HomeActualități Americane

Cât de mult îi pasă lui Biden de uciderea copiilor – exemplul Israel

Cât de mult îi pasă lui Biden de uciderea copiilor – exemplul Israel

„Să pierzi un copil este ca și cum ți s-ar smulge o bucată din suflet“, a declarat Joe Biden după recentul masacru de la școala din Texas. Dar cum

„Să pierzi un copil este ca și cum ți s-ar smulge o bucată din suflet“, a declarat Joe Biden după recentul masacru de la școala din Texas.

Dar cum se explică atunci insensibilitatea de care a dat dovadă legat de uciderea copiilor, pe vremea când era vicepreședinte?, analizează Edward Davis într-un articol American Thinker.

În timpul vizitei sale din 2010 în Israel și Autoritatea Palestiniană, Biden l-a umilit pe premierul Benjamin Netanyahu, venind la cină cu 90 de minute întârziere. Motivul: anunțul Israelului privind planul de a construi 1.600 de locuințe în Ierusalimul de Est.

Deși Israelul a declarat că fusese un anunț de rutină și în ciuda scuzelor formulate de ministrul de interne pentru „neplăcerile provocate“, ceea ce se pare că a jignit sensibilitatea lui Obama și a lui Biden a fost momentul ales.

Detaliul ignorat de mass-media, dar relatat de Arlene Kushner, a fost faptul că întâlnirea lui Biden cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, în decursul aceleiași vizite, a fost programată să coincidă cu celebrarea de către Autoritaea Palestiniană a masacrului Coastal Road din 1978.

Terorista Dalal Mughrabi a dirijat comiterea crimelor, majoritatea săvârșite într-o ambuscadă în autobuz, care a luat viața a 13 copii și 25 de adulți israelieni și a rănit 71 de persoane.

Respectiva festivitate de celebrare a masacrului de către Autoritatea Palestianiană a fost un eveniment ce s-a întins pe mai multe zile.

Pe 9 martie, secretarul general Tayeb Abd Al-Rahim, i-a lăudat pe Mughrabi și pe alți teroriști care „le-au transformat sângele într-un pod pe care călcăm pe drumul spre libertatea, independența și eliberarea națională de sub povara ocupației“, a relatat Palestinian Media Watch.

Pe 10 martie, Biden s-a întâlnit cu Abbas în Ramallah și s-a plâns acestuia de insensibilitatea guvernului israelian. Un articol al United Press International intitulat „Biden și Abbas critică decizia Israelului“ relata că Biden i-a spus lui Abbas că anunțul inoportun al Israelului privind construcția de locuințe în capitala sa ar putea „escalada tensiunile sau prejudicia rezultatul“ negocierilor de pace.

Pe 11 martie, Autoritatea Palestiniană a dat unei piețe numele lui Mughrabi. A fost afișat un banner imens pe care scria: „Cu ocazia aniversării operațiunii Coastal Road, ne reînnoim angajamentul și jurământul că ne vom menține poziția și că nu ne vom abate de la calea martirilor“.

„Așezările“ evreiești din Ierusalimul de Est au devenit o obsesie și mai mare pentru Obama și Biden în timpul celui de-al doilea mandat al lor. Cu puțin timp înainte de încheierea acestuia, Biden a ajutat la facilitarea faimoasei Rezoluții 2334 a ONU, făcând presiuni asupra Ucrainei pentru a vota împotriva Israelului.

Rezoluția, adoptată cu cinci ani înainte ca Biden să deschidă efectiv granița SUA pentru toți imigranții ilegali, a caracterizat drept rezidenți ilegali sute de mii de evrei ce trăiesc în patria lor autohtonă.

„Lovitura de adio“ a lui Obama-Biden la adresa statului evreu a ajuns în fruntea listei realizată de Centrul Simon Wiesenthal cu „Primele zece cele mai grave incidente antisemite/anti-israeliene din 2016, la nivel global“.

Citește și Opinie: De ce Stânga pare să urască Israelul?

Votul pe care l-au facilitat a fost un vot pentru supremația islamică, o întoarcere la status quo-ul din 1949-1967, când Iordania, după ce a furat Ierusalimul de Est în timpul războiului din 1948, a curățat zona de toți evreii și a distrus toate sinagogile.

Acuzația falsă că israelienii ocupă ilegal propria lor patrie autohtonă a fost mult timp principalul factor care a declanșat atacurile teroriste palestiniene, inclusiv masacrul Coastal Road. Aparent, pe Biden nu l-a deranjat uciderea următorilor cetățeni israelieni:

Revital (Tali) Aharonovitch (14 ani)
Naomi Elichai (18 ani)
Erez Alfred (5)
Yitzhak Alfred (44)
Galit Ankwa (2)
Yitzhak (Yitzik) Ankwa (10)
Haviv Ankwa (38)
Mathilda (Mathy) Askenazy-Daniel (68)
Yehuda Basterman (32)
Rina Bushkenitch (34)
Dov Bushkenitch (36)
Liat Gal-On (6)
Shim’aon Glotman (43)
Amnon Drori (43)
Naama Hadani (5)
Ilan Hohman(3)
Roi Hohman (6)
Rebecca Hohman (28)
Moechai (Moti) Zit (9)
Josef Kheloani (66)
Malka Leibovitch-Wiess (58)
Tzyona Lozia-Cohen (32)
Abraham Lozia (37)
Otari Mansurov (37)
Yoav (Yoavi) Meshkel (6)
Tuvia Rozner (53)
Gail Rubin (40)
Meir Segal (73)
Katy (Rina) Sosensky (49)
Joseph Sosensky (56)
Zvi (Zvika) Eshet (46)
Omry Tel-Oren (14)

Fiind cel mai grav atac terorist din istoria israeliană, masacrul Coastal Road este, prin urmare, cel mai glorificat de către Autoritatea Palestiniană.

Prezența lui Biden cu ocazia celebrării lui, după episodul extrem de mediatizat de umilire a Israelului, a conferit o vizibilitate și o legitimitate sporită unei culturi a crimelor motivate de ură care, spre deosebire de construirea unor apartamente în Ierusalim, nu părea să fie considerată un obstacol în calea păcii de către el sau Obama.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0