HomeDreptul la viață

Bisericile câștigă un proces de 1,4 milioane de dolari din cauza obligației de susținere a avortului din California

Bisericile câștigă un proces de 1,4 milioane de dolari din cauza obligației de susținere a avortului din California

Două instanțe federale au acordat unui număr de patru biserici suma de 1,4 milioane de dolari, în urma unui proces intentat statului California pe tem

Două instanțe federale au acordat unui număr de patru biserici suma de 1,4 milioane de dolari, în urma unui proces intentat statului California pe tema reglementării care le obligă să includă avortul în planurile lor de asigurări de sănătate, informează Zachary Mettler, Daily Citizen.

Potrivit Alliance Defending Freedom (ADF), organizația juridică non-profit care a intentat procesul în numele bisericilor, instanțele au decis că Primul Amendament „protejează dreptul bisericilor de a refuza includerea avortului electiv în planurilor lor de asigurări de sănătate“.

Primul proces a fost intentat în numele Skyline Wesleyan Church, situată în zona San Diego. Al doilea proces a implicat Foothill Church din Glendora, Calvary Chapel Chino Hills din Chino și The Shepherd of the Hills Church din Porter Ranch.

„În ambele cazuri, instanțele au decis că prevederile Constituției SUA protejează libertatea bisericilor de a funcționa în conformitate cu convingerile lor religioase, printre care se numără și sanctitatea vieții bebelușilor nenăscuți“, precizează ADF.

Reglementarea fusese impusă de către California Department of Managed Health Care (DMHC), care, potrivit e-mailurilor obținute în cursul procesului, a emis mandatul privind „asigurarea serviciilor de avort“ în urma solicitărilor exprese ale Planned Parenthood“.

DMHC a emis ordinul în 2014.

„Guvernul nu are dreptul să oblige o biserică sau orice alt angajator din domeniul religios să își încalce convingerile și conștiința prin participarea la finanțarea avortului“, a declarat Jeremiah Galus, avocat ADF, după pronunțarea hotărârii.

Acesta a adăugat:

„De ani de zile, autoritățile din California, în colaborare cu Planned Parenthood, au vizat în mod neconstituțional organizațiile religioase. Aceasta este o victorie semnificativă pentru bisericile pe care le reprezentăm, pentru drepturile de conștiință ale membrilor lor și pentru alte organizații religioase pe care guvernul nu ar trebui să le oblige să-și încalce unele dintre cele mai profunde convingeri“.

Citește și Între mituri și fapte despre avortul din SUA

Este suficient de rău că avortul este legal în California pe întreg parcursul sarcinii, până la momentul nașterii. Încercarea de a forța bisericile să plătească pentru serviciile de avort întrece însă orice limită. Aceste procese dovedesc că, încă o dată, etichetele asociate de obicei Stângii moderne sunt înșelătoare.

Planned Parenthood și Stânga nu sunt „pro-alegere“. Ei susțin doar o singură alegere: avortul.

Stânga nu este, de asemenea, nici „tolerantă“ față de alte opinii, ci doar față de acelea care sunt în concordanță cu ale lor. Iar cei care nu sunt de acord, vor fi forțați să se conformeze – chiar să coopereze la uciderea bebelușilor nenăscuți nevinovați.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0