HomePulsul Comunității

Ambasadorul Andrei Muraru la aniversarea a 10 ani a Bisericii Ortodoxe „Sf. Atanasie cel Mare” din Aurora, Illinois

Ambasadorul Andrei Muraru la aniversarea a 10 ani a Bisericii Ortodoxe „Sf. Atanasie cel Mare” din Aurora, Illinois

Duminică 4 decembrie, în orașul Aurora - o suburbie din zona de vest a orașului Chicago la aprox. 60 de km. de centrul acestuia, oraș cu o bogată isto

Duminică 4 decembrie, în orașul Aurora – o suburbie din zona de vest a orașului Chicago la aprox. 60 de km. de centrul acestuia, oraș cu o bogată istorie româno-americană ce datează de peste 100 de ani –  a avut loc celebrarea aniversării a 10 ani de la înființarea primei biserici ortodoxe din acest oraș, Biserica „Sf. Atanasie cel Mare”, ce aparține de Episcopiatul Ortodox Român din America cu sediul la Vatra Românească în Michigan, sub conducerea ierarhică a Î.P.S. Nathaniel Popp, care își are originea tot din Aurora.

La două zile după participarea sa la această sărbătoare a românilor credincioși ortodocși ai acestei parohii, Excelența Sa Andrei Muraru, Ambasador Plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii, a relatat pe pagina sa publică că:

A fost o bucurie să mă aflu alături de românii din Aurora, Chicago, și din împrejurimi, la aniversarea de 10 ani a Bisericii Ortodoxe “Sfântul Atanasie cel Mare”, alături de Preasfințitul părinte vicar Andrei Hoarste – Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Americii, de părintele protopop George Ursache (US Central Deanery), de Preotul paroh Daniel Pop, Părintele Nicolae Izbașa, și Părintele Tiberiu Opriș.
Împreună cu Consulul General al României la Chicago, Tiberiu Trifan, mă aflu pentru a două oară în rândul acestei comunități, pe care am găsit-o la fel de unită, fidelă valorilor românești și dedicată menținerii unui spirit viu în rândul diasporei românești. Legătura acestei biserici cu Episcopia de care aparține este cu atât mai specială cu cât Aurora este locul în care s-a născut Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nathaniel.
CITEȘTE ȘI:
.
.
La doar patru ani de la înființare, la sfârșitul anului 2016 enoriașii parohiei „Sf. Atanasie cel Mare” din Aurora au reușit să achizitioneze cladirea actuală a bisericii, în imediata vecinătate a orașului Naperville și zonei Wheaton-Warrenville din partea de vest a orașului Chicago unde trăiesc foarte mulți români. Este o realizare care desigur că atât pentru comunitatea acestei biserici cât și pentru cea românească din această metropolă este un motiv de mândrie și bucurie, putând astfel să funcționeze și să găzduiască în noul lăcaș bisericesc prorpietate a acestei comunități atât pe membrii parohiei acesteia cât și pe oricine dorește să-și deschidă sufletul și să-și mărturisească dragostea pentru Dumnezeu.
.
Redacția TRIBUNA.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0