Când New York Times începe să publice articole de opinie care afirmă că Joe Biden nu ar trebui să candideze din nou și că ar trebui să anunțe acest lu
Când New York Times începe să publice articole de opinie care afirmă că Joe Biden nu ar trebui să candideze din nou și că ar trebui să anunțe acest lucru în curând, înseamnă că jocul s-a încheiat oficial. Timpul lui Biden a trecut. Poate ar trebui să-i spună cineva, analizează Bob Anderson într-un articol The Federalist.
Jurnalistul Bret Stephens are dreptate când spune că președintele va avea 86 de ani la momentul următorului ciclu electoral și că acum „pare… dezechilibrat. Adesea lucid, dar uneori alarmant de incoerent.“ Mai simplu spus, Joe este bătrân și șubred – și extrem de nepopular.
După cum menționează Stephens, nici măcar adoptarea unui buget de „infrastructură“ de mai multe trilioane de dolari nu i-a ridicat prea tare procentul din sondaje. El sugerează președintelui să ușureze viața partidului său lăsând calea spre președinție deschisă pentru candidați noi (mai tineri).
Desigur, întrebarea privind ce va face Joe pe viitor „trebuie să fie discutată în mod deschis, nu doar prin zvonuri constante“. În același timp, putem pune și cealaltă întrebare evidentă în mod direct?
De ce a acoperit presa erorile unui septuagenar cu probleme clare de sănătate cauzate de vârstă, propulsându-l într-o slujbă de care nu a fost niciodată capabil – și determinând ca națiunea să traverseze o perioadă periculoasă fără a avea un lider puternic? Nu e nicio problemă să existe un moment de mea culpa, iar a scoate adevărul la iveală cu întârziere este mai bine decât a-l nega pentru totdeauna, dar întrucât națiunea șchioapătă sub conducerea unui președinte marionetă, ar trebui ca unii să fie trași la răspundere.
La doar un an după ce o cifră record de 81 de milioane de americani au votat pentru Biden, li se spune acum că lucrurile nu au funcționat cum ar fi trebuit. Ne pare rău. Asta în perioada tradiționalei „luni de miere“ prezidențiale, acea scurtă perioadă în care președinții sunt în mod normal la apogeul puterii politice și ard de nerăbdare să adopte o agendă îndrăzneață.
Citește și Sondaj: Biden, tot mai nepopular în rândul americanilor
Poate că ar trebui să acordăm oamenilor puțin timp de adaptare pentru a evita consecințele acestei răsturnări bruște de situație. În definitiv, nu cu mult timp în urmă, Jennifer Rubin, de la Washington Post, le spunea că Biden este pe deplin apt pentru funcția respectivă, un om care „cu ochelarii lui de soare de aviator (plus promovarea sportului în timpul administrației Obama), întruchipează vitalitate și energie.“
Cu doar o lună înainte de alegerile de anul trecut, un articol din Forbes declara că Trump și Biden ar putea fi „super-vârstnici“, preconizându-se că vor trăi semnificativ mai mult decât alți bărbați de seama lor. Activitatea lui Trump din timpul campaniei electorale justifica probabil această descriere, dar a lui Biden nu prea. A petrecut mai multe zile departe de ochii lumii decât Punxsutawney Phil și a dat frecvent dovadă de incoerență în campania electorală, de la încercarea de a descrie pierderile cauzate de COVID „în ultimele sute de ani“ până la citatul „știți voi, chestia asta“.
La câteva zile după victoria electorală a lui Biden de anul trecut, Matt Viser de la Washington Post a postat pe Twitter că „Joe Biden urcă adesea în fugă pe scenă, arătând cât de bună este condiția sa fizică și încercând să înlăture îndoielile cu privire la vârsta sa. Acum, ca cel mai bătrân președinte din istoria Americii, acest lucru nu se schimbă.“
S-a schimbat în prezent, Matt?
Adevărul este că elita democrată l-a dorit pe Joe și l-a ales, în ciuda vârstei sale și a numeroaselor semne de avertizare legat de acuitatea sa mentală. El era tăblița goală pe care putea fi scris orice și putea fi prezentat drept „moderat“.
La începutul anului 2020, când Bernie Sanders s-a ridicat în sondaje, câștigând 45 de delegați după primele trei sesiuni de alegeri primare, iar Joe a rămas pe un îndepărtat loc trei cu doar 15, partidul a preluat controlul. Rep. Jim Clyburn a intervenit și l-a susținut în Carolina de Sud, lucru care i-a adus lui Biden sprijinul afro-americanilor, propulsându-l spre victorie. Au apărut de îndată articole ce susțineau că Elizabeth Warren, Amy Klobuchar și Pete Buttigieg nu aveau „șanse reale de a fi nominalizați“.
Deși în ceea ce privește strângerea de fonduri s-a aflat inițial în urma bine- organizatului Sanders, instituția democrată și-a schimbat direcția promovând donațiile către Biden. După cum recunoștea NYT într-un articol de la acea vreme, „Elita miliardarilor și multimilionarilor a constituit o piesă importantă în campania de finanțare a lui Biden“. Donatorii de sume mici ai lui Bernie nu puteau concura cu sumele uriașe donate de corporații și PAC-uri.
Cu mult ajutor din partea unei prese servile, Biden a fost ales președinte al Statelor Unite, fără a se pune serios problema capacității sale fizice și mentale. Acum, dintr-o dată, este timpul să se planifice eliminarea lui Joe înainte ca acesta să se instaleze pe deplin în Biroul Oval?
Ar trebui să precizăm că nu faptul că Joe s-a împiedicat pe scările avionului Air Force One i-a făcut pe democrați să pună la îndoială condiția fizică a lui Joe. Nu i-au pus sub semnul întrebării luciditatea atunci când vorbea uneori aiurea. Nu păreau îngrijorați când, la controlul medical, nu a fost precizată capacitatea lui cognitivă.
Nu, ratingul scăzut din sondaje este motivul pentru care o nouă candidatură a lui Joe este brusc contestată și, în ciuda protestelor lui Chuck Todd, acest lucru nu poate fi pus pe seama lui Trump.
Se pare că poporul este un pic mai inteligent decât au presupus democrații. Citirea unor discursuri pregătite dinainte de pe un teleprompter nu e același lucru cu a fi un lider adevărat. Nici a-ți pleca capul ca un copil atunci când ți se adresează întrebări dure privind eșecul militar din Afganistan. Există o limită până la care un președinte poate arunca vina pe altcineva.
După ce alegătorii vor termina să-și exprime furia față de presă pentru că au fost induși în eroare în privința capabilității lui Biden, poate că își vor schimba atitudinea și vor arăta înțelegere pentru bătrânul care și-a dorit cu atâta disperare respectiva funcție. După ce candidase de două ori anterior, partidul l-a ales în sfârșit, dar nu înainte ca resursele lui să fie aproape epuizate.
E adevărat că Joe a fost întotdeauna un politician, dar omul care stă acum în Biroul Oval nu este același cu cel care a candidat în 2008 și, cu siguranță, nici cu cel care a candidat în 1988. Lipsit de demnitate, a devenit un președinte caricatural, împodobit cu toate simbolurile funcției, dar lipsit de substanța necesară îndeplinirii ei.
Fiecare votant al lui Trump poate enumera realizările sale emblematice: închiderea graniței, învingerea Chinei, restaurarea locurilor de muncă americane, independența energetică a Americii și, mai presus de toate, „Make America Great Again“. La mai puțin de un an de la preluarea mandatului, este greu de numit un lucru anume pe care Biden să-l fi susținut cu fermitate, el fiind mai degrabă un semnatar oficial pentru obiectivele politice ale grupurilor de interese speciale de stânga decât pentru propria sa agendă.
Adevărul este că, anul trecut, chiar și în timp ce campania lui se apropia împleticindu-se de final, încă nu reușiseră să decidă un slogan definitoriu. Faptul că puțini își pot aminti compoziția finală arată lipsa de conținut a acestui om și a acestei președinții.
Joe este pe cale de a se scufunda nu numai pe el însuși, ci și propriul partid, la viitoarele alegeri de la jumătatea mandatului și, posibil, la alegerile din 2024, așa că se plănuiește eliminarea lui. Poate că democrații îi vor oferi măcar șansa de a ține un ultim discurs prezidențial, șansa de a citi pentru ultima dată de pe teleprompter. La final, el poate încheia fericit cu: „Mulțumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze și Dumnezeu să binecuvânteze America… sfârșitul mesajului“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS