HomeActualități Americane

Boom-ul american de petrol va depăși noi recorduri în 2019

Boom-ul american de petrol va depăși noi recorduri în 2019

Epicul boom american de petrol abia începe. OPEC, pe de altă parte, rămâne pe tușă. Producția de petrol a Statelor Unite este pe cale să atingă un

Epicul boom american de petrol abia începe. OPEC, pe de altă parte, rămâne pe tușă.

Producția de petrol a Statelor Unite este pe cale să atingă un nou record de 13.4 milioane de barili pe zi până la finalul anului 2019, potrivit unui raport recent al firmei de cercetare energetică Rystad Energy. Numai Texas este de așteptat să atingă în curând 5 milioane de barili pe zi în producția de petrol – mai multe decât oricare alt membru al OPEC, altul decât Arabia Saudită.

Deloc surprinzător, America importă tot mai puțin din OPEC – 1.5 milioane de barili pe zi în martie, cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii. Numai în deceniul trecut, importurile din OPEC au scăzut cu 75%.

Creșterea în producția americană a compensat petrolul blocat de sancțiunile SUA aplicate Venezuelei și Iranului.

OPEC a fost forțat să-și reducă producția – un trend care ar putea continua, deoarece cartelul încearcă să readucă prețurile sus.

Producția zilnică americană ar putea atinge în curând 14 milioane

Revoluția petrolieră de șist a făcut ca Statele Unite să devină cel mai mare producător mondial, depășind Arabia Saudită și Rusia. Ferocitatea revoluției petrolifere de șist din SUA i-a luat pe analiști prin surprindere în ultimii ani. În mai, Statele Unite au produs un record de 12.5 milioane de barili de petrol pe zi. 4 milioane din acei barili au provenit din șisturi.

Această creștere este de așteptat să continue. Statele Unite se află pe drumul de a produce 14.3 milioane de barili pe zi, la finalul anului 2020.

Producția OPEC atinge cel mai scăzut nivel în ultimii cinci ani

OPEC bate în retragere în timp ce cartelul încearcă să echilibreze piața prin producerea unui nivel sub preț. Producția de petrol a OPEC a scăzut la 29.9 milioane de barili pe zi în mai, cel mai mic nivel din ultimii cinci ani. Din octombrie 2018, producția zilnică OPEC a scăzut cu 2.6 milioane pe zi.

Venezuela și Iran sub presiune

Producția OPEC ar putea fi afectată și mai mult de problemele din unele țări membre. Exporturile de petrol ale Iranului s-au prăbușit din cauza sancțiunilor impuse de SUA. Colapsul îndelungat al industriei petroliere din Venezuela a fost accelerat în ultimele luni de sancțiunile americane și de penele de curent din țara sud-americană.

De asemenea, violența amenință și producția de petrol din Libia și Nigeria. Conform analizelor, se estimează că în aceste patru națiuni producția de 1.3 milioane de barili pe zi este în pericol.

Cu toate acestea, analiștii nu prevăd o creștere a prețurilor petrolului. În schimb, prognozele arată o presiune mai mare asupra prețurilor, datorată, în parte, unei producții robuste a SUA.

Matt Egan
CNN Business

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0