HomeȘtiri Externe

ANALIZĂ | Rusia a atins un punct mort în Bahmut

ANALIZĂ | Rusia a atins un punct mort în Bahmut

Foto: Dpsu.gov.ua/Wikimedia Commons Forțele ruse au reușit să preia controlul asupra micului oraș Bahmut din estul Ucrainei. Asaltul costisitor des

Foto: Dpsu.gov.ua/Wikimedia Commons

Forțele ruse au reușit să preia controlul asupra micului oraș Bahmut din estul Ucrainei. Asaltul costisitor desfășurat pe durata a 10 luni le-a adus la epuizare și la un punct mort, cu puține șanse de a mai avansa, analizează Isabel Coles și Daniel Michaels pentru WSJ.

De la începutul bătăliei pentru Bahmut, vara trecută, analiștii s-au întrebat de ce a irosit Moscova resurse umane și materiale pentru a distruge și captura un oraș cu o valoare strategică minoră.

Și Ucraina a fost criticată pentru că a alocat resurse în vederea apărării orașului, însă liderii săi au declarat că a meritat să imobilizeze forțele rusești acolo.

Bătălia prelungită, în care au murit mii de soldați ruși, a generat comparații cu asedii din trecut, cum ar fi lupta din Al Doilea Război Mondial pentru Stalingrad, în parte datorită aparentei sale inutilități.

„Bahmut se aseamănă cu Stalingrad pentru că a dobândit o importanță simbolică mult peste semnificația sa strategică“, a declarat Mark Cancian, consilier în cadrul Center for Strategic and International Studies din Washington.

Dacă prețul plătit de ambele părți pentru oraș a meritat va fi determinat de următoarea fază a războiului.

Victoria din Bahmut a oferit Rusiei posibilitatea de a se lăuda cu ceva după luni de zile în care nu a obținut niciun câștig semnificativ, însă trupele sale par incapabile să profite de această victorie.

Ucraina, la rândul ei, este hotărâtă să riposteze împotriva forțelor rusești printr-o ofensivă anticipată de toată lumea, încercând să recucerească aproape o cincime din teritoriul său de sub ocupația Rusiei.

Deși apărarea orașului Bahmut pentru atât de mult timp a costat scump Ucraina, Kievul nu a detașat în oraș niciuna dintre brigăzile antrenate și echipate de aliații occidentali în scopul ofensivei.

Rusia este nevoită acum să se pregătească pentru atacuri, în condițiile în care trupele sale au fost puternic diminuate în Bahmut și de propria sa ofensivă de iarnă care nu a reușit să aducă progrese semnificative.

Bătălia pentru Bahmut a adâncit, de asemenea, dezbinarea din cadrul sistemului militar rusesc.

Citește și Cine sunt voluntarii ruși care luptă pentru Ucraina

„Da, au cucerit aproape tot orașul, dar cu ce preț?“, a declarat Dmytro Kukharchuk, comandant de batalion în Brigada a 3-a de asalt a Ucrainei.

În loc să se îndrepte spre alte centre urbane la vest de Bahmut, Rusia trebuie acum să mențină controlul asupra orașului împotriva forțelor ucrainene adăpostite pe dealurile din apropiere.

Dacă grupul paramilitar rus Wagner se retrage complet din oraș, așa cum a promis fondatorul său, Evgheni Prigojin, vor fi necesare alte efective pentru a-l menține.

După capturarea Bahmutului, Prigojin a declarat că a creat o oportunitate pentru armata rusă oficială de a lansa ofensive spre vest.

Însă forțele ucrainene au inițiat o serie de contraatacuri izolate la nord și la sud de oraș, recâștigând terenul pentru care rușii au avut nevoie de săptămâni ca să-l cucerească.

„Scopul este de a încercui tactic orașul Bahmut“, a declarat un comandant de pluton din Brigada a 3-a de Asalt a Ucrainei, care conduce contraatacul la sud de oraș.

Indiferent dacă acest obiectiv este sau nu realizabil, contraatacurile împiedică forțele rusești să se regrupeze sau să atace în altă parte.

Contraatacurile din jurul Bahmutului sunt una dintr-o serie de inițiative ale Ucrainei de a pregăti câmpul de luptă pentru un demers mai amplu de recucerire a teritoriilor capturate de Rusia.

În timp ce Rusia și Ucraina se luptau pentru controlul asupra ultimelor câteva blocuri din Bahmut, dronele ucrainene loveau ținte de pe teritoriul rusesc, culminând cu un atac asupra Kremlinului la începutul acestei luni.

Grupuri înarmate susținute de Ucraina au organizat o incursiune în Rusia săptămâna trecută, un atac serios care va forța Moscova să-și analizeze securitatea propriilor frontiere.

În același timp, Ucraina a intensificat atacurile asupra depozitelor de combustibil și a altor locații logistice rusești, folosind drone și rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de Marea Britanie.

Citește și În sfârșit, Ucraina primește avioane F-16

După ce s-au ciocnit cu apărarea ucraineană din Bahmut, trupele rusești au încercat să o încercuiască, blocând ultima rută de aprovizionare a orașului de către Kiev. În timp ce forțele ucrainene se apărau cu îndârjire, Brigada a 3-a de asalt se pregătea să lovească din nou spre sud.

„Am studiat inamicul, l-am epuizat“, a declarat un soldat din Brigada a 3-a de Asalt, care include mulți membri ai Regimentului Azov ce a luptat anul trecut împotriva forțelor rusești în Mariupol, soldați cu experiență de luptă și puternic motivați.

„Le-am identificat punctele slabe, am așteptat vremea bună și am profitat de moment“.

Când solul a început să se usuce odată cu venirea primăverii, la începutul acestei luni, a devenit posibilă utilizarea vehiculelor cu șenile care se împotmoleau în timpul iernii.

După ce Brigada a 3-a de asalt a cucerit pozițiile rusești la sud de Bahmut, Prigojin a criticat Brigada 72 a Rusiei pentru că a pierdut controlul asupra a 3 kilometri pătrați despre care a susținut că l-a costat viața a 500 de oameni.

Rusia încă opune o rezistență acerbă, spun soldații implicați în contraatac, și își menține avantajul în ceea ce privește efectivele și muniția.

„Inamicul nu este slab“, a declarat Yuriy Fedorenko, comandantul unei unități de drone din cadrul Brigăzii 92 Mecanizate, care a recâștigat teritoriul la nord de Bakhmut. Deși moralul este scăzut în rândul unor unități rusești, a declarat Fedorenko, acestea sunt motivate să lupte datorită măsurilor punitive luate împotriva celor care refuză să o facă.

Fedorenko a declarat că unitatea sa reușește să respingă cu succes tirurile de artilerie rusești folosind un sistem radar furnizat de SUA, care le permite să localizeze sursa acestora cu o precizie de 100 de metri. În felul acesta, ei au neutralizat posturile de tragere rusești de pe linia frontului, eliminând în același timp infanteria lor cu ajutorul dronelor.

„Apoi, infanteria noastră, înarmată, i-a scos din tranșee metru cu metru“, a spus el. „Trebuie să luptăm crâncen pentru fiecare poziție“.

„La început, inamicul era în avantaj“, a declarat un comandant adjunct de brigadă din cadrul Brigăzii a 3-a de asalt. „Acum, mingea este în mâinile noastre“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0