HomeLibertate Religioasă

Un teritoriu neexplorat: Școală amendată pentru credință

Un teritoriu neexplorat: Școală amendată pentru credință

Să nu spuneți ca America nu a fost avertizată. În 2015, timpul argumentelor verbale pentru căsătoria între persoane de același sex, a apărut o întreba

Să nu spuneți ca America nu a fost avertizată. În 2015, timpul argumentelor verbale pentru căsătoria între persoane de același sex, a apărut o întrebare cu privire la impactul asupra educației creștine. Întrebat dacă școlile religioase ar putea fi pedepsite pentru susținerea unei viziuni firești cu privire la căsătorie, Solicitatorul Statelor Unite, Donald Verrilli, a fost surprinzător de onest: „Cu siguranță va fi o problemă. Nu neg asta, judecător Alito. Va fi o problemă”.

Patru ani mai târziu, acea profeție se întâmplă. În Maryland, unei școli creștine private, finanțată de stat, i s-a transmis că nu mai poate face parte din programul de finanțare din cauza convingerilor biblice pe care școala le are cu privire la căsătorie și homosexualitate. Conducerea Academiei Creștine Bhetel a fost șocată. La urma urmei se baza pe acești bani pentru a-i educa cei 280 de elevi cu venituri mici înscriși.

Timp de doi ani, aceste fonduri i-au determinat să facă posibilă opțiunea de școală publică. Acum, birocrații intoleranți îi transmit Academiei Creștine Bethel că nu doar că este exclusă din program, dar că trebuie să plătească suma de 100.000 de dolari pe care i-a primit, care pentru o școală mică precum Bethel înseamnă o condamnare la moarte financiară.

„Academia Creștină Bethel oferă o educație creștină riguroasă și altruistă, într-un mediu divers”, a declarat avocatul școlii, membru Alliance Defending Freedom. Nimic din programele Academiei nu ar trebui să fie controversat. Și până anul trecut, nimic nu a fost.

Atunci, Departamentul de Educație din Maryland a descalificat Academia după ce a analizat manualele școlare ale instituției. În ele, oficialii au găsit declarații despre convingerile biblice ale Academiei cu privire la căsătorie și sexualitate. Și potrivit oficialilor de stat, asta reprezintă o discriminare.

Dar dacă există vreo discriminare, ea nu vine din partea Academiei Bethel. Potrivit avocatului ADF Christiana Holcomb, școala nu a refuzat pe nimeni, niciodată, pe baza sexualității. Tot ce fac ei este să ceară elevilor să mențină un standard biblic de intimitate, așa cum ne învață Biblia.

„Maryland a lăsat ca ostilitatea față de viziunile religioase ale Academiei să decidă eligibilitatea școlii și nu legea, așa cum ar trebui”, a spus avocatul. „Familiile din Maryland merită mai mult”.

Și sperăm că prin acest proces împotriva statului, vor primi ce merită. Până atunci, fiecare școală privată este înștiințată: când vine vorba de programele de stat, creștinii nu trebuie să aplice.

Tony Perkins
Family Research Council

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0