Ce înseamnă conceptul de „packing” al Curții Supreme a Statelor Unite?

Cursa electorală pentru alegerile din noiembrie și contextul numirii unui nou judecător la Curtea Supremă au adus în discuție ideea de „packing” a celei mai înalte instanțe din Statele Unite. Ce înseamnă, care sunt efectele și de ce are nevoie Partidul Democrat de asta?

Istoria conceptului

În 1937, Președintele Franklin D. Roosevelt a propus o inițiativă legislativă intitulată Judicial Procedures Reform Bill, cunoscută popular ca „packing the court” – mărirea componenței Curții Supreme pentru a obține decizii favorabile pentru numeroase legi pe care judecătorii supremi i le-au declarat neconstituționale.

Practic, Roosevelt voia să adauge atâția judecători supremi liberali până atingea o majoritate care să îi declare legile constituționale, deși ele nu erau. Roosevelt era Democrat.

Din 1869 și până azi, Curtea Supremă a avut în componență 9 judecători – un judecător șef și 8 judecători asociați. Constituția prevede că judecătorii supremi sunt nominalizați de către președintele Statelor Unite și confirmați (sau respinși) de Senatul Statelor Unite. Mandatul judecătorilor supremi este pe viață.

Rolul Curții Supreme

Contrar tendințelor politice moderne, Curtea Supremă (sau Curtea Constituțională în alte țări) nu este o supraputere legislativă, nu rescrie și nu adoptă noi legi, singura atribuție fiind să medieze conflictele constituționale interpretând Constituția în litera și spiritul ei.

Deciziile Curții Supreme sunt definitive, obligatorii, nu pot fi contestate, se aplică la nivel național, iar judecătorii supremi nu pot fi trași la răspundere politic, civil pentru deciziile pe care le adoptă – nu sunt votați direct, iar cetățenii nu au la dispoziție nicio pârghie pentru a-i trage la răspundere. Rolul Curții Supreme de control și echilibrare a puterilor este unul vital pentru democrația Statelor Unite.

Contextul actual

Recenta moarte a judecătoarei supreme Ruth Bader Ginsburg la vârsta de 87 de ani, care a servit Curtea timp de 27 de ani, a deschis procedura pentru nominalizarea, audierea și confirmarea unui nou judecător.

Președintele Donald Trump a nominalizat-o pe Amy Coney Barrett, judecător de curte federală de apel, originalist, pentru a ocupa poziția vacantă la Curtea Supremă. Ca urmare a nominalizării, Senatul a demarat procedura de audiere și confirmare, așteptându-se ca până la alegerile din 3 noiembrie să fie confirmată.

Amy Coney Barrett va fi al treilea judecător conservator numit de Donald Trump și Partidul Republican în doar trei ani.

Aici intervine dezaprobarea și atacarea legitimității procedurii de către Partidul Democrat, prin vocile senatorilor și reprezentanților, dar și prin campania prezidențială a lui Joe Biden și Kamala Harris.

Partidul Democrat, în genere, nu este de acord cu numirea unui nou judecător înainte de alegerile prezidențiale, deși procedura este constituțională, înregistrează aproape 30 de precedente, și nu agreează profilul conservator al judecătoarei Barrett – o femeie cu o carieră impecabilă, mamă a șapte copii (doi înfiați din Haiti și un copil cu Sindromul Down) și o creștină catolică practicantă.

Partidul Democrat atacă virulent această nominalizare nu direct, pentru că experiența și profesionalismul judecătoarei Barrett sunt greu de contestat, ci invocând „pericolele” pentru americani dacă aceasta va ocupa poziția de judecător la Curtea Supremă – „pericole” privind asigurările medicale (Obamacare), avortul și alte teme disputate.

Procesul judiciar al unui caz ajuns pe masa Curții Supreme nu se rezumă la păreri personale și subiective, individualiste, ci este un proces larg care implică multe proceduri, consultări, audieri, precedente, analize constituționale, obligații și responsabilități – nu se reduce la o simplă opinie luată ideologic sau politic, așa cum vor Democrații să insinueze.

Amenințările Partidului Democrat

Pus în fața acestei proceduri constituționale și legitime, Partidul Democrat amenință că va arunca țara în haos (Portland, Seattle, Minnesota, New York fiind dovada vie a haosului anarhist promis) și mai grav, amenință că va „pack the court” dacă va câștiga Casa Albă – mărirea numărului judecătorilor Curții Supreme pentru a adăuga atâția judecători Democrați până când obțin o majoritate liberală. Numeroși lideri ai partidului susțin de peste un an că vor acționa în direcția asta, printre ei fiind și Kamala Harris, nominalizarea pentru funcția de vicepreședinte al Statelor Unite.

De ce insistă Democrații pe mărirea componenței Curții Supreme? Din același motiv ca Președintele Roosevelt în 1937. Pentru a-și impune și adopta o agendă politică care, de altfel, nu a fost votată de poporul american și care de cele mai multe ori a fost invalidată de separația puterilor de în stat.

Partidul Democrat are nevoie de Curtea Supremă pentru a legifera – supralegifera – distrugând rolul original al Curții Supreme, alterând democrația și sărind peste procedurile parlamentare și mecanismele constituționale.

Joe Biden și Kamala Harris refuză să răspundă la cea mai importantă întrebare

„Mr. Biden, Mrs. Kamala Harris: Will you pack the Supreme Court? Veți mări componența Curții Supreme?”

De câteva luni Joe Biden și Kamala Harris refuză cu încăpățânare să răspundă la această întrebare care preocupă poporul american. Observând ignoranța continuă a celor doi, până și mass-media mainstream, prietenă a Partidului Democrat, cere un răspuns clar. Nu din același motiv principial, ci mai degrabă pentru că și ei vor o redimensionare a Curții Supreme – poate singurul sau ultimul bastion în calea lor – și vor să o audă din gura celor doi Democrați.

Atât Joe Biden în dezbatere cu Donald Trump, cât și Kamala Harris în dezbatere cu Mike Pence, au refuzat să răspundă. Joe Biden a mers chiar mai departe, spunând că poporul american „nu merită” să știe ce va face în privința Curții Supreme. Dar refuzul de a răspunde denotă faptul că o vor face. Și continuarea întrebării ar fi: dacă acum sunt 9 judecători, câți vor fi în mandatul lui Joe Biden, care este limita?

Întrebarea la care trebuie să răspundă poporul american pe 3 noiembrie este dacă va da puterea Casei Albe – cea mai înaltă poziție politică de pe glob – unui Partid Democrat care din dorința de putere subjugă instituțiile democratice, cu mari repercusiuni sociale, economice, culturale, sau Partidului Republican și lui Donald Trump, care pun principiile și interesele Americii pe primul loc, generând efecte economice, sociale, culturale și religioase istorice bune.

Timotei Dinică
Tribuna.US