HomeȘtiri ExterneTop Știri

UPDATE | Teroriștii Hamas ocupă orașe israeliene, în timp ce mii de rachete lovesc Israelul. Numărul victimelor crește

UPDATE | Teroriștii Hamas ocupă orașe israeliene, în timp ce mii de rachete lovesc Israelul. Numărul victimelor crește

UPDATE | Potrivit ultimelor informații, se înregistrează cel puțin 600 de morți și peste 2.000 de răniți în rândul israelienilor. Teroriștii au răpit

UPDATE | Potrivit ultimelor informații, se înregistrează cel puțin 600 de morți și peste 2.000 de răniți în rândul israelienilor. Teroriștii au răpit un număr semnificativ de israelieni, dar și persoane de alte naționalități, care în momentul atacului se aflau în proximitatea graniței – majoritatea celor răpiți sunt femei.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, trupele israeliene au preluat controlul localităților de la graniță cu Gaza, arestând sau eliminând teroriștii palestinieni din zonă. Trupele speciale IDF au eliberat, de asemenea, o serie de cetățeni evrei capturați.

În acest moment, statul Israel se pregătește de intrarea armată în Fâșia Gaza, într-o operațiune de destructurare totală a Hamas.

O ploaie de rachete a lovit sâmbătă dimineața sudul și centrul Israelului. Un număr necunoscut de teroriști Hamas s-a infiltrat în orașele israeliene aflate la granița cu Fâșia Gaza, într-o operațiune fără precedent, denumită „Potopul de la Al-Aqsa” de către insurgenții palestinieni.

„Suntem în război, nu într-o operațiune, ci în război”, a spus premierul Benjamin Netanyahu.

Cetățeni ai Israelului,

Suntem în război, nu într-o operațiune sau în raiduri, ci în război. În această dimineață, Hamas a lansat un atac criminal surpriză împotriva statului Israel și a cetățenilor săi. Ne aflăm în această situație încă de la primele ore ale dimineții.

I-am convocat pe șefii instituțiilor de securitate și am ordonat, în primul rând, să evacueze comunitățile infiltrate de teroriști. Acest lucru este în curs de desfășurare.

În același timp, am ordonat o amplă mobilizare a rezerviștilor și am ordonat să răspundem cu un foc de o amploare pe care inamicul nu a cunoscut-o niciodată.

Inamicul va plăti un preț fără precedent.

Între timp, fac apel la cetățenii Israelului să respecte cu strictețe directivele IDF și ale Comandamentului Frontului Intern.

Suntem în război și îl vom câștiga.

Sirenele au fost auzite până la Ierusalim de mai multe ori începând cu ora 8:15. Alte sirene au fost auzite la ora 10:15. Cel puțin o rachetă a lovit direct o clădire din Consiliul Regional Gederot, ucigând o femeie în vârstă de 60 de ani. Radioul militar israelian a transmis că luptători palestinieni din Gaza s-au infiltrat în Israel. Imagini apărute online arată bărbați înarmați pe vehicule în interiorul Israelului și alții care intră cu parapante motorizate pe teritoriul israelian, plus încercări de trecere cu bărci, pe cale maritimă.

„Organizația teroristă Hamas a făcut o greșeală gravă în această dimineață și a lansat un război împotriva statului Israel. Trupele IDF luptă împotriva inamicului în fiecare locație”, a declarat ministrul apărării Yoav Gallant în urma unei evaluări a situației.

„Statul Israel va câștiga acest război”.

IDF a început să opereze în Fâșia Gaza, a precizat aceasta, deși rapoartele de acțiune au rămas minime. Zeci de avioane de vânătoare ale IAF ar fi atacat în mai multe locații obiective ale organizației teroriste Hamas din Fâșia Gaza. Forțele israeliene au denumit operațiunea militară de relatiere Săbii de Fier.

Hamas a afirmat că a răpit cinci soldați ai IDF, dar IDF nu a confirmat încă informația. Presa israeliană a relatat că Hamas are 33 de prizonieri de război, inclusiv civili și soldați ai IDF, care sunt ținuți ostatici.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0