HomePulsul Comunității

CÂND DOMNUL E DE PARTEA NOASTRĂ – Cronică a Convenției Baptiste Române de la Chicago – 2021

CÂND DOMNUL E DE PARTEA NOASTRĂ – Cronică a Convenției Baptiste Române de la Chicago – 2021

„De n'ar fi fost Domnul de partea noastră, -să spună Israel acum! - de n'ar fi fost Domnul de partea noastră, ..., ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut

De n’ar fi fost Domnul de partea noastră, -să spună Israel acum! – de n’ar fi fost Domnul de partea noastră, …, ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut rîurile peste sufletul nostru; ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice…. Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pămîntul.” (Psalmul 124:1,2,4,5,8)

În perioada 3-6 Septembrie 2021, Biserica Creștină Baptistă Română din Chicago a găzduit cea de-a 108-a Convenție a Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA și Canada.

În cele ce urmează, vă invit să depănăm împreună o scurtă cronică a evenimentului. Intenționasem, să vi-l redau, exclusiv, la persoana a treia, dar pe alocuri, emoțiile au foat foarte puternice și ca atare, expunerea devine foarte personală, virează la persoana întâia. Într-un fel, este istoria așa cum am trăit-o. Și nu numai eu, ci toți cei ce am avut harul, de a fi fost prezenți la Chicago, cu prilejul acestei convenții istorice.

ÎN PREAMBULUL CONVENȚIEI

Utima dată, când o asemenea întâlnire fusese organizată la Chicago, se întâmpla tocmai în anul 2008.

După mai multe frământări interne, care i-au marcat parcursul, Biserica Baptistă Română din Chicago, și-a regăsit pacea cu sine însăși. Ca urmare, o dorință, care reușise să unească energiile adunării, a fost aceea ca, din nou, bisericii să îi fie încredințată, onoarea de a organiza o Convenție a Asociației noastre.

Cu prilejul reuniunii de la Vancouver, din anul 2019, frățietatea a avizat favorabil demersul Bisericii din Chicago. Adunarea a receptat vestea cu mare bucurie, demarând grabnic lucrările, aferente proiectului Chicago-2020.

Dar drumul revenirii Convenției, în Orașul Vânturilor, se va dovedi, mult mai lung și mai anevoios, decât se estimase inițial.

Pandemia de Covid 19, izbucnită în primăvara anului 2020, va genera perturbări majore în viața bisericilor de pretutindeni. Previzibil, în fața primejdiei, cauzate de o maladie ucigașă, precum și în urma restricțiilor masive, impuse de autorități, conducerea Asociației, în strânsă consultare cu conducerea Bisericii locale, a decis amânarea Convenției, pentru toamna anului 2021.

Hotărârea nu a fost singulară, ci similară, deciziilor luate de conducerile tuturor denominațiilor creștine, inclusiv cele românești, din Statele Unite, care au decis suspendarea tuturor evenimentelor publice majore.

Toamna și iarna anului 2020, precum și începutul anului 2021, au continuat să fie extrem de provocatoare, în general, pentru biserici, în particular pentru Biserica din Chicago. Biruindu-și teama, generată de climatul de incertitudine, de numărul masiv al celor care au trecut prin boală, Biserica și-a reluat treptat slujirile și întrunirile, cu participare în persoană. Nici o clipă, nu a fost abandonată speranța revenirii Convenției la Chicago, pregătirile administrative, amenajarea spațiilor, dotarea lor tehnică, continuând, în toată perioada aceasta. Dar mai presus de componenta administrativă, a fost antrenarea spirituală a bisericii, pregătirea Convenției în rugăciune.

Practic, rugăciunile rostite, în direcția aceasta, se făceau auzite, la toate întrunirile bisericii.

Și rugăciunile nu au rămas fără răspuns. La finalul primăverii anului 2021, conducerea Bisericii, a propus conducerii Asociației, organizarea Convenției pentru toamna aceluiași an.

Conducerea Asociației a avizat favorabil demersul Bisericii din Chicago, existând un consens al tuturor păstorilor, participanți la discuții.

Votul lor era un ecou al vocii tuturor Bisericilor. După toate restricțiile și privațiunile, prin care trecuserăm, în unele state, mai aspre, decât în altele, în inima tuturor fraților se născuse o foamete imensă de părtășie.

Toate acestea, coroborate cu scăderea intensității pandemiei, făceau ca, la începutul verii, estimările de participare, primite din partea bisericilor, să atingă cifre impresionante.

Mobilizarea fraților și surorilor, din Biserica Baptistă Română din Chicago, a fost sacrificială. Toate departamentele, implicate în organizarea Convenției au lucrat eroic, căutând să asigure condiții optime, pentru găzduirea Convenției și a oaspeților noștri dragi.

Pagina de Internet, special dedicată evenimentului, fusese realizată, cu mult profesionalism, și lansată de fratele Luca Ursan, cu multe luni, în avans. În mod deosebit, frații din administrație, temeinic coordonați de fratele Ștefan Banc, au amenajat și dotat corespunzător toate spațiile, ce urmau a fi folosite. În urma unei investiții masive, a fost înlocuit sistemul Audio-Video. Învățătoarele de la Departamentul de Școală Duminicală, s-au antrenat din timp, sub supravegherea atentă a sorei Gilda Ursan, pentru a prelua și purta de grijă unui număr mare de copii. Sub coordonarea fratelui Emil Burcă, pe plan local, a demarat, cu mult entuziasm, repetiția formațiilor muzicale, ce urmau a sluji, cu prilejul serviciilor divine. Au fost pregătite pancarde, menite să semnalizeze corespunzător toate locațiile, unde urmau a fi organizate activități.

A fost tipărită o Revistă a Convenției, care va fi oferită delegaților, un semn de carte și un pix, distribuite tuturor participanților, toate acestea cu ajutorul prețios al fratelui Steven Bonica. La inițiativa fratelui păstor Adrian Neiconi, Președintele Comitetului Local de Organizare, au avut loc întruniri, menite să coordoneze eforturile departamentelor și să pregătească voluntarii, ce urmau a sluji în zilele Convenției, în parcări, la primire, în servirea de la mese. Apropo de mese, un efort colosal l-au făcut surorile și frații, care au pregătit bucate delicioase și îndestulătoare, sora Emilia Banc, împreună cu sora Nora Caraba, fiind cele care și-au asumat coordonarea unui departament, a cărui activitate, avea să fie extrem de apreciată de toți participanții.

Din partea bisericii locale, fratele păstor Adrian Neiconi a adresat direct, tuturor păstorilor baptiști români, din zona orașului Chicago, precum și bisericilor, unde dumnealor slujesc, o scrisoare de invitație și o chemare la implicare, în pregătirea organizării lucrărilor Convenției. Pregătirile erau în toi, când contextul generat de pandemie, s-a agravat, încă o dată.

Spre finalul verii, apariția unor noi tulpini sau variante ale virusului, creșterea galopantă a numărului de cazuri, precum și restricțiile, reintroduse de autorități, la nivel federal, dar și la nivelul statului Illinois, au ridicat nivelul de încordare, cu precădere, în rândurile organizatorilor locali.

În mod deosebit, adunarea a resimțit din plin, șocul emoțional, generat de decesul fratelui Gabi Caraba, un slujitor mult apreciat în biserică, răpus de Covid, e drept, în timpul unei vizite în România. La toate acestea se adăuga și presiunea, generată de faptul că toate celelalte denominații ale românilor evanghelici din America de Nord, își făcuseră publică decizia de a-și amâna, încă o dată, convențiile.

Apoi, agravarea contextului a determinat mulți frați, care preconizaseră să fie prezenți la Chicago, să își reconsidere planurile, dar nu a reușit să erodeze determinarea Asociației și Bisericii locale, de a merge înainte, cu derularea proiectului Convenției. Mai mult ca oricând, toți cei implicați, resimțeam din plin, dependența de Dumnezeu, de providența, de ajutorul Lui, în fața uriașelor necunoscute, care se iviseră înaintea noastră.

ÎN PERIOADA CONVENȚIEI

Vara era la final, toamna bătea la ușă, în sfârșit, filele Calendarului indicau acele zile, pentru care ne rugaserăm, pentru care ne pregătiserăm, și pe care le așteptam, cu atâta emoție: 3-6 Septembrie, anul de grație, 2021.

Evenimentul a debutat într-o zi de Vineri, dis-de dimineață, cu micul dejun, pregătit pentru păstori. Masa era întinsă, totul era gata, și îmi amintesc emoția, cu care așteptam sosirea oaspeților. Vor veni? Câți oare? Și unul câte unul, participanții au început să apară.

N-am să uit bucuria, cu care trăim venirea, întâlnirea, cu fiecare dintre ei. Pentru mine, asemenea fraților și surorilor din loc, care asumaseră să se implice și să facă posibil evenimentul, fiecare dintre dumnealor, dintre cei ce asumaseră să participe, într-un asemenea context, căpătase statura de erou.

Tradițional, fiecare Convenție debutează cu Întrunirea Păstorilor. E un timp de revedere cu colegii de slujire, în care ne rugăm împreună, depănăm evenimentele survenite în bisericile în care slujim, ne împrtășim bucuriile și nevoile și mai mult decât atât, sunt stabilite ultimele detalii pentru Întrunirea Delegaților.

Serviciul divin inaugural a avut loc în seara zilei de Vineri. După rugăciunea de binecuvântare, rostită de Președintele în exercițiu al Asociației, pastorul Ovidiu Rauca, mai întâi fratele Rauca și apoi, pastorul Bisericii locale, fratele Adrian Neiconi au urat bun-venit închinătorilor, sosiți din toate colțurile continentului Nord-American și chiar din România.

Serviciul de Vineri seara a fost condus, cu multă creativitate, de fratele Florin Vancea, pastorul Bisericii New Life, din Hollywood, Florida. Tema Convenției de la Chicago a fost ROLUL BISERICII ÎN LUME. Subiectul era (și continuă dă fie) foarte actual, mai ales, în condițiile în care, sub pretextul restricțiilor, generate de pandemie, în foarte multe țări, altădată sensibile la prezența Bisericii și recunoscătoare față de impactul pozitiv al creștinismului, Biserica fusese retrogradată la statulul de activitate neesențială. Pentru mulți dintre contemporanii noștri, Biserica a devenit o instituție învechită, demodată, o fosilă dintr-o altă eră. Ca urmare, a venit și tentativa de amputare a uneia dintr funcțiile sale esențiale, părtășia, comuniunea, ceea ce Scriptura numește „locuirea fraților împreună”.

Faptul că în asemenea vremuri, Asociația Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada, în parteneriat cu Biserica Baptistă Română din Metropola Chicago, au asumat efortul organizării unei Convenției, cu participare în persoană, era un manifest public al faptului că în încredințarea noastră fermă, rolul Bisericii nu a expirat, glasul profetic al Bisericii nu poate fi redus la tăcere și Biserica lui Hristos nu poate fi evacuată de pe scena istoriei.

La rugăciune, ne-a motivat, un veteran al Convențiilor, unul dintre cei mai respectați dintre pastorii Asociației, fratele Dan Paul, pastorul Bisericii din Cleveland. Prima predică a serii avea să fie rostită de fratele Marius Lucan, pastorul Bisericii din Las Vegas.

Intitulată, Cel mai încurajator peisaj, predica a fost inspirată din rugăciunea, pe care Domnul Isus o rostește pentru ucenicii și urmașii Lui, în cuprinsul capitolului 17, din Evanghelia după Ioan. Pericopa explorată de pastorul Lucan, conține Versetul Convenției, Ioan 17:15: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău”, mesajul său, având toate ingredientele unei predici inaugurale pentru Coasta de Vest, fratele Florin Dragomir, pastor la Kitchener, precum și fratele Marian Chirla (în absență), pastor la Hollywood, Secretarul Executiv al Asociației. În urma votului exprimat de reprezentanții bisericilor participante, a fost desemnată noua conducere a Asociației: fratele Sorin Sabou, pastor al Bisericii El Roi, din Chicago (IL), a fost ales în poziția de Președinte. Poziția de Vice-Președinte, pentru Coasta de Est, a fost atribuită fratelui Nelu Urs, pastorul Bisericii din Hickory (NC), Vice-Președinte pentru Coasta de Vest a fost ales, fratele David Lavric (în absență), pastorul Bisericii din Vancouver (CD), Vice-Președinte pentru Canada, fratele Daniel Purza, pastor la Kitchener (CD), iar noul Secretar Executiv este fratele Doru Aninoiu, pastorul Bisericii Betel din Sacramento (CA). Au mai fost aleși, pentru un mandat de trei ani: Valer Monafu (San Francisco, CA): Secretar Vest, Simion Plăcintă (Greenfield, MA): Secretar Est, la Comisia pastorală, Dan Paul (Cleveland, OH), Ovidiu Rauca (San Francisco, CA), la Comisia de misiune, John Bilți (Sacramento, CA), la Școala duminicală, Marius Lucan (Colton, CA). Au fost reconfirmați în slujire, fratele, Ion Cotarla (Detroit, MI), casier misiune, și fratele Cornel Ciba (Los Angeles, CA), casier administrativ.

Fratele păstor Viorel Clintoc (Akron, OH) își continuă slujirea, în calitate de arhivar. Unul dintre regretele acestei Convenții, a fost absența, fraților noștri dragi, din Canada, care datorită restricțiilor de călătorie, nu au putut participa, împreună cu noi.

La fel, în cadrul întâlnirii Societății Surorilor, lucrările au avut un și o componentă electivă. Sora Mioara Pop a fost investită cu un nou mandat de Președintă. Echipa de slujire este întregită de surorile Laura Prelipceanu și Gigi Capotă, alese în poziția de Vice-Președinte, Carmen Titean, ca Secretară și Tamara Tamaș, Casieră.

La întrunirea tinerilor din RBYA (Asociația Tinerilor Baptiști Români), participarea a fost numeroasă și entuziastă. Au fost prezentate lucrările numeroase, derulate în trecut, au fost făurite, planuri de viitor. Echipa condusă de fratele Alex Onofrei a predat mandatul slujirii unei noi echipe, coordonate de fratele Slavik Capatina.

Iată-i aici, pe cei aleși în noua conducere: President: Slavik Capatina, Vice President – East Coast: Dorothea Popa, Vice President – West Coast: Nathan Maduta, Treasurer: Victor Spinache, Controller: Eusebiu Gal-Chis, General Committee: Abel Onofrei, Benjamin Spirescu, Bobby Stef, Brenda Arnaut, Christopher Aron, Daniela M Capatina, Darius Stoica, Giulia Girboni, Gloria Hosu, Jessica Gavris, Jonathan Bonca, Jonathan Darla, Matthew Darla, Tina Nirean.

În paralel cu lucrările delegațiilor, formațiile muzicale și-au continuat pregătirea. Unul dintre miracolele Convențiilor, pe care, în mod deosebit, l-am consemnat la Convenția de la Chicago, este armonizarea cântăreților. Sigur, osatura formațiilor e dată de slujitorii locali, dar lor li se adaugă un număr mare de frați și surori, sosiți de pretutindeni.

Ocaziile de a repeta partiturile, nu sunt numeroase, și cu toate acestea, îndemânarea dirijorilor, priceperea muzicienilor, pasiunea tuturor pentru slujire, și deasupra tuturor, binecuvântarea lui Dumnezeu face, ca de fiecare dată, slujirea formațiilor muzicale să constituie unul dintre punctele forte ale Convențiilor noastre.

Rămânând, în zona lor de slujire, la închinarea de Sâmbătă seara au slujit orchestra, corul mixt și corul tinerilor. Au cântat spre slava Domnului, ne-au încântat și ne-au însuflețit la închinare, pe toți.

Serviciul de Sâmbătă seara a fost condus, într-o manieră discretă, dar foarte eficace, de fratele Nelu Urs, pastorul Bisericii din Hickory. La rugăciune ne-a motivat fratele Matei Istudor, pastorul Bisericii Baptiste Române din Gwinett, GA. Predicile zile, două dintre cele mai gustate mesaje, rostite cu prilejul acestei Convenții, au fost propovăduite de pastorii Doru Aninoiu și Eusebiu Rusu.

În contextul, în care, în cuptorul persecuției, focul pare a se înteți, fratele Aninoiu, ne-a propus să revizităm un text biblic foarte cunoscut și foarte îndrăgit, Daniel 3, mai precis, lecțiile, pe care le putem învăța din experiența celor trei prieteni ai lui Daniel, aruncați și ulterior, salvați din cuptorul de foc. Titlul a fost unul foarte captivant, Slobozi în mijlocul focului, iar dezvoltarea lui, clarificatoare.

Uneori, Dumnezeu ne salvează de o anumită situație, nu ne lasă să ajungem foc. Alteori, Dumnezeu ne salvează din situația respectivă, ne smulge, chiar din mijlocul cuptorului, cum s-a întâmplat cu cei trei tineri. Dar câteodată, El nu ne scutește de foc, nici nu ne scoate din el, ci prin încercare respectivă, El ne salvează de un rău mai mare, de un foc și mai devastator, focul pierzării.

Fratele Eusebiu Rusu a recitit versetul Convenției, Ioan 17:15:„ „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i pazești de cel rău.”

Mai întâi, ne-a avertizat că primejdia nu e generată de prezența Bisericii în lume, ci de o prezență, tot mai palpabilă, a lumii în Biserică. Apoi, plecând de la realitatea faptului că suntem în lume, într-o lume, în care răul e la el acasă, ne-a explicat ce înseamnă faptul că, aici, în lume, EL ne păzește de cel rău. Uneori o face, într-un mod direct, intervine în mod nemijlocit, dar nu aceasta e norma.

Practic, EL ne-a pus la dispoziție toate resursele necesare, ca să facem față asalturilor, Cuvântul Lui, rugăciunea, chiar binele, cu care suntem chemați să răspundem la rău, ca să îl biruim.

Duminica este ziua în care s-au desfășurat două servicii congregaționale. A fost și ziua, în care s-a consemnat și cea mai numeroasă participare. La serviciul de dimineață, în pofida contextului neprietenos adunărilor, se estimează că au ținut să fie prezenți circa 900 de persoane. Serviciul divin de Duminică dimineața a fost condus de pastorul Bisericii locale, fratele Adrian Neiconi.

Îndemnurile la rugăciune ni le-a oferit, fratele Valentin Țenț, pastorul Bisericii din Akron, OH.

Cu acest prilej, pastorul Neiconi a prezentat frățietății noua conducere a Societății Surorilor, pe cea care coordonează lucrarea, sora Mioara Pop, iar fratele pastor George Dancea a rostit rugăciunea, prin care dumnealor au fost încredințate pe brațul Domnului.

Apoi, din partea Comitetului Executiv, care tocmai își încheiase mandatul, fratele Președintele, pastorul Ovidiu Rauca, a mulțumit colegilor și bisericilor, pentru sprijinul acordat, într-o perioadă istorică, foarte dificilă. A urmat prezentarea noului Președinte, pastorul Sorin Sabou, a membrilor Noului Comitet Executiv, precum și rugăciunea de consacrare, înălțată de frații pastori Nelu Știr, Daniel Mariș și George Hancok-Ștefan.

Într-un fel, avea să fie dimineața Președinților. Într-o intervenție video, înregistrată, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, pastorul Viorel Iuga, a felicitat participanții la Convenție și a îndemnat adunările românești din America de Nord, să continue să își asume rolul, pe care Domnul ni l-a încredințat.

Prima predică a dimineții a rostit-o, Președintele, care preda ștafeta, fratele Ovidiu Rauca. Dumnealui a citit pasajul din Ioan 17, după care ne-a reamintit două lucruri: rolul, pe care Biserica îl are în contemporaneitate, precum și modalitatea prin care îl putem împlini. În mod special, a fost subliniat faptul că Domnul a încredințat mandatul de a duce Evanghelia (Marea Trimitere) întregii Biserici. Dar Biserica este suma fiecăruia dintre noi, ori ca urmare, fiecare suntem parte la această lucrare. Predica fratelui Ovidiu a avut și un pronunțat caracter hristocentric, modul în care fiecare ne putem împlini rostul, fiind sumarizat, ca o călătorie, pe urmele pașilor Domnului Isus.

Învățătura nu este suma părerilor unei majorități, ci cea pe care, Dumnezeu ne-o revelează, pe paginile Scripturii.

Întrebarea esențială, când vine vorba de menirea Bisericii, este: „Doamne, ce vrei să fim, ce vrei Tu, să fim și să facem?” Mesajul fratelui Sabou a fost un răspuns biblic, oferit la două întrebări. Prima întrebare :„Ce vrea Dumnezeu să devenim, să fim, să facem, ca Biserică a Lui?” Iar, a doua întrebare: „Ce vrea vrea lumea de la noi?” Dumnezeu ne vrea oameni mari, pe când lumea ne vrea copii. Pentru a ne ajuta să ajungem la statura de om mare, Dumnezeu ne cheamă să ne purtăm într-un anume fel: cu smerenie, cu blândețe, cu răbdare, și cu dragoste. El ne stabilește convingeri unice: este un singur Domn, o singură credință, un singur botez; și El ne dă daruri pentru desăvârșire personală și pentru zidire comunitară. Pe când lumea ne vrea copii, fără convingeri și ușor de manipulat. Viclenia, șiretenia și mijloacele de amăgire sunt atitudinile lumii față de noi, poporul lui Dumnezeu. Avem de-a face cu o lume demonică în care regăsim vechea strategie a șarpelui cel vechi, prin care suntem ispitiți de el când suntem singuri, în locul în care nu trebuie să fim, când ne învață să punem la îndoială cuvintele Domnului, și când caută să ne deconstruiască cu ajutorul mâncării, privirii și deschiderii minții.

Închinarea dimineții a conținut o armonioasă succesiune de rugăciune, cântări și cuvântări scripturale. Dintre formațiile muzicale, au slujit orchestra, corul surorilor și corul mixt.

Așa cum, scopul suprem al Fiului a fost să Îl glorifice, pe Tatăl, țelul suprem al fiecăruia dintre noi, trebuie să fie glorificarea lui Dumnezeu. Atunci, ne împlinim menirea. Mesajul a fost și foarte practic, spre final, indicându-ni-se și cum anume, putem face lucrul acesta: printr-o viață integră, prin păstrarea unității Bisericii, prin disponibilitatea noastră, de a deveni parte în lucrarea Împărăției.

Spre finalul dimineții a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, noul Președinte al Asociației, pastorul Sorin Sabou. Textul biblic, pe care dumnealui l-a citit, a fost din Epistola către Efeseni 4:1-15. Titlul predicii a fost, deosebit de intrigant, Menirea Bisericii într-o lume vicleană. În mod deosebit, am fost avertizați, că noi, credincioșii baptiști, operăm cu o eclesiologie de sus. Cu alte cuvinte, deși funcționăm ca o biserică congregațională, în care anumite decizii, sunt consecința unui vot al membrilor, când vine vorba despre dogme esențale, precum cea privitoare Biserică, la ce este, cum este, ce face Biserica.

Un moment culminant a fost cel, în care tinerii s-au alăturat orchestrei și corului mixt, pentru a interpreta împreună monumentala corală Hallelujah, din oratoriul Messiah, compusă de George Frederic Handel.

La orele amiezii, tot poporul a servit masa de prânz. A fost un efort deosebit, dar plin de dragoste, pe care frații și surorile din loc, l-au făcut, pentru a oferi bucate delicioase și îndestulătoare unei mulțimi, atât de impresionante. Au fost amenajate spații adiacente, pentru servirea mesei, inclusiv un cort gigantic, care a fost instalat în curtea clădirii Bisericii.

În ceea ce privește închinare de după-masă, a fost remarcat imediat numărul foarte mare al celor ce au rămas, ca să participe și la cel de-al doilea serviciu al zilei.

A fost rândul fratelui Președinte, pastorul Sorin Sabou, să conducă programul, iar tinerii din Bisericile Asociației, reuniți într-un ansamblu muzical superb, au fost cei care, ne-au condus în timpul de închinare, prin cântare. Deși orele după-amiezii nu sunt cele mai facile, când vine vorba de a păstra auditoriul, într-o stare de receptivitate, pur și simplu, tinerii ne-au entuziasmat, ne-au energizat și ne-au motivat să ne închinăm, împreună cu ei. Fratele Alex Herlo, pastorul pentru tineret, al Bisericii Baptiste Române din Chicago a condus timpul de rugăciune. Fratele Alex Onofrei, Președintele RBYA, aflat la final de mandat, a predat ștafeta, în mod public, noului Președinte al Organizației Tinerilor, fratele Slavik Capatina. A urmat prezentarea echipei de slujire, rezultate, în urma votului de Sâmbătă, precum și rugăciunea de invocare, pe care au rostit-o, frații pastori, Alex Herlo și Valer Monafu.

Pentru ultimul serviciu al Convenției, a fost rezervat un singur mesaj, iar cel căruia i-a revenit responsabilitatea de a ni-l împărtăși, este unul dintre cei mai îndrăgiți, dintre lucrătorii Asociației noastre, fratele păstor Valer Monafu.

Predica a fost rostită în limba engleză, dar așa cum fratele Monafu ne-a prevenit, ea nu le-a fost adresată doar tinerilor, ci tuturor celor expuși mesajului Evangheliei. Textul biblic a fost din Matei 28:18-20, iar subiectul expunerii a fost The Great Commission, Marea Trimitere.

Căutând să ne motiveze, să ne asumăm partea, care ne revine nouă, Fratele Monafu a accentuat, din pasajul citit, din cuvintele Mântuitorului, Planul, Puterea și Promisiunea Prezenței. Planul la care Dumnezeu ne cheamă să ne înrolăm și noi, este lărgirea Împărăției lui Dumnezeu, prin facerea de ucenici. Puterea de a transpune în practică un asemenea plan, nu poate fi doar de sorginte umană, de aceea Domnul Hristos ne reamintește că lucrarea Domnului, nu poate fi făcută prin puterea omului, dar că El are toată puterea, în cer și pe pământ. Ultimul punct al mesajului ne-a încurajat, reamintindu-ne de promisiunea prezenței Mântuitorului.

Nu suntem singuri în această lume, în această misiune, El ne făgăduiește că e cu noi, ne binecuvântează prin prezența Lui.

Ultimul cuvânt, a fost unul de mulțumire. L-a rostit, pastorul Bisericii locale, fratele Adrian Neiconi.

Cu lacrimi în ochi, L-am proslăvit public pe Domnul, pentru că în vremuri de mare strâmtorare, ne-a conferit harul de a trăi un asemenea eveniment, pentru că ne-a ajutat să îl parcurgem cu pace, în liniște și în siguranță. Am subliniat determinarea conducerii Asociației și curajul deosebit al Bisericii locale, care într-o vreme, în care nici una dintre celelalte denominații creștine, au renunțat să mai organizeze asemenea evenimente, au ținut să meargă înainte și să confere continuitate unei lucrări, aflate la ediția cu numărul 108. Am mulțumit celor care au participat, am subliniat contribuția tuturor celor implicați, în pregătirea, organizare si desfășurarea Convenției. Slava I se cuvine doar Domnului, dar cei prin care El a lucrat, trebuie să le arătăm prețuire și recunoștință.

În sfârșit, am făcut o referire la locul desfășurării Convenției, la zidurile acestei clădiri monumentale. Zidurile clădirii Bisericii Creștine Baptiste Române din Chicago, ziduri construite cu atâtea sacrificii, tocmai pentru a găzdui asemenea evenimente și care vreme de ani de zile, ani și ani, au plâns, așteptând revenirea păcii (între zidurile sale), dar și reeditarea unor asemenea evenimente, care să aducă glorie lui Dumnezeu și un plus de coeziune unei comunități, dispersate pe suprafețe, atât de întinse.

ÎN POSTFAȚA CONVENȚIEI SAU ÎN LOC DE EPILOG

Chiar a doua zi, cu ocazia Sărbătorii de Memorial Day, am organizat Picnicul Convenției. Participarea a fost foarte numeroasă, estimările indicând peste 350 de persoane. Echipa organizatorică, excelent coordonată de fratele Gigi Dinu s-a întrecut, pe sine, pregătind bucate foarte apreciate de toți. Și nu a fost doar mâncare, a fost multă cântare, rugăciune, un scurt mesaj și foarte multă voie bună.

Deasupra tuturor, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o vreme superbă, încununând și în felul acesta, slujirea dedicată a organizatorilor.

În concluzie, Convenția de la Chicago conține toate ingredientele unui eveniment binecuvântat.

Ea capătă chiar conotațiile unui eveniment istoric, mai întâi, pentru toate bisericile din cadrul Asociației noastre. Pur și simplu, pentru că întâlnirea a avut loc, pentru că așa de mulți frați și surori au ținut să participe, să fie prezenți, cu prilejul Convenției. În ciuda amânărilor, în pofida frământărilor, îndoielilor și chiar amenințărilor, generate de invazia pandemică, Dumnezeu ne-a dat harul să făptuim și să ducem la bun sfârșit, această frumoasă lucrare. Tema Convenției a fost ROLUL BISERICII ÎN LUME. Iar Convenția însăși, derularea ei și participarea dumneavoastră, sunt un manifest public, o dovadă grăitoare, că în ciuda presiunilor lumii, Biserica e aici, are un rol esențial, un glas profetic, o misiune universală și nu poate fi evacuată de pe scena istoriei.

Evenimentul are valențe istorice și pentru Biserica locală. Era pentru prima dată, după anul 2008, când Convenția revenea la Chicago, într-o biserică ce găzduise în trecutul ei, atâtea evenimente similare. Pentru noi, ca adunare, este un mesaj de încurajare, pe care l-am primit din partea tuturor celorlalte biserici surori, precum și un semnal, cum că biserica a depășit o etapă istorică, marcată de atâtea neliniști interne, și-a regăsit pacea cu sine, și menirea, trasată de Domnul Hristos, ca să fie o mărturie pentru El, în lumea în care trăim.

Se cuvine să mulțumim Comitetelor de Organizare ale Convenției, mai întâi Președintelui Convenției, pastorul Ovidiu Rauca și Directorului Muzical al Convenției, fratele Iacob Brîncovan.

Dumnealor sunt cei ce au stabilit coordonatele programelor, din zilele Convenției. Alături de ei, și-au adus contribuția, fratele Marius Bahnean, dirijor al orchestrei si al corului. Au mai dirijat formațiile muzicale, fratele Emil Burcă (coordonator local), Eugen Goman, fanfara, Uțu Bodea, corul bărbătesc, Alin Lăzărescu, Paul Brîncovan și Elishua Burcă, dirijorii corului tinerilor. Un sprijin foarte prețios, l-am primit din partea fratelui Stelu Aioanei și Daniel Ștef, colaboratorii noștri, de la Biserica Logos.

Biserica locală și-a dat toate silințele pentru a organiza în condiții optime lucrările Convenției. Comitetul Local de Organizare al Convenției a fost coordonat de pastorul Bisericii locale, fratele Adrian Neiconi.

Coordonatorii Departamentelor din cadrul Comitetului Local de Organizare au fost următorii:

Pregătire Spirituală: Nelu Ștef și Titus Chira,

Departamentul Muzical: Emil Burcă,

Administrație: Ștefan Banc

Casierie: Dorin Cîrstean

Audio: Daniel Băieș,

Video: Luca Ursan,

Promovare și publicistică: Adrian Neiconi, Michael Ben-Hur, Ani Brânda, Steven V. Bonica,

Alimentație: Emilia Banc și Nora Caraba,

Parcare/ Securitate: Silviu Tamaș, Mihai Titean,

Primire (Ușieri): Pamfil Răduț și Teofil Ardelean,

Literatură și materiale oferite spre vânzare: Titus Chira,

Flori și Decorații Interioare: Olivia Neiconi și Luminița Popovici,

Curățenie: Zevedei Broscățan,

Lucrarea cu Copiii: Gilda Ursan,

Tineret: Alex Herlo, Paul Brîncovan,

Prim Ajutor Medical: Dr. Ana Gavrilovici,

Picnicul Convenției: Gigi Dinu și Lucian Pascotescu.

Sigur, dumnealor li se adaugă alți, zeci și zeci de voluntari, care au trudit în fiecare dintre lucrările și departamentele menționate. Dar mai presus de toate și de toți, Îl proslăvim pe Dumnezeu. Mai întâi pentru că ne-a păstrat cu viață și în credință.

Apoi, pentru ne-a binecuvântat cu toate resursele necesare înfăptuirii acestei lucrări mărețe. Nu în ultimul rând, pentru că ne-a protejat în zilele Convenției, în locul desfășurării ei, de molima, care bântuie în lume, în aceste vremuri. Nu vrem să rostim cuvinte prea mari, dar modul în care El și-a păzit, în aceste zile, copiii, poporul, Biserica, constituie o veritabilă minune, o demonstrație publică a faptului că credința noastră, nu e doar o lecție de istorie, ci o trăire actuală cu Domnul, o călătorie pe urmele pașilor Lui.

Cu adevărat, Domnul a fost de partea noastră! Soli Deo Gloria!

Pastor Adrian Neiconi
RBC of Metropolitan Chicago, IL

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0