Are Ucraina dreptul să adere la NATO și Uniunea Europeană? Are Rusia un cuvânt de spus?

Are Ucraina dreptul să adere la NATO și Uniunea Europeană? Are Rusia un cuvânt de spus?

Războiul în desfășurare din Ucraina a polarizat extrem de mult lumea, în special rețelele de socializare. După doi ani de pandemie populația virtuală recurge, din nou, la înfierarea spațiului fără somn și capăt. De la „Putin are dreptul să intervină în Ucraina”, „Ucraina este obligată să facă pace”, „Ucraina trebuie să rămână neutră” la „NATO e de vină”, opinia publică este vizibil divizată și surescitată.

Are dreptul Ucraina să adere la NATO și la Uniunea Europeană? Această întrebare își poate găsi răspunsul exclusiv prin analizarea documentelor oficiale și a contextului istoric regional. Simpatia sau ura zilelor noastre față de Ucraina sau Rusia nu sunt relevante în această analiză.

Ucraina este o țară suverană și independentă

După o istorie tumultoasă în menghina puterilor regionale, de la Comunitatea Polono-Lituaniană la Imperiul Austriac via Imperiul Otoman și, în final, Uniunea Sovietică, Ucraina și-a câștigat independența pe 24 august 1991 ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice.

Pe 21 ianuarie 1990, peste 300.000 de ucraineni au format un lanț uman de independență între Kiev și Liov (peste 500 de km). Pe 1 decembrie 1990 ucrainenii au aprobat un referendum în care peste 90% de cetățeni au votat pentru independență, cu majorități pro-independență în fiecare regiune, inclusiv în Crimeea (56%). Pe 26 decembrie 1990, în urma întâlnirii președinților Ucrainei, Belarusului și Rusiei, Uniunea Sovietică a fost dizolvată. Ca urmare, independența Ucrainei a fost formalizată și recunoscută de comunitatea internațională.

Memorandumul de la Budapesta

Fiind parte constitutivă a Uniunii Sovietice, Ucraina deținea un important arsenal nuclear – a treia putere nucleară din lume –  ceea ce a determinat Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Rusia să ajungă la un acord care să detensioneze situația. Astfel că 5 decembrie 1994 la Budapesta este semnat un tratat internațional prin care Ucraina transferă arsenalul nuclear în Rusia, obținând în schimb garanții de securitate și de independență, după cum urmează:

1. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să respecte independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei.

2. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă obligația lor de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei, și că nici una dintre armele lor vor fi folosite vreodată împotriva Ucrainei decât pentru auto-apărare sau în alt mod, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite.

3. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să se abțină de la constrângeri economice cu intenția de a subordona propriului lor interes exercitarea de către Ucraina a drepturilor inerente suveranității sale și, astfel, pentru a obține avantaje de orice fel.

4. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă angajamentul a solicita imediat o acțiune a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite pentru a oferi asistență Ucrainei, în calitatea sa de stat care nu deține arme nucleare, semnatar al Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, în cazul în care Ucraina ar deveni victimă a unui act de agresiune sau obiectul unei amenințări cu o agresiune în care sunt folosite arme nucleare.

5. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reafirmă, în cazul Ucrainei, angajamentul lor de a nu folosi armele nucleare împotriva statelor care nu dețin arme nucleare, semnatare ale Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, cu excepția cazului unui atac asupra lor, a teritoriilor lor sau teritoriilor dependente, a forțelor lor armate sau a aliaților lor, de un astfel de stat, în asociere sau în alianță cu un stat care posedă arma nucleară.

6. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se vor consulta în cazul în care apare o situație care ridică o problemă cu privire la aceste angajamente.

Summitul NATO de la București – 2008

Ucraina, prin președintele Viktor Yushchenko (2005-2010), a solicitat oficial aderarea la NATO, Ucraina fiind deja un partener al Alianței Nord Atlantice, fiind implicată într-o serie de operațiuni de menținere a păcii sub egida alianței militare.

În cadrul summitului NATO de la București, Ucraina și Georgia au fost invitate oficial să adere la NATO, deschizând astfel procedura MAP, pașii premergători aderării. Germania și Franța s-au opus aderării celor două țări ex-sovietice motivând că nu e cazul ca Rusia să fie antagonizată; de reținut că Germania și Franța sunt cei mai mari consumatori europeni ai gazelor rusești. Promisiunea liderilor NATO de aderare a Ucrainei și Georgiei la un moment dat a rămas vagă până în ziua de azi.

Rusia atacă Georgia

După obținerea independenței de Uniunea Sovietică, unele țări s-au confruntat cu mișcări separatiste pro-ruse pe teritoriul lor, mișcări care au devenit violente și au generat războaie, precum cazul Georgiei și regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia.

Rusia și-a menținut influența politică și militară în cele două zone, căutând constant să descurajeze orice parcurs politico-militar al Georgiei către Occident. La fel și în cazul Republicii Moldova.

Principala prioritate a Georgiei era integritatea teritorială a statului, iar după eşecul recuperării celor două provincii secesioniste în 2004, preşedintele Saakaşvili a realizat că şansele Georgiei de a câştiga teritoriile nu pot fi sporite decât printr-o reformă radicală a forţelor armate georgiene capabile să lupte cu separatiştii.

În iulie 2008 schimburile  de focuri dintre autoritățile georgiene şi cele osetine s-au intensificat peste norma obişnuită, pentru ca la începutul lui august să se amplifice îngrijorător. În același an în care la București se discutase aderarea Georgiei la NATO, Rusia, sub conducerea președintelui Dmitri Medvedev și a premierului Vladimir Putin, a decis să atace Georgia și să ocupe Osetia de Sud.

Coincidență sau nu, Rusia a ales să atace unilateral o țară independentă în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008. În prezent, Rusia ocupă militar, abuziv, 20% din teritoriul Georgiei.

Rusia recurge la destabilizarea Ucrainei – Doneţk şi Lugansk

Folosind aceeași metodă de destabilizare a țărilor ex-sovietice, Rusia, acum sub președinția lui Vladimir Putin, a decis să submineze dorința poporului ucrainean de a se apropia de Uniunea Europeană și de NATO, prin susținerea politică și militară a separatiștilor din estul Ucrainei, recunoscând unilateral și ilegal independența regiunilor Doneţk şi Lugansk.

Vladimir Putin vrea ca Rusia să aibă o tot mai mare sferă de influență în Europa de Est și să refacă o parte din influența Rusiei asupra Ucrainei. Putin vrea o întoarcere în trecutul când URSS era puternică și vrea crearea unei zone tampon între Rusia și statele NATO. Vladimir Putin invocă un acord verbal din 1990 între Secretarul de Stat American James Baker și liderul URSS Mihail Gorbaciov prin care sovieticii erau asigurați că NATO nu se va extinde spre Est, ca acoperire pentru acțiunile de intimidare a țărilor ex-sovietice care vor să adere la NATO, acuzând o trădare a Alianței Nord Atlantice. Însă, înțelegerea NATO a fost făcută cu URSS, nu cu Rusia, care a ales să fie un stat continuator al Uniunii Sovietice în spațiul internațional după dezmembrarea acesteia.

Profitând de lipsa de leadership politic internațional, în 2014 Vladimir Putin a anexat ilegal Peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean. Istoria peninsulei Crimeea este una zbuciumată. În timpul Evului Mediu, până la invazia tătarilor din secolul XIII, Peninsula Crimeea era împărțită între Rusia Kieveană și Imperiul Bizantin. Deși era o republică autonomă, sub controlul Imperiului Otoman, în 1783, Crimeea a fost anexată de Imperiul Țarist și predată ulterior Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

Acordul de la Minsk

În aprilie 2014, soldaţii ucraineni au început să lupte împotriva separatiştilor susţinuţi de Rusia în regiunea estică Donbass, iar cinci luni mai târziu, în capitala belarusă Minsk a fost semnat un acord de încetare a focului.

Negocierile dintre Ucraina şi separatiştii pro-ruşi din regiunile estice au fost semnate în două ocazii separate, în septembrie 2014 şi februarie 2015, în prezenţa reprezentanţilor OSCE ai Rusiei şi ai unor ţări occidentale.

Iată cele 13 puncte consolidate de cel de-al doilea acord, care, după 7 ani de la semnare, susţinut de Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina, rămâne, în mare parte, neimplementat:

1. Încetarea focului bilateral, imediat şi total.

2. Retragerea tuturor armelor grele de către ambele părţi, interzicerea operaţiunilor ofensive şi survolarea zonei de siguranţă de către aeronave militare străine.

3. Monitorizarea şi verificarea respectării acordului de către OSCE, lansarea unei misiuni de observare.

4. Iniţierea negocierilor pentru autoguvernarea provizorie în regiunile Doneţk şi Lugansk, în conformitate cu legislaţia ucraineană, în scopul recunoaşterii de către parlamentul de la Kiev a unui statut special pentru aceste regiuni.

5. Amnistia pentru soldaţii şi combatanţii de ambele părţi, cu excepţia infracţiunilor grave.

6. Eliberarea ostaticilor şi prizonierilor de ambele părţi.

7. Garanţia asistenţei umanitare în zonele de conflict.

8. Reluarea relaţiilor economice şi plata pensiilor.

9. Restabilirea controlului deplin al frontierei cu Ucraina de către guvernul de la Kiev.

10. Retragerea tuturor echipamentelor militare, a armelor şi a echipamentelor de război, precum şi a mercenarilor străini din zona de conflict; dezarmarea grupărilor militare ilegale.

11. Reforma constituţională care prevede descentralizarea administrativă pentru regiunile Doneţk şi Lugansk.

12. Organizarea alegerilor în Doneţk şi Lugansk în condiţii convenite.

13. Consolidarea grupului de contact trilateral, format din reprezentanţi ai Rusiei, Ucrainei şi OSCE.

Rusia încalcă suveranitatea și independența Ucrainei

Revenind la actul recunoscut internațional de indenpendeță a țării și în special la Acordul de la Budapesta din 1994, la articolul 1 se spune că Statele Unite, Marea Britanie și Federația Rusă își „reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să respecte independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei”.

Dacă în primul articol sintagmele folosite sunt „angajament” și a „respecta”, în cel de-l doilea e vorba de „obligația lor de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei”.

Ținând cont de aceste prevederi, este evident că Federația Rusă nu își respectă obligațiile asumate.

Concluzie

Prin războiul pe care l-a pornit în Ucraina, Rusia președintelui Vladimir Putin continuă o ideologie ocupaționistă a fostelor țări sovietice și o contrapunere la NATO și Uniunea Europeană prin metode ilegale și violente.

Ținând cont de parcursul istoric și de dreptul internațional, Ucraina are dreptul legitim la autodeterminare, la independență, suveranitate și mai ales să adere la NATO și la Uniunea Europeană, dacă asta doresc cetățenii ei.

Statutul de neutralitate invocat de Rusia rămâne, și el, exclusiv la latitudinea ucrainenilor, dar este un statut care nu îi conferă absolut nicio garanție de securitate în fața unei Rusii agresoare și care nu îi acceptă independența.

De asemenea, decizia de acceptare a aderării este un resort al Uniunii Europene și al NATO, Ucraina având de îndeplinit o serie de reforme serioase în domenii importante.

În același timp, Rusia nu are autoritatea morală și legală de a împiedica, în special prin războiul crunt pe care îl duce împotriva Ucrainei, parcursul unor oameni liberi și suverani.  Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este ilegitim și abominabil.

Timotei Dinică
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0