Av. Ana-Corina Săcrieru: „Cine va răspunde pentru moartea juridică din speța familiei Smicală?”

Cazul Cameliei Jalaskoski (Smicală) și al celor doi copii ai ei, Mihai și Maria, doar pare cunoscut publicului din România, pentru că, odată intrat în detaliile juridice ale acestei spețe, ajungi la concluzia că există o moarte juridică și că ea, în timp ce o urmărim cum intervine sub ochii noștri, devine la fel de implacabilă ca moartea fizică.

Iată ultimele detalii juridice oferite de Camelia Smicală, detalii halucinante prin tortura psihică la care o mamă româncă si cei doi copii ai ei sunt supuși într-un stat din Europa, fără ca autoritățile din România să încerce să îi salveze:

În data de 6 ianuarie 2018, în centrul de plasament fiind, după ce fusese smuls cu violență din familia sa, Mihai Smicală a împlinit vârsta de 12 ani. La acest moment el a devenit – potrivit legii finlandeze – titularul dreptului de a fi audiat și de a-și exprima opinia în privința măsurilor care-l privesc. Imediat după împlinirea acestei vârste, Mihai Smicală a depus o cerere în acest sens către Curtea Supremă Administrativă – instanța competentă să supravegheze serviciul social și măsurile luate de acest serviciu cu privire la minori -, solicitând să fie audiat de un judecător, întrucât măsura de plasament într-un centru de copii fusese luată de serviciul social fără audierea sa și fără a i se solicita opinia. Iată cererea lui Mihai:

„Către Tribunalul Districtual, Domnule Judecător, Subsemnatul Mihail Jalaskoski formulez prezenta CERERE DE AUDIERE A SUBSEMNATULUI ÎN REGIM DE URGENȚĂ întrucât am împlinit vârsta de 12 ani și va rog sa îmi respectați acest drept de a fi audiat. Finlanda este o țară care pretinde că respectă atât interesul superior al copilului cât și drepturile omului. Potrivit legii finlandeze, copilul are dreptul de a fi audiat în ceea ce privește situația lui, începând cu împlinirea vârstei de 12 ani. Potrivit articolului 9 din Convenția privind drepturile copilului: 1. Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora, exceptând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a copilului Așadar Convenția definește și cazurile care justifica interesul suprem al copilului, iar eu sunt separat de mama mea ÎN AFARĂ ACESTOR CAZURI STRICT PREVĂZUTE. Față de cele arătate, vă solicit audierea mea de urgență în virtutea acestui drept absolut al meu prevăzut atât de legea finlandeză la împlinirea vârstei de 12 ani, cât și Convenția privind drepturile copilului la articolul 12. Solicit sa dispuneți Serviciului Social prezentarea mea de urgență în fața dvs. pentru a fi ascultat. Întemeiez în drept prezenta cerere pe dispozitiile: – Child Welfare Act No. 417/2007; amendments up to 1292/2013 included – art. 12 din Convenția privind drepturile copilului. Semnătura”

Curtea Supremă Administrativă a respins cererea, laolaltă cu respingerea în bloc a altor cereri formulate de familia Smicală.

În toamna anului 2018, Mihai Smicală revine cu o nouă solicitare judiciară și cere revocarea măsurii de plasament, precum și să fie ascultat de un judecător. Această cerere nu a primit niciodată răspuns.

În mai 2019, Mihai Smicală solicită din nou, a treia oară, de data aceasta prin intermediul unui avocat din oficiu, să fie audiat în regim de urgență de un judecător, precum și să se dispună, tot în regim de urgență, revocarea măsurii de plasament, datorită vătămării care i se aduce, prin ținerea sa departe de mamă și de restul familiei. Deși această ultimă solicitare a fost formulată de avocat întemeiată fiind pe o procedură de urgență care, potrivit susținerii apărătorului finlandez, ar fi trebuit în conformitate cu procedura incidentă să primească termen în două săptămâni, nici până în prezent nu a primit acest termen de judecată.

A transmis, în schimb, un răspuns Avocatul poporului – instituție de asemeni competentă în această materie de supraveghere a măsurilor judiciare privitoare la minori, în Finlanda – respingându-i în bloc lui Mihai Smicală toate cererile și răspunzându-i că îi pare rău că nu se simte bine în centrul de copii unde este ținut împotriva voinței sale.

Cei doi minori sunt privați de libertate pentru că sunt ținuți împotriva voinței lor în centre diferite – pentru a nu se întâlni între ei. Cei doi minori mai sunt de asemeni complet izolați de mama lor pe care nu au voie să o vadă decât câteva ore la interval de trei săptămâni. Cei doi minori nu au voie să primească nicio altă vizită din partea persoanelor apropiate de ei ori din partea reprezentanților statului român în Finlanda (potrivit susținerii mamei acestora).

Pe de altă parte, în mod halucinant, statul român nu a dat curs cererilor – în număr de trei – formulate de Camelia Smicală pentru ea și cei doi minori, de repatriere pe teritoriul României, cu motivarea că autoritățile finlandeze se opun repatrierii familiei pe motiv că tatăl – adică persoana datorită căruia copiii se află de trei ani în centrele de copii – nu își dă acordul pentru repatriere. Aceasta în ciuda dreptului garantat in acest sens pentru cei doi minori de Conventia privind drepturile copilului.

În lista indicată de Ministerul pentru Românii de pretutindeni cu ce demersuri a făcut pentru acest caz (demersuri în care, de fapt, se enumeră ce a făcut Ambasadorul României în Finlanda – singurul care a făcut concret ceva în acest caz, și mult prea puțin ce au făcut alte autorități competente din România), se specifică faptul că minorii s-ar afla în proceduri judiciare aflate pe rolul instantelor judecătoresti din Finlanda, or acest lucru este contrazis tocmai de refuzul autorităților finlandeze de a audia minorii. Au cerut autoritățile responsabile din România audierea minorilor de către un judecător finlandez, cu respectarea mult invocatei competențe exclusive a acestui stat? Ori, dimpotrivă, mama copiilor are dreptate și aceștia au fost abandonați exclusiv în competența Serviciului Social – aspect confirmat prin toate refuzurile enumerate mai sus de a fi audiați într-o procedură judiciară, de un judecător?! Competența este determinată de „reședința obișnuită” a minorului (potrivit Regulamentul CE nr. 2201/2003), nu de o reședință forțată, privativă de libertate, împotriva careia cei trei – mama si copiii – se luptă cu disperare. Sunt aceștia prizonieri? Pentru că, dacă cei doi minori sunt ținuți închiși, împotriva voinței lor, înseamnă că acesta este statutul lor de fapt. Situația este extrem de gravă zilele acestea, întrucât Mihai Smicală a adresat apeluri disperate pe rețelele de socializare. Din cercetări rezultă că aceste apeluri au fost determinate de faptul că, de curând, urmare ultimelor solicitări judiciare adresate insistent de a fi audiat de un judecător, a fost amenințat că va fi dus la psihiatrie, mai exact la “fără clanță”, adică în secțiile cu tratament medicamentos psihiatric si privative de libertate, în care ușile nu au clanțe pentru ca izolarea să fie totală.

Povestea juridică a unei mame române, ar putea spune un cititor obișnuit cu spețele. Sau este experiența cruntă a unei morți aplicate sistematic unor copii ținuți cu forța în centre, departe de mama lor, departe de țara unde cer cu disperare să se întoarcă, sub ochii indiferenți ai statului lor de cetățenie, statul român? Pentru că dacă statul român expediază problema cu motivarea că acești copii se află într-o procedură judiciară în Finlanda, iar autoritățile din Finlanda le refuză constant exact acest lucru, cinismul acestei situații nu face decât să se înscrie în cinismul cu care poporul român ar trebui deja să se obișnuiască. Și aceasta într-un an electoral pentru Parlamentul Europei și pentru președinția României.

Av. Ana-Corina Săcrieru
Juridice.ro