HomeActualități Românești

Schengen, România și Olanda – cum să umilești o națiune

Schengen, România și Olanda – cum să umilești o națiune

O revoltă populară împotriva elitelor ce a devenit globală
Șoferii de camion din Canada inspiră convoaie globale care protestează împotriva fascismului Covid
Canada se alătură Olandei și declară război climatic împotriva fermierilor

Asistăm în aceste zile la un joc politic fără scrupule în privința mult așteptatei aderări a României la Spațiul Schengen. Dar politica, până la urmă, este pentru oamenii puternici, o negociere continuă și de forță, care are ca finalitate succesul sau eșecul.

România trebuia să fie de mult timp acceptată în spațiul Schengen. Fiind țară membră a Uniunii Europene, cu drepturi și obligații egale, nu trebuia decât să îndeplinească o serie de criterii tehnice și de securitate pentru asta. Condiții pe care le-a îndeplinit cu succes, primind aviz pozitiv la nivel european.

Aparent, inexplicabil, nimeni de la București, de-a lungul mandatelor guvernamentale, parlamentare, nu a anticipat opoziția vreunei țări membre Schengen, mai ales prin invocarea unor motive care nu au nicio legătură cu procesul de aderare. Însă Olanda se opune cu vehemență României în Schengen și o face din interese pur economice.

Disputa? Portul Constanța. Motivul? Concurența la portul olandez Rotterdam. Șmecheria? Olanda susține că România nu îndeplinește condițiile de securitate în verificarea mărfurilor care ajung în Portul Constanța, cât și probleme legate de reforma justiției și corupție – adăugând, politic, obligații care nu fac parte din caietul de sarcini Schengen.

De menționat că există și o serie de organizații nonguvernamentale locale și statele europene care susțin că aderarea la Spațiul Schengen nu impune doar siguranța granițelor pentru libera circulație a persoanelor, controlul documentelor și al migranților, ci și a mărfurilor. Continuă și susțin că în realitate Portul Constanța nu face concurență Rotterdamului, având în vedere volumul mult mai mic de mărfuri gestionat de România la Marea Neagră.

Posibil, dar în aceeași ecuație ar trebui introdus, atunci, și portul german Hamburg care, la rândul lui, gestionează un volum de mărfuri mai mare decât Constanța. Dar Germania nu se opune aderării României la Schengen. Și nici Belgia, care deține Portul Antwerp, mai uzitat decât Portul Constanța.

Cine umilește, de fapt, România?

Prima tendință ar fi să acuzăm Olanda – și am avea motive: se folosesc de tertipuri și o fac cu aroganță – dar o fac în interesul lor. Cred, însă, că ar trebui să ne îndreptăm atenția, mai degrabă, spre clasa politică din România, care mandat după mandat a eșuat în a obține – nu vinde – aderarea României la Schengen.

Timiditatea, fie incapacitatea intelectuală și politică a guvernelor ultimilor 15 ani, a blocat aderarea, cu un impact umilitor direct asupra cetățenilor români care merită un tratament egal ca toți ceilalți membri ai clubului european.

În același timp, eșecul clasei politice este eșecul cetățenilor români și al capacității lor de a înțelege prioritățile și nevoile României înainte de a vota – asta dacă sunt măcar interesați să voteze. Până la urmă este o realitate că politicianul este oglinda cetățeanului.

Din fericire sau din păcate, soluțiile pentru aderarea României la Schengen se află tot la clasa politică autohtonă: va alege să negocieze de pe o poziție de forță, va apela la elemente de constrângere financiară a Olandei, va opri importul de flori și va juca dur? Să sperăm că da – trebuie doar să vrea și, mai ales, să poată. Dar o va face doar cu o presiune constantă, sub amenințarea votului, venită din partea alegătorilor care nu se lasă umiliți.

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie fără efect legislativ în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie. Rolul Parlamentului European în acest proces este doar consultativ, dar, conform normelor comunitare, Consiliul, format din statele membre, trebuie să solicite avizul Parlamentului.

Ce este Schengen?

O politică a Uniunii Europene prin care țările acceptate în acest spațiu sunt de acord să elimine toate tipurile de control la frontierele reciproce, astfel existând o zonă liberă de circulație.

Ce țări fac parte din Schengen?

Primii membri ai zonei de liberă circulație au fost Germania, Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg.

În prezent, din acord fac parte 26 țări: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria; inclusiv țări care nu sunt membre UE: Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Trei microstate europene – Monaco, San Marino și Vatican – mențin frontierele deschise pentru traficul de pasageri cu vecinii lor și, prin urmare, sunt considerate membre de facto, ca urmare a imposibilității practice de călătorie de pe teritoriul lor fără a tranzita cel puțin o țară membră Schengen.

Ce țări nu fac parte din Schengen?

Dintre cele cinci state membre UE care nu fac parte din spațiul Schengen, trei – Bulgaria, Croația și România – sunt obligate din punct de vedere juridic să adere în viitor. În timp ce procesul privind intrarea Croației este în desfășurare, Cipru beneficiază de o derogare temporară, iar Irlanda menține opțiunea de a rămâne în afara spațiului și desfășoară propria zonă comună de călătorie cu Regatul Unit.

Care sunt criteriile pentru a deveni membru?

Fiecare stat trebuie să își evalueze gradul de pregătire în patru domenii:

  • să aplice setul comun de norme Schengen (așa-numitul „acquis Schengen”), de exemplu, în ceea ce privește controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal;
  • să își asume responsabilitatea de a controla frontierele externe în numele celorlalte țări membre și de a elibera vize Schengen uniforme;
  • să coopereze în mod eficient cu agențiile de aplicare a legii din alte țări Schengen, pentru a menține un nivel ridicat de securitate, odată ce controalele la frontierele dintre țările Schengen vor fi eliminate;
  • să se conecteze la Sistemul de Informații Schengen (un sistem de schimb de informații pentru securitatea și gestionarea frontierelor din Europa) și să îl utilizeze.

Timotei Dinică

COMMENTS

WORDPRESS: 0