruntăm că ţara şi civi-
lizaţie în zilele acestea haotice în care trăim, caracterizate de migraţia musulmană masivă din Europa şi dezorientarea politică a liderilor unionali. România are nevoie de o cultură a vieţii, o cultură a virtuţii, o reînnoire a valorilor şi a dedicaţiei noastre faţă de valorile tradiţionale şi creştine. O reevaluare înspre pozitiv a dedicaţiei noastre faţă de creştinism şi viaţă de familie şi căsni-cie. România şi neamul românesc s-au născut în familie, în căsătoria creştină, şi fără ele nu există şi nu va exista Românie ori neam românesc.

Statul român are obligaţii imediate în acest sens. Articolul 16 din Decla-raţia Universală a Drepturilor Omu-lui consființește rolul extrem de important al familiei în societate ca factor esenţial al civiliatiei şi progresului social, politic şi economic. El afirmă că începând cu vârsta majoratului, bărbatul şi femeia au dreptul să se căsătorească, să formeze o familie, şi că familia e unitatea naturală şi fundamentală a societăţii şi că are dreptul la protecţie şi sprijin din partea societăţii.

Statul român pare în întregime indiferent faţă de familia română. Ideologii lui, împreună cu Domnul Președinte şi consilierii lui, refuză să confrunte problema cea mai acută cu care se confruntă România zilelor noastre: declinul familiei, declinul natalităţii, problema avortului, necesitatea protejării căsătoriei naturale. Ei prefera să-şi alinieze vederile şi practicile europene care promovează o doctrină a morţii şi autodistrugerii. Şi asta nu se vede mai concret ca în tergiversările şi indiferenta dovedită de Parlament faţă de proiectul constituţional de protejare a căsătoriei naturale în Articolul 48 din Constituţia României. Mai mult chiar, în protestul şi mesajele pro-viață ale celor peste 100.000 de mii de cetăţeni ai ţării care au descins în străzile României pe 25 martie cerând autorităţilor să promoveze o cultură a vieţii în România, una care să ne asigure supravieţuirea biologică. Comentariile sarcastice ale unor parlamentari, lideri de partide politice ori consilieri ai Domnului Preşedinte privind cultura vieţii şi mişcarea pro-familie din România dau de gândit şi întăreşte suspiciunea noastră că ei nu sunt de partea noastră ci de partea forţelor destructive care promovează moartea şi destrămarea familiei.

Să învăţăm şi de la alţii!

Să nu ne socotim singuri înţelepţi. E important ca România şi statul să înveţe şi din experintele altor ţări care nu doresc să piară ori să fie înghițite de monstrul globalizării.

Avortul pierde teren în Statele Unite. Motivul principal sunt cele peste o mie de clinici de prevenire a avortului care există în Statele Unite. Toate acestea sunt finanţate din fonduri private nu din fonduri de stat. Diametral opus, centrele de avort au beneficiat prea mult timp de finanţarea din fonduri publice ori de companiile gigance ale Occidentului şi de multimiliardarii de tipul lui Bill şi Melinda Gates.

Dar creştinii americani au contra-carat cu măsuri reciproce. La ora actuală în America sunt mai puţin de 1000 de clinici de avort, dar peste 1000 de clinici care caută să prevină avortul și să ofere o alternativă femeilor însărcinate. Numite “crisis pregnancy centers”, aceste centre consiliază tinerele fete însărcinate care se gândesc să-şi avorteze copiii nenăscuţi. Şi în România există astfel de clinici pro-viață, dar prea puţine, din motive financiare. Ar fi de dorit ca statul român să aloce fonduri masive pentru consilierea tinerelor care văd sarcina ca o problemă şi avortul ca mijloc de eliminare a problemei.

În plus, românii trebuie să dezvolte o cultură a adopţiilor copiilor care scapă de avort. Sunt copiii noştri, ai tutoror. Este datoria noastră creştină să asigurăm că ei văd lumina lumii şi cresc într-o familie normală.

E deasemenea nevoie de mult mai multe centre pentru creşterea copiilor abandonaţi ori fără părinţi. Aşezământul de la Valea Plopului e un început şi un exemplu bun, dar el ar trebui multiplicat în cât mai multe judeţe din România. Notăm că astfel de centre există şi la Arad, Beiuş, Oradea, şi în alte părţi ale României, dar aceste centre pot acomoda un număr mic de copii în comparaţie cu numărul mare de copii care au nevoie de o viaţă de familie autentică. Aceste centre sunt finanţate din fonduri private. E datoria statului să finanţeze aceste centre şi multe altele ca ale.

Tot din experienţa altor ţări învăţăm că statul şi organizaţiile neguvernamentale creştine pot forma parteneriate avantajoase în promovarea unei culturi pro-familie şi pro-viață. Preşedintele Bush, de exemplu, a lansat un proiect de parteneriat prin care statul federal a finanţat programe speciale ale bisericilor pentru ajutorarea femeilor în criză ori a centrelor care cresc copii abandonaţi ori fără părinţi. Majoritatea celor care lucrează la aceste centre sunt voluntari creştini şi din asta statul are doar de câştigat. Cum scriam mai sus, şi în România sunt astfel de centre (Arad, Beiuş, Oradea) dar finanţate de organizaţii creştine din străinătate.

Copii, copii, copii!!!

Pe lângă familie şi căsătorie, nici România nici neamul românesc nu pot dăinui fără copii. Copii, copii, copii! Trebuie aduşi pe lume şi preţuiţi. Trebuie educaţi într-un spirit al unei culturi pentru viaţă. Al respectului pentru dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane, din momentul concepţiei până la moartea naturală. Al respectului reciproc ca fiinţe umane cu o doză egală de demnitate umană, ca fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

O educaţie care revine părinţilor ca o responsabilitate şi, în același timp, ca drept fundamental.

Drepturile parentale trebuie şi ele respectate şi promovate. Statul secular e în competiţie cu părinţii privind copiii. Statul îi doreşte cu gelozie să îi creeze ori să-i reconfigureze după chipul şi asemănarea lui, nu după chipul şi asemănarea părinţilor lor. Statul secular îşi are agenda lui, valorile lui, şi priorităţile lui, care în marea lor majoritate sunt în conflict cu ale părinţilor. Statul ne spune că are obligaţia să formeze cetă-
țeni responsabili cu un comportament democratic care să asigure supra-vieţuirea democraţiei. Încălcarea valorile seculare şi cetăţeneşti, ne spune statul, e un obiectiv imperios pentru atingerea acestui deziderat.

Părinţi, nu lăsaţi statul să vă confişte copiii! Opuneţi-vă statului şi încercărilor lui de a vă transforma copiii în adulţi care dispreţuiesc valorile tradiţionale. Educaţi-vă copiii într-un spirit creştin. Învăţaţi-i moralitatea. Datoria noastră este să le creem un spaţiu adecvat pentru creşterea lor morală şi spirituală. Să nu uităm că banii, oricâţi ar fi ei, nu vor putea rezolva problemele cu care se confruntă România ori să-i asigure supravieţuirea. Doar o cultură a vieţii şi a familiei o pot face.

Camera Deputaţilor şi Articolul 48

Marţi 9 mai a.c., Camera Depu-taţilor a aprobat, cu un vot de 232 la 22, amendamentul constituţional iniţiat de cetăţeni pentru definirea căsătoriei naturale în Constituţie. Ne exprimăm aprecierea pentru cei 232 de deputaţi care au votat pentru, dar şi dezamăgirea profundă faţă de cei 22 de deputaţi care au votat împotrivă. Lista voturilor o aflaţi aici: http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=16700&ord=2.

Lecturarea listei lasă câteva impresii. Lidera interimară a PNL, Raluca Turcan, s-a abţinut de la vot. Spunem, cu regret, că e vremea ca d-na Turcan să se retragă din politică. S-a abţinut de la cel mai important vot posibil din cariera ei ca politician. Am apreciat şi menţionat deseori poziţiile ei pro-familie, dar în conjuctura când trebuia să dea dovadă de tenacitate, a eşuat.

La fel, voturile negative date de USR îngrijorează. Am avut suspiciuni anterioare care acum au fost confir-mate: USR nu este un partid tradiţional, pro-familie ori pro-viață. E un partid de inspiraţie occidentală a stângii europene globalizante progresiste. Nu dorim să fim prea critici, însă, şi ne exprimăm aprecierea faţă de membrii USR care au votat pentru amendament. Marea dezamăgire, însă, a fost absenţă de la vot a d-lui Dan Nicușor Daniel. Cu ani în urma dânsul a candidat la primăria Bucureştiului. Unii din cititorii noştri ne-au cerut atunci să-l recomandăm la vot. Nu am făcut-o. Pe bună dreptate, pentru că am fost informaţi că d-l Nicusor era pentru parteneriatele civile. Absenţa lui de la cel mai important vot al carierei lui politice dă de gândit şi ne confirmă suspiciunea că nu deţine poziţii pro-familie ori pro-viață.

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti
Tel.: 0741.103.025
Fax: 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro

Articol apărut în ediția tipărită nr. 283/2017

COMMENTS

WORDPRESS: 0