HomeActualități Americane

Atacurile Stângii împotriva Curții Supreme SUA, un semn al disperării de a avea puterea absolută

Atacurile Stângii împotriva Curții Supreme SUA, un semn al disperării de a avea puterea absolută

Atacurile necruțătoare la adresa lui Brett Kavanaugh, actualmente judecător la Curtea Supremă, în timpul audierii sale de confirmare, au reprezentat u

Atacurile necruțătoare la adresa lui Brett Kavanaugh, actualmente judecător la Curtea Supremă, în timpul audierii sale de confirmare, au reprezentat un semn al lucrurilor ce vor urma. Stânga va căuta să obțină puterea prin orice mijloace necesare, analizează Jarrett Stepman pentru Daily Signal.

Recent, democrații din Senat au organizat o ședință pentru a discuta despre impunerea de noi reguli de etică la Curtea Supremă. În mod notabil, aceasta a avut loc la exact un an de la scurgerea de informații privind cazul Dobbs, când cineva a făcut public textul preliminar al deciziei care urma să anuleze Roe vs Wade.

Judecătorul Samuel Alito a declarat că, datorită acestei scurgeri de informații, membrii Curții Supreme au devenit ținta unor asasinate, la propriu. Cu toate acestea, a trecut un an de atunci, iar persoana care a făcut publice informațiile nu a fost încă identificată oficial.

Audierea din Senat are loc după o serie de articole de senzație, dar superficiale, despre presupuse încălcări ale eticii de către judecătorii Clarence Thomas, Neil Gorsuch și John Roberts. Până în prezent, s-a descoperit că Thomas are prieteni bogați, iar Roberts are o soție de succes. Ce grozăvie.

„Este important să realizăm că nu este deloc vorba despre etică“, a scris comitetul editorial al Wall Street Journal.

„Acesta este un alt front în campania politică de anulare a legitimității Curții Supreme, cu scopul de a-i contesta deciziile și de a o supune unui grad mai ridicat de control din sfera politicului“.

Cu siguranță.

Citește și Judecătorii Curții Supreme fac front comun împotriva atacurilor Partidului Democrat

În majoritatea cazurilor, Stânga și-a încheiat lungul marș în cadrul instituțiilor noastre. Dar în ceea ce privește Curtea Supremă, lucrurile stau exact invers. Stânga ia foarte, foarte în serios pierderea controlului instituțional și nu se va opri de la nimic pentru a-l recupera.

După cum a explicat Thomas Jipping, jurist Heritage Foundation, Stânga apelează la trei tactici de bază pentru a prelua controlul asupra Curții Supreme. În primul rând, promovând „ideea că actualii judecători decid cazurile în funcție de preferințele politice, mai degrabă decât în mod imparțial“. Apoi, prin criticarea judecătorilor care nu promovează interesele liberale, descriindu-i drept „partizani, corupți sau lipsiți de etică“.

În ultimul rând, prin promovarea unei legislații care ar forța Curtea Supremă „să elaboreze un cod etic oficial“.

Stânga face aceste lucruri prin intermediul unei campanii mediatice și legislative susținute, în scopul atacării legitimității candidaților republicani, coordonată de grupuri de activiști care dispun de finanțare consistentă.

Stânga modernă este prea puțin preocupată de structura guvernului sau de limitările acestuia, cu excepția cazului în care își poate consolida propria putere. Timp de o generație, a putut conta pe Curtea Supremă pentru a susține și justifica revoluția culturală a Stângii. Când acest lucru a luat sfârșit, Stânga a adoptat poziția de atac.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0