Castelul Cantacuzino din Bușteni, o adevărată comoară arhitecturală

Edificiu de o mare valoare istorică, artistică și arhitecturală, Castelul Cantacuzino din stațiunea Bușteni este amplasat într-un peisaj feeric, încon

Edificiu de o mare valoare istorică, artistică și arhitecturală, Castelul Cantacuzino din stațiunea Bușteni este amplasat într-un peisaj feeric, înconjurat de cascade și fântâni arteziene, privind semeţ către munţii Bucegi. Castelul face parte din impresionanta moștenire culturală a familiei Cantacuzino ale cărei origini datează de o mie de ani. Castelul este reflectarea gustului și ambițiilor proprietarului său, Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), om politic român, ales de două ori primar al Bucureștiului și numit prim-ministru al României în perioada 1899–1900 și în perioada 1904 – 1907. Se trăgea din vechea familie nobiliară, Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care, a devenit consilier la Curtea de Apel București, funcție din care a demisionat la data de 4 mai 1864. Datorită averii sale colosale a fost supranumit „Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, în prezent în ruină.

Locul a fost ales pentru a ridica un castel care să concureze cu Peleșul. Se spune că Nababul îl ironiza pe Regele Carol I, după construirea castelului de la Bușteni, spunând că Bucegii se văd mult mai frumos de la balconul lui și regele nu va avea niciodată o asemenea priveliște. Clădire de mari proporții (se întinde pe o suprafață de 3148 mp), castelul este cunoscut și sub denumirea de Castelul „Zamora” datorită așezării sale în cartierul Zamora pe strada cu același nume. Cu toate acestea, se spune că numele de Zamora ar proveni de la o cățelușă ce aparținea membrilor familiei Cantacuzino pe care o foloseau la vânătoare. Aceștia îi strigau “Za’ Mura!” când trebuia să aducă prada.

Impunătoarea construcție a fost ridicată pe locul unei vechi cabane de vânătoare pe care familia prințului o folosea ca loc de popas în peregrinările spre Brașov. Lucrările de construcție au durat cinci ani, iar mobilarea a durat încă un an și jumătate. La inaugurarea din 1911, castelul impresiona prin dotările sale moderne în raport cu acele timpuri, beneficiind de electricitate, sistem de canalizare și apă potabilă, cât și prin frumusețea stilului.

Până în 1930, castelul a deservit ca reședință de vară a familiei prințului Grigore Cantacuzino. Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne.

Edificiul a fost realizat în piatră cioplită la exterior și cărămidă la interior, fundația este executată din beton, iar acoperișul din țiglă. Construcția este de tip pavilion, având forma unui patrulater cu latura sudică deschisă. Ansamblul castelului este format din 4 corpuri. Pavilionul central are o suprafață la sol de 1.200,3 m² și 3.148,02 m² în total (demisol, parter și etaj). Pavilionul de serviciu are parter și etaj, pentru o suprafață totală de 403,80 m2. Vila administrativă are un singur nivel, de 114,41 m². Al patrulea corp îl reprezintă capela. Pentru picturile murale au fost aduși artiști din Veneția, iar astăzi, vizitatorii se mai pot bucura de o colecție heraldică unică în România, care reunește blazoanele familiilor boierești înrudite cu familia Cantacuzino. Totodată, sub fiecare portret vitraliu, se poate descoperi nobilul mesaj: „Quae nocent, saepe docent” („Ceea ce ne rănește ne și învață”.

În ce privește interiorul castelului, în pavilionul central se găsește o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor înrudite prin alianța cu familia Cantacuzino, precum și portrete ale familiei din ramura munteană. Castelul a fost amenajat cu vitralii, plafoane cu grinzi pictate, balustrade din lemn, piatră sau fier forjat, șeminee cu piatră albă și ornamente din mozaic. Pereții au fost vopsiți uniform într-o perioadă în care castelul a servit drept sanatoriu, însa după retrocedare au reapărut picturile originale. Atmosfera din interiorul castelului are un pronunțat caracter romantic, oferit de bogatele detalii și ornamente existente.

La exteriorul castelului, deasupra intrării principale, se află stema familiei Cantacuzino, sculptată în piatră. Intrarea principală dinspre parc dispune și de o largă terasă realizată în piatră, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra Bucegilor, împreună cu Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Pe aceeași latură a castelului, la primul etaj, se află frumoasa logie a castelului Cantacuzino, construită în stil brâncovenesc, având coloane din piatră cu capiteluri și arcade trilobate. În această logie s-au fotografiat Regina Maria a României, Principesa Ileana și primul Patriarh al acestei țări, Miron Cristea, alături de mirii George Cantacuzino, nepotul Nababului și unul din marii arheologi ai României, și Zoe Grecianu, fiica unor mari boieri ai vremii, în 1928. În 1923, în semn de omagiu adus prințului Grigore Cantacuzino, deasupra intrării din curtea interioară a castelului, a fost sculptat în piatră textul: „Eu, Gheorghe Grigore Cantacuzino, cu soția mea Ecaterina născută Băleanu, clădit-am acest castel în amintirea străbunilor și pentru adăpostul urmașilor”. Tot în curtea interioară a castelului, pe latura estică, se află un turn de vânătoare. Castelul este împrejmuit de o curte care se desfășoară pe o suprafață de 3,5 ha. Grădina de la baza palatului cuprinde trei bazine, dintre care două cu fântâni arteziene, iar aleea principală a parcului este mărginită de copaci aliniați, respectând stilul parcurilor din capitalele europene. Un alt element distinctiv al grădinii este reprezentat de o grotă antropică. În perioada 1935-1936, în parcul castelului a fost construită o biserică mică din lemn care poartă hramul Sfântului Gheorghe-Biruitorul. La sfințirea ei, în data de 13 septembrie 1936, au fost invitate Regina Maria a României și Principesa Ileana. Edificiul din lemn se află pe locul unde înainte exista o veche biserică adusă de strămoșii prințului Grigore Cantacuzino din Maramureș, în sec al XVIII-lea. În afara curții care împrejmuiește castelul, domeniul Cantacuzino dispune de alte 970 ha de pădure aflate pe versantul Zamora.

Domeniul Cantacuzino a fost preluat de comuniști, fiind transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC. Se spune că în cadrul domeniului Nababulului, dușmanii fostului regim ar fi fost supuşi torturii, deoarece intrau mult mai multe mașini ale securității, decât ambulanțe pentru pacienți. Potrivit unei legende, sufletele celor chinuiți se întorc să bântuie împrejurimile castelului şi grota, comunicând cu beciurile. Localnicii spun că în serile cu furtună, la intrarea grotei, dansează lumini nefireşti. Cu toate că locul pare să fie bântuit, niciunul dintre proprietari nu a distrus-o. Se mai spune că, în serile cu furtună, apar unele sfere luminoase la intrarea în grotă. Ba chiar mai mult de atât, unii martori susțin că au auzit zgomote terifiante și vaiete de copil sau de animal, care îți fac părul măciucă. De asemenea, se spune că uneori apar pentru o secundă diverse năluci de fum printre picăturile de ploaie, iar un blestem greu ar fi aflat asupra întregii zone.

O altă legendă spune că Nababul și-ar fi dorit să acopere atât întreaga curte, cât și acoperișul Castelului Cantacuzino cu monede de aur, pentru a deveni mai impozant în fata Castelului Peleș din Sinaia al Regelui Carol I. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece Regele Carol I nu a aprobat solicitarea prințului, întrucât dacă monedele ar fi fost așezate cu chipul regelui în sus, s-ar fi considerat că se pătează demnitatea regelui. Dacă monedele ar fi fost întoarse cu stema în sus, ar fi reprezentat că țara este călcată în picioare. Așadar, soluția a fost ca acestea să fie așezate numai pe cant. Prințul Cantacuzino a perceput răspunsul regelui drept o formă subtilă de refuz, întrucât pe canturile monedelor se afla inscripționat mesajul „Nimic fără Dumnezeu“.

Dorin Nădrău
Tribuna.US