Catolicismul instituțional din Germania a pășit în ultimii trei ani pe „Calea Sinodală“: o formă auto-constituită și radicală de organizare care, deși
Catolicismul instituțional din Germania a pășit în ultimii trei ani pe „Calea Sinodală“: o formă auto-constituită și radicală de organizare care, deși îi includea pe episcopii germani, era compusă în principal din catolici laici.
Această direcție a atins punctul fulminant pe 10 martie, când Calea Sinodală a aprobat o serie de rezoluții care urmau să modifice în mod fundamental configurația de autoritate în Biserica Germană prin circumscrierea puterii de guvernare a episcopilor, analizează George Weigel pentru WSJ.
De asemenea, Calea Sinodală a decis cu o majoritate covârșitoare – inclusiv majoritate în rândul episcopilor – rescrierea eticii sexuale și a practicilor privind împărtășania ale Bisericii Catolice, autorizând binecuvântarea oficială a uniunilor între persoane de același sex și solicitând permiterea ordinării femeilor în slujbe bisericești.
Toate acestea mi-au adus în minte cuvintele Papei Francisc adresate episcopului George Bätzing, președintele German Bishops’ Conference, din iunie 2022: în Germania există deja o biserică protestantă, a menționat Papa, și „nu avem nevoie de două“.
Pe măsură ce Calea Sinodală, pe care unii de la Roma o numesc „Calea sinucigașă“, a atras atenția catolicilor din întreaga lume, mulți au declarat că, în Germania, catolicismul se îndreaptă spre „schismă“ – o ruptură instituțională față de Roma.
Acest lucru nu este chiar corect. Schismele sunt cauzate de obicei de probleme referitoare la rânduiala bisericească. De exemplu, Biserica Catolică consideră că bisericile ortodoxe din Răsărit sunt „schismatice“ pentru că nu acceptă supremația și autoritatea universală a Papei.
Ceea ce se întâmplă în Germania este diferit – similar Reformei luterane din secolul al XVI-lea: apostazia.
A fi un apostat înseamnă a nega adevărul a ceea ce un autor din Noul Testament a numit „credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna“.
După cum a confirmat cel de-al doilea Conciliu de la Vatican, acea credință este definită de Scriptură și tradiție ca fiind stabilită de autoritatea doctrinară a bisericii – Papa, Papa și comunitatea episcopală într-un conciliu ecumenic, sau învățătura constantă a bisericii de-a lungul timpului.
Codul Canonic precizează clar că aspectele deja stabilite privind religia catolică și practica morală trebuie crezute și trăite; în caz contrar, apostații sunt excomunicați.
La această categorie pare să se încadreze biserica ce a adoptat Calea Sinodală.
Este puțin probabil ca acest Catolicism German instituționalizat puternic birocratizat ce predomină în Calea Sinodală să fie reprezentativ pentru catolicii ortodocși ai țării.
Practic, vasta birocrație germano-catolică, care asigură loc de muncă pentru mii de oameni datorită resurselor financiare obținute prin intermediul Kirchensteuer („taxa bisericească“ ce datează din secolul al XIX-lea), a fost mult timp un focar de „Catholic Lite“: un catolicism asemănător protestantismului liberal prin faptul că este un palid simulacru ecleziastic al actualului spirit al vremii.
Acest demers a luat acum o nouă turnură, liderii Căii Sinodale insistând că ceea ce ei consideră a fi reforme constituie un răspuns esențial la criza abuzurilor sexuale comise de clericii Bisericii Germane.
Nu mai contează faptul că instituțiile catolice germane promovau aceste „reforme“ cu mult înainte să fie făcută publică problema abuzurilor.
Principala întrebare legat de toate acestea: Este revelația divină reală și obligatoriu de respectat în orice vreme? Altfel spus, ne învață antropologia biblică adevăruri fundamentale și de nezdruncinat cu privire la condiția umană, așa cum afirmau cu tărie cei de la Vatican II?
Sau, așa cum susțin mulți dintre adepții Căii Sinodale, ideologia de gen din secolul XXI și insurgența LGBTQ corectează greșelile făcute de Biblie și de autoritatea doctrinară a bisericii de-a lungul a două milenii?
Sau mai clar: Știm noi mai bine decât Dumnezeu ce-l face pe om să înflorească, să-i aducă fericirea și să atingă, în cele din urmă, starea de beatitudine?
Teologii catolici germani, nu tocmai renumiți pentru abnegația lor, sugerează de zeci de ani că răspunsul este da. Acest răspuns, care arată cu siguranță apostazie, a fost recent confirmat de majoritatea episcopilor germani.
Criza pe care Biserica Germană o provoacă în catolicism nu este doar doctrinară și teologică – este practică și va avea probabil consecințe dramatice. Datorită taxei bisericești, Biserica Germană este extrem de bogată.
Spre lauda sa, a investit mult din această avere pentru a sprijini bisericile tinere din lumea a treia. Africa sub-sahariană este zona în care se dezvoltă cel mai puternic catolicismul, în parte datorită filantropiei catolice germane.
Cu toate acestea, Biserica Africană nu este deloc interesată de agenda culturală și sexuală woke a Căii Sinodale.
De aceea, atunci când această agendă va influența stabilirea următorului conclav papal și a Sinodului mondial al episcopilor ce se va întruni la Roma în octombrie, așteptați-vă la momente dramatice și paradoxale, căci episcopii bisericilor tinere se vor opune reprezentanților țării al cărui sprijin financiar a ajutat la ridicarea unor noi lideri catolici care nu văd niciun rost în a imita protestantismul liberal muribund.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS