HomeActualități Americane

CDC și-a distrus singură legitimitatea prin minciunile continue

CDC și-a distrus singură legitimitatea prin minciunile continue

Pe 6 august 2021, Centrele pentru Controlul Bolilor au publicat un raport despre care instituția susținea că dovedește că „Vaccinarea oferă o protecți

Pe 6 august 2021, Centrele pentru Controlul Bolilor au publicat un raport despre care instituția susținea că dovedește că „Vaccinarea oferă o protecție mai mare decât infectarea anterioară cu COVID-19“. Această afirmație a fost făcută în contextul unei dispute publice cu senatorul Rand Paul, CDC publicând aceste date din Kentucky, statul natal al lui Paul.

Însă, după ce dovezi științifice incontestabile au continuat să încline balanța în favoarea imunității naturale, CDC a capitulat în cele din urmă, pe 19 ianuarie 2022, recunoscând superioritatea imunității naturale față de vaccinare, analizează Gregg Schmedes într-un articol The Federalist.

„Între mai și noiembrie 2021, persoanele nevaccinate și care nu s-au infectat până atunci cu COVID-19 prezentau cel mai mare risc de infectare și spitalizare, în timp ce cei care trecuseră prin boală, cu sau fără a fi vaccinați în prealabil, beneficiau de cea mai ridicată protecție“.

Schimbarea de opinie a CDC a survenit după ce, anterior, ignorarea imunității naturale a cauzat disponibilizări în masă, izolarea pacienților din căminele de bătrâni și criză de personal în spitale. Acest lucru nu trebuie uitat sau trecut cu vederea, iar CDC trebuie tras la răspundere.

Vara trecută, la îndrumările CDC, președintele Biden susținea: „Dacă te-ai vaccinat, nu vei ajunge la spital, nu vei ajunge la terapie intensivă și nu vei muri“. Biden a răspândit, de asemenea, informații false legat de contagiozitatea Covid-19, afirmând că: „Nu vă veți infecta cu noul virus dacă veți face aceste vaccinuri“.

Cine este cel mai afectat de dezinformarea răspândită de președintele nostru și de instituțiile sale? Cei cu cunoștințe medicale reduse. Decalajul dintre bogați și săraci este tot mai mare în această țară, iar a minți despre problemele de sănătate nu face decât să îl exacerbeze.

Un test pozitiv nu înseamnă întotdeauna contagiozitate

O analiză mai atentă a studiului din august pe tema imunității naturale scoate la iveală o metodologie despre care chiar și cei fără experiență medicală își dau seama că e ilogică. Cercetătorii CDC au creat două grupuri. Lotul de studiu a inclus persoane ce au avut rezultat pozitiv la test în 2020 și apoi din nou, într-o perioadă specifică de două luni, în 2021. Grupul de control a inclus persoane care au avut un rezultat pozitiv în 2020 fără a exista un alt test pozitiv în acea fereastră artificială de două luni.

Studiul a constatat că lotul nevaccinat a înregistrat un rezultat pozitiv la test în proporție de 34,4%, comparativ cu 20,3% în rândul persoanelor complet vaccinate. CDC a definit în mod fals al doilea test pozitiv din lotul de studiu drept o „reinfectare“. Aceasta este principala minciună a  lucrării. Respectivele date au omis în mod convenabil informațiile legat de manifestarea efectivă a unei simptomatologii, sau ceea ce omul de rând ar numi „reinfectare“.

Pentru a ilustra această idee, imaginați-vă că o persoană care și-a revenit după Covid intră din nou în contact cu virusul în comunitatea sa. Se prea poate ca rezultatul unui test PCR să fie pozitiv. Dar sistemul lui imunitar recunoaște inamicul, luptă cu el și persoana nu se îmbolnăvește deloc.

Cu toate acestea, la scurt timp după expunere, o probă PCR poate detecta segmente de material genetic (chiar dacă este un virus neviabil). Prin urmare, acest studiu ar putea reflecta mai degrabă probabilitatea oamenilor de a fi expuși din nou la Sars-Cov-2, nu de a se reinfecta, așa cum afirma CDC.

Confundând expunerea cu reinfectarea, CDC a indus publicul în eroare. Directorul CDC, Rochelle Walensky, declara: „Acest studiu arată că aveți de două ori mai multe șanse să vă reinfectați dacă nu sunteți vaccinat. Vaccinarea este cea mai bună modalitate de a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei din jur, mai ales că varianta Delta, mai contagioasă, se răspândește în toată țara“.

Acest îndemn a fost făcut într-o perioadă în care existau tot mai multe dovezi că vaccinurile Covid își pierd rapid eficacitatea împotriva infectării și transmiterii, lucru pe care CDC cu greu l-a recunoscut. Din păcate, îndrumările formulate de Walensky au subminat credibilitatea CDC pentru mult timp de acum înainte.

Ca medic, îmi pare înfricoșător faptul că un oficial din domeniul sănătății publice a recomandat o direcție de a acționa bazat pe un astfel de studiu eronat. Ar trebui să încurajăm gândirea critică și scepticismul științific, dar un astfel de concept de studiu în mod vădit defectuos nu ar trebui să fie tolerat în instituțiile noastre medicale de top.

Nu reprezintă un incident izolat pentru CDC

Aceasta nu este singura dată când CDC a fost prins că induce în eroare publicul. Un alt caz ce a stârnit furia comunității medicale a fost un studiu fără lot de control realizat în rândul elevilor din Arizona, la care Walensky a făcut referire când a vorbit despre îndrumările CDC privind utilizarea măștii în școli. Studiul definea un „focar de Covid“ drept „două sau mai multe“ rezultate pozitive la testul de laborator, în rândul elevilor sau personalului. Deci, dacă în școală aveai doi elevi de clasa a treia asimptomatici, dar cu rezultat pozitiv, aveai un „focar de Covid“.

Ce e mai grav e că studiul echivala un astfel de „focar“ cu cel dintr-o școală în care existau zeci de profesori sau elevi simptomatici. Potrivit CDC, doi este egal cu 50 – cel puțin în ceea ce privește „focarele de Covid“.

Într-un studiu din Georgia, care chiar a avut un lot de control suficient, CDC a minimalizat faptul că nu a existat o diferență semnificativă statistic între grupurile de elevi care au purtat mască și cei care nu au purtat. De asemenea, au redus la minimum importanța dietei și a sportului în timpul pandemiei. Ei nu au reușit să formuleze protocoale eficiente de tratament la domiciliu, bazate pe dovezi, care să salveze vieți. Și lista continuă.

Citește și CDC recunoaște 3 adevăruri COVID după 2 ani de minciuni

De ce sunt importante aceste lucruri

În ce fel a dăunat oamenilor faptul că s-a minimalizat importanța imunității naturale? Există cel puțin trei repercusiuni grave.

În primul rând, multe spitale, urmând îndrumările CDC, au impus ca numai angajații vaccinați să aibă voie să lucreze în centrele lor. Ceea ce înseamnă că persoanele cu imunitate naturală au fost excluse pe nedrept de la locul de muncă. Datorită unei minciuni toxice fabricate de CDC, spitalele continuă să se confrunte cu criza de personal, contribuind la narațiunea depășirii capacității de locuri în spitale, pe care au folosit-o pentru a-i demoniza pe nevaccinați.

În al doilea rând, aceeași problemă a existat și în căminele de bătrâni, unde cei internați nu aveau voie să fie vizitați de membri ai familiei sau prieteni nevaccinați, cu imunitate naturală, deși persoanele vaccinate – mai puțin protejate – aveau drept de acces.

În al treilea rând, minciuna privind imunitatea naturală a făcut ca nenumărați americani să-și piardă asigurarea de sănătate și mijloacele de trai. În timpul valului Delta, de exemplu, un angajat al Los Alamos National Laboratories a fost concediat de la locul său de muncă pentru că s-a opus vaccinării din motive religioase – în ciuda faptului că lucra de acasă și trecuse deja prin boală.

Iar acum CDC recunoaște că imunitatea acestui angajat oferă o protecție superioară celei a colegilor săi care aveau doar imunitatea indusă de vaccin la momentul respectiv. El și-a pierdut locul de muncă, în timp ce cei mai puțin protejați, nu. Câți alții au fost concediați și au rămas fără asigurare medicală din cauză că s-a negat superioritatea imunității naturale față de imunitatea indusă de vaccin, într-o vreme în care avem nevoie ca populația noastră să fie în cea mai bună formă?

Pedepsirea oamenilor pe care ar fi trebuit să-i elogiem

Persoanele cu imunitate naturală ar fi trebuit declarate încă de la începutul pandemiei drept cele mai protejate, ar fi trebuit să fie căutate de spitale și cămine de bătrâni pentru a se ocupa de cei vulnerabili și, cu siguranță, ar fi trebuit să li se permită să-și păstreze locurile de muncă.

Refuzând să recunoască daunele provocate de lockdown-uri, mandatele de mască și de vaccinare, CDC s-a dezonorat singură. Există dovezi clare că astfel de acțiuni prezintă riscuri cuantificabile.

O abordare mai bună ar fi fost să vorbim în mod deschis cu publicul despre riscuri și beneficii, la fel cum discut eu cu pacienții mei despre riscurile și beneficiile unei operații. Acesta este principiul de bază al consimțământului informat, iar o comunicare mai bună duce întotdeauna la o relație mai bună.

Americanii au nevoie de un CDC imparțial, incoruptibil și credibil, care să ofere îndrumări medicale de încredere și bazate pe un fundament științific solid. Minciunile de care s-au folosit au anulat legitimitatea instituției și au subminat încrederea publicului în CDC.

Consecințele faptului că au mințit cu privire la Covid-19 vor reverbera și în alte domenii ale serviciilor medicale. Milioane de americani și-au pierdut încrederea în spitalele și instituțiile noastre și apelează acum la servicii medicale „la negru“. În domeniul medical, pierderea încrederii echivalează cu lipsa accesului. CDC trebuie să revină la origini, la o medicină bazată pe dovezi, pentru a ieși din această criză a lipsei de legitimitate.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0