„Milioane de locuri de muncă se vor pierde“, susține Harold Hamm de la Continental Resources pentru Fox Business. Industria petrolului și a gazelor
„Milioane de locuri de muncă se vor pierde“, susține Harold Hamm de la Continental Resources pentru Fox Business.
Industria petrolului și a gazelor organizează un puternic contraatac împotriva planului candidatului democrat la președinție, Joe Biden – plan de a implementa tranziția de la combustibilii fosili spre alte surse de energie, dacă îl va învinge pe președintele Trump în alegeri.
„Benzina va ajunge șase dolari dacă Trump nu va fi reales“, a declarat recent pentru FOX Business Harold Hamm, fondatorul Continental Resources, după ce fostul vicepreședinte și-a prezentat abordarea privind politica energetică, în cadrul dezbaterii prezidențiale din Nashville, Tennessee.
„Dacă Biden este ales și planul său privind energia este adoptat, va trimite America într-o recesiune profundă și se vor pierde milioane de locuri de muncă în Texas, Pennsylvania, Ohio, Michigan, Oklahoma, Dakota de Nord și din nou vom depinde de regimuri străine corupte pentru energia necesară“, a argumentat Hamm.
Industria petrolieră și a gazelor din SUA susține 10,3 milioane de locuri de muncă, care plătesc un salariu mediu de 101.181 dolari, potrivit unui studiu publicat de PricewaterhouseCoopers și Institutul American de Petrol în 2015, cel mai recent raport disponibil. Industria respectivă a contribuit cu 1,3 trilioane de dolari la economia SUA în acel an.
Deși în timpul dezbaterii Biden a negat acuzațiile lui Trump că va interzice fracking-ul, un procedeu utilizat pentru extragerea combustibililor fosili din formațiunile de șist, el a spus că este necesară tranziția de la industria petrolieră spre alte surse, deoarece „poluează semnificativ“ și trebuie „înlocuită cu energie regenerabilă în timp.“
Fostul vicepreședinte și-a lămurit comentariile mai târziu, seara, înainte de a pleca de pe Aeroportul Internațional Nashville.
„Nu renunțăm la combustibilii fosili“, a rectificat Biden. „Ne debarasăm de subvențiile pentru combustibilii fosili, dar nu vom renunța la combustibilii fosili pentru mult timp de acum încolo“.
Site-ul web al campaniei Biden spune că planul Green New Deal, al Rep. Alexandria Ocasio-Cortez, criticat masiv de republicani și atacat de Trump în timpul dezbaterii, este un „cadru esențial pentru a face față provocărilor climatice cu care ne confruntăm“.
Green New Deal solicită reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de surse umane cu 40% până la 60% din nivelurile anului 2010 până în 2030 și cere atingerea nivelului de emisii zero-net până în 2050.
„America este cea mai curată națiune industrializată de pe planetă, scăzând poluanții reglementați de EPA cu 73% în ultimii patruzeci de ani, în timp ce creșterea economică a atins 262% și populația a crescut cu 60%“, a declarat Wayne Christian, directorul Texas Railroad Commission, autoritatea de reglementare în stat a industriei de petrol și gaze. „Obiectivul lui Biden de zero emisii este imposibil și va afecta familiile americane prin distrugerea economiei noastre și făcând națiunea noastră mai puțin sigură“.
Între timp, compania petrolieră Chevron Corp. a declarat că „a găsit modalități de a coopera în mod constructiv cu 27 de administrații diferite“ în cei peste 140 de ani în care compania a activat.
Rival ExxonMobil Corp. a atras atenția FOX Business asupra unei declarații a American Petroleum Institute, un grup comercial pentru industria petrolului și a gazelor.
„Democrații, republicanii și independenții știu că industria gazelor naturale și a petrolului din SUA oferă energie accesibilă și fiabilă familiilor și întreprinderilor americane și din întreaga lume“, a arătat organizația în declarația sa. „Nu vom dispărea de pe piață“.
Departamentul pentru Protecția Mediului din Pennsylvania nu a răspuns la cererea FOX Business de a comenta subiectul.
Tribuna.US
COMMENTS