HomeNeocomunismul

Arma secretă cu care putem combate războiul cultural contemporan

Arma secretă cu care putem combate războiul cultural contemporan

Nu este foarte greu să privești peisajul cultural din zilele noastre și să concluzionezi că societatea noastră s-a aliniat împotriva valorilor și prin

Nu este foarte greu să privești peisajul cultural din zilele noastre și să concluzionezi că societatea noastră s-a aliniat împotriva valorilor și principiilor iudeo-creștine conservatoare. Oriunde am privi, vedem bătălii pentru inimile și mințile oamenilor de toate vârstele și noi înșine ne aflăm într-o luptă acerbă împotriva relativiștilor morali care caută să desființeze tot ceea ce este adevăr în universul nostru, analizează Chris Queen pentru PJ Media.

Am dat recent peste un cont de Instagram al unei femei pe nume Haleigh DeRocher. Ea creează lucrări artistice absolut superbe, bazate pe scrierile clasice ale unor autori precum J.R.R. Tolkien, Charles Dickens și C.S. Lewis. Recent, a postat un citat aparținând soției lui Lewis, scriitoarea Joy Davidman, care spunea:

„Fiecare epocă are apologeții săi, iar cei ai epocii actuale se străduiesc să ne convingă că cele mai mari păcate ale noastre sunt virtuți“.

Davidman a scris aceste cuvinte în 1954, în Smoke on the Mountain, o carte despre cele zece porunci, dar citatul pare să reflecte situația din zilele noastre.

DeRocher scrie în postarea sa:

O interpretă de muzică pop cântă furioasă despre dreptul de a ucide bebelușii în uter, iar criticii o aclamă drept ’emancipatoare’. Un travestit citește povești într-o cameră plină de copii și oricine dezaprobă așa ceva este considerat bigot. Bărbații sunt plătiți pentru a defila în rochii de femei și sunt aplaudați pentru asta. Școlile și bibliotecarii insistă ca minorii să aibă acces la cărți cu conținut sexual explicit și numesc acest lucru ‘libertatea de a se cultiva’. Pornografia ‘reduce rata infracțiunilor sexuale’. Divorțul este perfect normal atâta timp cât ‘te face fericit’. Etc. etc. etc. Apologeții zilelor noastre sunt în culmea gloriei.

Ea subliniază faptul că apologeții de astăzi au întors lumea cu susul în jos, iar argumentele lor sunt peste tot. Există tentația de a ceda sau de a ne retrage în propria carapace ca niște broaște țestoase speriate.

Dar noi avem o armă secretă de care acești apologeți nu se pot atinge: adevărul.

„Este ușor să contracarezi afirmațiile apologeților postmoderni atâta timp cât îmbrățișezi Adevărul Absolut și nu-i dai drumul“, scrie DeRocher. „Când sunt confruntate cu Adevărul, minciunile chiar nu au nicio șansă – mai ales când sunt atât de bizare“.

Citește și ANALIZĂ | Ce este fenomenul WOKE care atacă Occidentul?

Ceea ce au făcut apologeții actuali este să abandoneze adevărul, explică DeRocher.

„Din nefericire, aceste idei ticăloase sunt capabile să se infiltreze și să captureze mintea omului modern, deoarece, ca și societate, nu mai credem în principiile morale fundamentale“, scrie ea. „Adevărul absolut a fost înlocuit cu relativismul – adevărul tău, adevărul meu. Și astfel, avortul devine un act de iubire. Bărbații pot fi femei. Copiii sunt obiecte care pot fi folosite pentru gratificarea adulților. Perversiunea sexuală și promiscuitatea este ceva normal. Familia nucleară se destramă“.

Ceea ce apologeții fie nu realizează, fie ignoră cu bună știință – bănuiesc că este vorba de varianta a doua – este că jocurile semantice nu schimbă adevărul. Adevărul este adevăr, indiferent cât de mult dorește lumea să se schimbe. Aceasta este ceea ce face ca adevărul să fie o armă secretă pe care o putem folosi în mod eficient în lupta noastră împotriva unei culturi care neagă realitatea.

„Singura modalitate de a contracara valul de nebunie culturală, cred eu, este să îi reamintim omului Adevărul, cu voce tare și cu îndrăzneală, cât de des putem“, ne încurajează DeRocher.

Ea continuă prin a cita Ioan 1:5, unde este scris: „Lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a biruit-o“.

Cred că până și oamenii care nu sunt creștini recunosc valoarea acestui verset. Adevărul este o lumină care strălucește în întuneric și oricât de mult ar vrea cei de stânga să nege sau să schimbe adevărul, nu pot să o facă și nu se va face.

Să fim încurajați să contracarăm minciunile pe care cultura noastră încearcă să ni le spună cu adevărul, pentru că acesta este mai puternic.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0