California: Judecătorul din procesul Planned Parenthood a ordonat juriului să-l condamne pe jurnalistul David Daleiden

California: Judecătorul din procesul Planned Parenthood a ordonat juriului să-l condamne pe jurnalistul David Daleiden

Judecătorul din procesul Baby Body Parts intentat împotriva activistului și jurnalistului David Daleiden, a ordonat juriului să-l găsească vinovat de intrare interzisă la conferințele și clinicile Planned Parenthood – înainte ca juriul să se retragă pentru a decide în privința verdictului.

Planned Parenthood îl dă în judecată pe Daleiden și colegii săi, după ce aceștia au prezentat clipuri video înregistrate în secret cu directorii organizației responsabili de vânzarea și prețul părților de bebeluși avortați în facilitățile lor medicale.

Daleiden contestă toate acuzațiile. Însă, judecătorul William Orrick a spus juriului că el a decis să-l găsească pe Daleiden vinovat de infracțiuni de intrare ilegală în practica de jurnalism sub acoperire. Anterior, Daleiden a pierdut o încercare legală de a-l recuza pe judecătorul Orrick, susținând că a fost părtinitor împotriva inculpaților.

Judecătorul a stabilit că juriul trebuie să constate că Daleiden și alții au „intrat ilegal la Forumul 2014 din Miami, Florida; la reuniunea MeDC din 2015, din Orlando, Florida și la Conferința Națională din 2015, din Washington, D.C.”.

„Am stabilit deja că acești inculpați au intrat ilegal în fiecare dintre aceste locații. Pentru că am stabilit acest lucru, legea presupune că Planned Parenthood a fost vătămată și are dreptul la acordarea de daune morale, cum ar fi un dolar pentru fiecare intrare ilegală”, a spus judecătorul juriului în momentul în care procesul ajungea la final.

De asemenea, judecătorul a spus că el a determinat că Daleiden și colegii săi au intrat ilegal în Centrul Planned Parenthood Rocky Mountain din Colorado și la Centrul din Texas.

Judecătorul a transmis juriului că trebuie să-i accepte hotărârile și ei să decidă doar dacă Planned Parenthood a suferit pagube și ce daune trebuie acordate.

Inițial, Planned Parenthood a solicitat 20 de milioane de dolari ca daune pentru pătrundere ilegală, fraudă și conspirație RICO. Însă, judecătorul Orrick a redus daunele potențiale la 600.000 de dolari.

Daleiden i-a înregistrat pe directorii Planned Parenthood afirmând că au schimbat tehnicile de avort pentru a se asigura că părțile de corp ale bebelușilor vor fi extrase mai bine și astfel să fie mai profitabile. Avocații jurnalistului susțin că înregistrările au avut loc în spațiul public, precum restaurante și hoteluri, unde participanții nu au nicio pretenție de confidențialitate.

Planned Parenthood nu îl dă în judecată pe Daleiden pentru defăimare sau calomnie, iar avocații organizației nu au spus că înregistrările sunt inexacte sau exagerate. În schimb, susțin că filmările au fost făcute ca urmare a intrării ilegale și altor metode similare. De asemenea, organizația susține că Daleiden și colegii săi sunt vinovați de fraudă pentru că au înființat o firmă și identități false pentru a iniția discuții de afaceri cu directorii Planned Parenthood.

Adresându-se juriului în pledoaria finală, Peter Breen, avocatul lui Daleiden și al colegilor săi, a spus că acest caz este „despre pașii făcuți pentru ca un investigator, cetățean privat, să dea la o parte o perdea de tăcere și tăinuire”.

„Aceștia nu au făcut-o pentru profit sau câștig personal. Au făcut-o pentru interesul suprem al publicului de a le arăta americanilor ce se întâmplă și pentru a permite oamenilor legii să investigheze dacă și în ce măsură au fost încălcate legile. Și nu vorbim despre orice legi, ci despre legi referitoare la omucidere a ființelor umane nenăscute, legi împotriva vânzării părților de corp și organelor umane avortate și legi împotriva schimbării procedurilor medicale fără înștiințarea și consimțământul de a obține părți de făt mai valoroase”.

Breen s-a adresat avocaților Planned Parenthood, afirmând că acest caz este despre „protejarea numelui Planned Parenthood”.

„Dar ce a afectat acest brand? Însăși cuvintele rostite de personalul Planned Parenthood în aceste clipuri video sunt ceea ce a afectat Planned Parenthood”.

Breen a susținut că în nici un moment al procesului Planned Parenthood nu a contestat acuratețea clipurilor înregistrate în secret.

„Acum, Planned Parenthood ar fi putut încerca să conteste această chestiune, dar când au venit să dispute, aici, la proces, un loc unde trebuie să ai dovezi solide pentru a-ți susține afirmațiile, nu au făcut-o. Acest lucru a indignat publicul. Adevăratele cuvinte ale celor mai buni medici de avort ai Planned Parenthood și a personalului”.

„Acest caz este despre jurnalism sub acoperire. Și noi, oamenii, avem nevoie de aceste informații. Ai nevoie de asemenea informații. Poate că nu-ți va plăcea să vezi informațiile respective. Poate fi dificil. Dar nu vrem să oprim fluxul de informații”.

Juriului s-a adresat și Charles Limandri, un alt avocat al lui Daleiden și al colegilor săi, care a spus că dovezile pe care le-au prezentat au „arătat oameni care, evident, obțineau profituri uriașe din vânzarea și achiziționarea de țesut fetal, ceea ce nu este legal”.

„Sunt oameni diferiți care înțeleg că au opinii diferite despre utilizarea tehnicilor sub acoperire, în care trebuie să te prezinți cu o altă identitate. Dar dacă o faci pentru a salva vieți omenești și pentru a opri tipul de atrocități despre care vorbim aici, este pe deplin justificabil”.

Limandri a mai adăugat că aceste acuzații reprezintă o tentativă a Planned Parenthood de a „ascunde o activitate infracțională”.

Juriul s-a retras pentru a ajunge la un verdict și acesta a fost: Vinovat, exact cum a ordonat judecătorul.

Phelim McAleer
Daily Wire

COMMENTS

WORDPRESS: 0