HomeActualități Americane

Apple, pe cale să facă cea mai mare schimbare la iPhone din ultimii 11 ani

Apple, pe cale să facă cea mai mare schimbare la iPhone din ultimii 11 ani

Foto: Tyler Lastovich/Unsplash Apple urmează să lanseze iPhone 15 în doar câteva zile și se preconizează că noul device va aduce cu sine o schimbar

Foto: Tyler Lastovich/Unsplash

Apple urmează să lanseze iPhone 15 în doar câteva zile și se preconizează că noul device va aduce cu sine o schimbare semnificativă, potrivit CNN.

Se zvonește că iPhone 15 nu va mai utiliza încărcătorul Lightning brevetat de Apple, ci va trece la USB-C, adoptarea sistemului universal reprezentând o piatră de hotar pentru companie.

Schimbarea ar putea, în sfârșit, să eficientizeze procesul de încărcare pe diferite dispozitive – și mărci.

Modificarea ar surveni la mai puțin de un an după ce Uniunea Europeană a adoptat prin vot o legislație care impune ca smartphone-urile, tabletele, camerele digitale, boxele portabile și alte device-uri de mici dimensiuni să fie compatibile cu încărcarea prin USB-C până în 2024.

Legea, prima de acest fel, urmărește să reducă numărul de încărcătoare și cabluri de care au nevoie consumatorii atunci când achiziționează un nou dispozitiv și să le permită utilizatorilor să combine oricum device-urile și încărcătoarele, chiar dacă acestea au fost produse de companii diferite.

„Aceasta este, fără îndoială, cea mai mare schimbare în designul iPhone din ultimii ani, dar, în realitate, nu este deloc un lucru extraordinar“, a declarat Ben Wood, analist CCS Insight.

Asta pentru că Apple (AAPL) adoptase deja încărcarea prin USB-C la iPad-urile și MacBook-urile sale. Doar în ceea ce privește telefoanele iPhone, compania s-a arătat refractară la a face schimbarea.

Anul trecut, Greg Joswiak, vicepreședintele Apple pe sectorul marketingului global, a subliniat public importanța și omniprezența încărcătorului Lightning, care este conceput pentru încărcarea mai rapidă a dispozitivelor, dar a precizat că „evident, va trebui să ne conformăm“ mandatului UE.

Citește și Lovitură pentru Apple: Toate telefoanele și tabletele vândute în UE trebuie să aibă port de încărcare USB-C până în 2024

„Nu avem de ales, trebuie să respectăm legile locale, așa cum facem peste tot în lume, dar credem că ar fi fost mai bine din punct de vedere ecologic și mai benefic pentru clienții noștri dacă guvernul (UE) nu ar fi avut această perspectivă“, a declarat Joswiak la acea vreme.

Decizia UE face parte dintr-un demers mai amplu de a soluționa problema deșeurilor electronice, per ansamblu, dar ar putea genera o creștere a acestora pe termen scurt, întrucât oamenii vor renunța treptat la cablurile Lightning. (De asemenea, Apple va trebui probabil să elaboreze un program de reciclare a cablurilor Lightning).

Deși Apple și-a exprimat îngrijorarea din perspectivă ecologistă, legat de ceea ce se va întâmpla cu încărcătoarele Lightning scoase din uz, are și motive financiare pentru a se opune schimbării.

Istoria încărcătorului Lightning

Apple a introdus încărcătorul Lightning odată cu iPhone 5 în 2012, înlocuind vechea mufă cu 30 de pini cu una care permitea o încărcare mai rapidă și avea un design reversibil.

De asemenea, a dat startul unei întregi industrii a accesoriilor, obligând utilizatorii să achiziționeze un adaptor Lightning de 30 de dolari pentru a conecta dispozitivul la stații de încărcare mai vechi, ceasuri deșteptătoare și boxe.

„Pentru Apple, a fost vorba de a deține controlul asupra propriului ecosistem“, a declarat David McQueen, director ABI Research.

„Apple face bani buni din vânzarea cablurilor Lightning și a altor numeroase accesorii“.

De asemenea, compania încasează un anumit procent din vânzările de accesorii și cabluri ale terților care fac parte din programul Made For iPhone.

„Trecerea la USB Type C ar elimina acest nivel de control, deoarece USB-C este un ecosistem mult mai deschis“, a declarat McQueen.

Pe de altă parte, Apple ar putea crea propriul cablu USB-C care să funcționeze „mai bine cu un iPhone“, de exemplu permițând o putere mai mare pentru a oferi o încărcare mai rapidă, minimizând în același timp riscurile și deteriorarea bateriilor, a adăugat el.

Ce înseamnă această schimbare pentru utilizatorii de iPhone?

Deocamdată nu este clar dacă trecerea la USB-C se va face pentru toate noile modele iPhone 15 sau doar pentru dispozitivele Pro. Trecerea la USB-C nu va fi, probabil, un stimulent suficient pentru ca oamenii să își cumpere un nou telefon, dar i-ar putea convinge pe unii consumatori care au fost refractari la iPhone din cauza limitărilor sale în ceea ce privește încărcarea, potrivit lui Thomas Husson, vicepreședinte în cadrul Forrester Research.

Se preconizează că telefoanele iPhone 15 vor fi livrate cu un nou tip de cablu de încărcare inclus, dar având în vedere că multe dispozitive mobile folosesc deja USB-C, inclusiv iPad-urile și MacBook-urile produse de Apple, accesul la un astfel de încărcător nu ar trebui să fie prea dificil sau costisitor.

„Având în vedere cât de răspândită este utilizarea USB-C pentru alte dispozitive, este greu de imaginat că fanii Apple vor fi complet surprinși de această modificare, iar pe termen lung, este posibil să fie în beneficiul lor, un sistem de încărcare universal având câteva avantaje extrem de evidente“, a declarat Wood.

Apple ar putea, de asemenea, să renunțe complet la încărcarea prin cablu, înlocuind-o cu cea wireless, dar nu prea curând, deoarece „încărcarea wireless este în prezent mult mai lentă decât cea prin cablu“, potrivit lui McQueen.

„Va trebui să așteptăm și să vedem cum decug lucrurile în această privință“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0