Când creștinismul ajunge să fie asociat cu „extremismul“

Presa mainstream s-a alarmat după ce Italia a ales-o pe Giorgia Meloni ca viitor prim-ministru. Chiar dacă mulți se îndoiesc de sinceritatea lui Meloni în ceea ce privește distanțarea sa de fascism, opiniile sale de bază – cum ar fi credința și euroscepticismul său – sunt, de asemenea, atacate.

Comentariile la adresa credinței lui Meloni fac parte dintr-un fenomen mai amplu la adresa „Dreptei creștine“, analizează Shelby Kearns pentru American Spectator.

Așa cum mulți nu o pot menționa pe Meloni fără a aduce în discuție clipul viral în care aceasta se prezintă drept „femeie“, „mamă“ și „creștină“, și articolele având în centru alți lideri mondiali vorbesc despre convingerile lor creștine concomitent cu a preciza extremismul lor.

Premierul ungar Viktor Orbán, președintele brazilian Jair Bolsonaro și guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, sunt doar câteva exemple de lideri a căror credință și extremism, potrivit Stângii, merg mână în mână.

Plasarea laolaltă a credinței și extremismului denotă o concepție greșită des întâlnită: că „separarea bisericii de stat“, un principiu care ghidează multe democrații, înseamnă că nu are ce căuta religia în guvernare.

Această concluzie eronată duce la acuzații potrivit cărora oameni ca Meloni, Orbán și DeSantis își transformă țările în teocrații. Dar conservatorii pot demonstra că propria credință nu numai că este compatibilă cu valorile democratice, ci și absolut necesară pentru supraviețuirea acestora.

Membrii Stângii care leagă creștinismul de extremism sugerează adesea că liderii aleși în mod democratic ce își exprimă public convingerile religioase dau dovadă de ipocrizie, ca și cum acest lucru ar încălca promisiunea lor implicită de a susține anumite idealuri, inclusiv libertatea religioasă.

De exemplu, un articol din presa publică WFSU din septembrie spunea: „Școlile publice sunt, de asemenea, în mod oficial laice, dar DeSantis a făcut referire la Scriptură, Efeseni 6:10-18, și a asemuit actualele evenimente cu o luptă biblică împotriva răului“.

În acest fel, articolul a lăsat să se înțeleagă că statutul secular al școlilor publice i-ar interzice lui DeSantis să facă referire la Scriptură atunci când vorbește despre ele.

Reporterii, politicienii și alte persoane de stânga care îi acuză pe lideri de extremism – și, în cazul lui DeSantis, protestatarii de la un miting recent care au strigat: „Așa arată teocrația!“ – invocă contradicția sugerată de WFSU.

Din cauza interpretării sale eronate privind separarea dintre biserică și stat, articolul susține ideea că „școlile publice“ și „scripturile“ nu ar avea ce căuta în aceeași propoziție.

Filozofii iluminiști, precum John Locke, care a influențat constituția multor țări democratice, puneau mare preț pe libertatea religioasă. Însă sensul Jeffersonian al expresiei „un zid de separare între biserică și stat“ nu se traduce prin „religia nu are ce căuta în viața publică“.

Interpretarea sa – potrivit căreia o națiune nu poate stabili o religie oficială sau împiedica în alt mod oamenii să își practice religia – se referă la deciziile Curții Supreme a SUA și ale instanțelor supreme din alte țări.

De exemplu, o instanță italiană a decis că școlile publice pot afișa crucifixe în sălile de clasă, iar Curtea Supremă SUA a anulat o lege din statul Maine care îi împiedica pe elevi să utilizeze fonduri publice pentru a frecventa școli creștine. Acest caz a făcut clar faptul că nu există nicio prevedere în Constituție care să interzică în mod categoric religia în instituțiile laice.

Există o tendință îngrijorătoare de a asocia creștinismul cu extremismul și de a trata orice dovadă de credință a unui lider ca pe o problemă. Atunci când Sen. Dianne Feinstein a interogat-o pe judecătoarea Amy Coney Barrett în timpul audierii de confirmare a acesteia la instanța de circuit, Feinstein a pus în cuvinte temerile multora privind capacitatea unui catolic de a lua decizii imparțiale:

„Când vă citiți discursurile, concluzia pe care o tragem este că ceea ce credeți se reflectă puternic în viața dumneavoastră, iar acest lucru este îngrijorător“.

Alte implicații sunt chiar mai grave decât criticile sau batjocurile Stângii. Retorica care îi prezintă pe creștini drept teocrați este o încercare de a șterge cu totul religia din viața publică.

Atunci când districtele școlare din Tennessee au refuzat o cerere de înființare a unei școli charter din partea Academiei Clasice Americane, au făcut acest lucru în parte din cauza legăturilor acesteia cu un colegiu creștin conservator.

Voturile consiliilor școlare reflectă influența sindicatului profesorilor din stat, care a scris cândva într-un memoriu adresat Curții Supreme că educația publică trebuie să rămână neutră din punct de vedere religios:

„Sistemele de educație privată nu garantează conservarea acestor valori sociale, iar școlile religioase se prea poate să fie contrare acestor valori“.

Pentru a asigura includerea religiei în viața publică, conservatorii pot răspândi mesajul că creștinismul este pe deplin compatibil cu modernitatea, prin articole, filme și programe universitare.

Citește și Lupta de astăzi pentru Libertatea Religioasă

În revista iezuită America, am descris odată locul tot mai lipsit de importanță al religiei în învățământul superior. Cu excepția programelor de studii religioase, departamentele academice arată clar că religia nu are ce căuta în mediul academic.

La fel ca presupunerea Stângii privind un zid tot mai gros între biserică și stat, felul în care este tratată religia în învățământul superior se bazează pe o presupunere privind valorile iluministe pe care universitățile le-au moștenit.

Excluderea religiei din învățământul superior, din mass-media și din divertisment reflectă maxima conform căreia Dreapta deține puterea instituțională, dar Stânga deține puterea culturală.

E adevărat că la Curtea Supremă avem o majoritate conservatoare și mai mulți directori executivi sunt republicani decât democrați, dar Hollywood-ul, mass-media mainstream și alte instituții producătoare de informații sau artă înclină spre stânga.

Statele Unite și multe țări democratice sunt încă națiuni creștine, conform datelor privind afilierea religioasă, însă o mică părticică a elitei liberale controlează narațiunea privind creștinismul.

Unele publicații conservatoare se află în prima linie a recâștigării puterii culturale, cum ar fi Daily Wire, care a început să producă filme și emisiuni TV în 2021. Organizațiile non-partizane recunosc și ele importanța conservatorilor în instituțiile culturale.

O persoană care a sugerat că învățământul superior are nevoie de mai mulți conservatori sociali este Jonathan Haidt, de centru din punct de vedere politic, profesor de psihologie la Universitatea din New York și co-fondator al Academiei Heterodox.

Această organizație oferă sprijin studenților și profesorilor care promovează libertatea de exprimare și diversitatea punctelor de vedere în învățământul superior.

Blogul Heterodox include mai multe articole despre diversitatea religioasă. Unul dintre ele susține că face sens ca și religia să fie inclusă în cursurile academice, având în vedere influența religiei asupra istoriei, precum și asupra comportamentului individual și de grup.

Activitatea unor organizații precum Daily Wire și Heterodox Academy poate ajuta religia să devină un element standard în instituțiile culturale, începând de la Hollywood și până la universități.

Elita de stânga care deține puterea culturală își închipuie, probabil, că abandonarea religiei tradiționale demonstrează nivelul lor mai ridicat de educație. Conservatorii creștini le pot dovedi că religia nu numai că are un loc în instituțiile culturale, dar este necesară pentru cunoașterea umană și pentru a surprinde întreaga gamă de experiențe umane.

Blogul Heterodox ridică un semn de întrebare pentru jurnaliștii, politicienii și alte persoane de stânga care confundă creștinismul cu extremismul:

„Este o abordare exclusiv seculară liberală? Sau este mai corect a fi descrisă drept iliberală?“. În ceea ce privește modul în care au fost tratați Meloni, Barrett și DeSantis – ca fiind zeloți – problema este că Stânga nu reușește să își analizeze propria dogmă în noua religie a progresismului.

Progresismul impune un anumit discurs, inclusiv folosirea pronumelor preferate ale cuiva în Canada sau adăugarea recunoașterii drepturilor de proprietate în programele universitare în statul Washington.

Dacă Stângii îi pasă cu adevărat de idealurile Iluminismului, cum ar fi libertatea de exprimare și de religie, atunci atingerea acestor idealuri impune ca și creștinismul să fie inclus în viața publică.

Traducere și adaptare
Tribuna.US