BOR: Măsurile anti-COVID trebuie luate cu discernământ și bunăvoință

BOR: Măsurile anti-COVID trebuie luate cu discernământ și bunăvoință

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că, „pentru prezervarea fundamentalei libertăţi religioase, măsurile sanitare privind prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie luate cu maxim discernământ şi atentă bunăvoinţă”, transmite Newsweek.

El a transmis marți că trebuie justificate în mod onest de raţiuni sanitare foarte limpezi, precum şi de probe indubitabile legat de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituţii.

„Înţelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităţilor sunt justificate exclusiv de creşterea alarmantă a numărului de pacienţi cu COVID, de necesara prevenire şi diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secţiilor ATI din spitale.

Din perspectiva prezervării unor libertăţi intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe raţiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ şi atentă bunăvoinţă, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăţi, la contrarierea şi tulburarea oamenilor credincioşi care compun majoritatea copleşitoare a societăţii româneşti”.

Măsurile ce se impun ca strict necesare „trebuie justificate în mod onest de raţiuni sanitare foarte limpezi, precum şi de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituţii. Bisericile sunt prin natura lor spaţii ale decenţei, curăţeniei şi ordinii, nu ale dezordinii”, a continuat el.

Bănescu a subliniat că în toată această perioadă au fost respectate regulile referitoare la igienă şi distanţare fizică.

„Regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măştii în anumite momente şi la păstrarea distanţei de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spaţiile liturgice şi trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România. Biserica Ortodoxă Română a fost şi rămâne implicată într-un mod fără precendent şi fără termen de comparaţie inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar şi multor spitale din România”, a mai spus el.

Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0