Un raport îndelung așteptat a criticat puternic modul în care FBI a gestionat ancheta privind presupusele legături între Rusia și campania Trump din 2
Un raport îndelung așteptat a criticat puternic modul în care FBI a gestionat ancheta privind presupusele legături între Rusia și campania Trump din 2016. Procurorul special John Durham a declarat că ancheta agenției a fost lipsită de „rigoare analitică“.
El a concluzionat că FBI nu intrase în posesia unor „dovezi reale“ de coluziune între campania Donald Trump și Rusia înainte de a demara ancheta, informează Bernd Debusmann Jr. și Anthony Zurcher, BBC News.
FBI a declarat că a remediat problemele semnalate în raport.
În raport, Durham – care a fost desemnat să se ocupe de caz în 2019 de procurorul general de atunci, William Barr – a acuzat FBI că a acționat pe baza unor „informații neanalizate și neconfirmate“. Printre greșelile de investigație pe care le-a făcut se numără cazuri repetate de „părtinire privind confirmarea supozițiilor“, în care a ignorat informații care subminau premisa inițială a investigației.
Raportul a semnalat diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care FBI a gestionat anchetarea lui Trump în comparație cu alte anchete potențial delicate, ca de exemplu cea implicând-o pe rivala sa electorală din 2016, Hillary Clinton. Durham a precizat că atât Clinton, cât și alte persoane, au beneficiat de „informări defensive“ din partea FBI care vizau „pe cei care ar putea fi ținta unor activități ilicite din partea unor puteri străine“. Nu și Trump.
„Departamentul de Justiție și FBI nu și-au respectat îndatorirea importantă de a acționa strict în concordanță cu legea“, a concluzionat raportul.
Într-o declarație, FBI a precizat că a „implementat deja zeci de măsuri corective“.
„Dacă aceste reforme ar fi fost în vigoare în 2016, pașii greșiți identificați în raport ar fi putut fi preveniți“, se afirma în declarație.
Citește și Raport: FBI a plătit un om de afaceri controversat rus ca informator pentru a-l acuza pe Trump
Ancheta FBI privind presupusele legături dintre campania Trump și Rusia, realizată de procurorul special Robert Mueller, a condus la zeci de acuzații penale împotriva personalului și asociaților campaniei Trump pentru diverse infracțiuni, inclusiv piraterie informatică și delicte financiare.
Cu toate acestea, nu a dovedit că ar fi existat o complicitate între campania Trump și Rusia cu scopul de a influența alegerile.
Într-un mesaj postat pe platforma sa, Truth Social, Trump a afirmat că raportul Durham a arătat că „publicul american a fost mințit“. El a citat concluzia raportului potrivit căreia nu au existat suficiente dovezi pentru a justifica o anchetă extinsă din partea FBI. Trump acuză de multă vreme că membri ai „Statului Paralel“ îl atacă în mod nedrept.
Anul trecut, Trump a declarat că, în opinia sa, raportul Durham va furniza dovezi ale unor activități „cu adevărat rele, malefice, ilegale și neconstituționale“ și „va dezvălui corupția existentă la un nivel nemaiîntâlnit până acum în țara noastră“.
Raportul Durham nu include dezvăluirile de mare impact și nici punerile sub acuzare pe care unii aliați ai lui Trump le așteptau de la această anchetă.
Ancheta desfășurată pe parcursul a patru ani s-a soldat cu trei acțiuni în justiție. Printre acestea se numără un avocat FBI care a pledat vinovat la acuzația de alterare a probelor pentru a obține permisiunea de a intercepta convorbirile unui fost oficial al campaniei Trump. Alte două persoane au fost achitate pentru acuzații de mărturie mincinoasă în fața FBI.
Citește și Notițe din 2017 arată că agenții FBI au mințit în ancheta Trump-Rusia
Fostul președinte a citat anumite documente prezentate Curții de către echipa Durham în cadrul unui proces pe care l-a intentat doamnei Clinton și altor câtorva democrați și oficiali guvernamentali, susținând că aceștia au complotat pentru a-i submina candidatura la alegerile prezidențiale din 2016, răspândind zvonuri despre legăturile campaniei sale cu Rusia.
Un judecător a respins procesul pe motiv că este nefondat, în ianuarie, și a dispus ca Trump să plătească amenzi de aproape un milion de dolari.
Este puțin probabil ca Durham și ancheta sa să dispară de pe prima pagină a ziarelor naționale în viitorul apropiat.
La scurt timp după anunțul că raportul va fi făcut public, președintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, Jim Jordan, a anunțat că îl va chema pe fostul procuror american să depună mărturie în fața Congresului cu privire la ancheta sa.
Tribuna.US
COMMENTS