Ce își dorește Hamas în Gaza de după război

Puterea de a lupta fără povara guvernării

Pe 6 mai, într-un efort de a preveni o operațiune israeliană aproape sigură în Rafah, liderii Hamas au declarat că ar putea fi pregătiți să accepte un acord cu Israelul privind schimbul de ostatici pentru prizonieri. După săptămâni de blocaj din partea Hamas, anunțul a stârnit speranțe la Washington că s-ar putea ajunge la un acord care ar putea elibera zeci de ostatici și ar putea determina o pauză în ofensiva Israelului în Fâșia Gaza. Dar, chiar și acum, a rămas neclar cât de hotărât era Hamas să ducă la îndeplinire acest acord sau dacă pur și simplu căuta un mijloc de a-și păstra fortăreața de la Rafah, unde Israelul crede că se ascund brigăzile sale rămase și conducerea din Gaza, analizează Matthew Levitt, director al Programului Reinhard de contraterorism și informații la Washington Institute for Near East Policy, pentru Foreign Affairs.

După șapte luni de război în Gaza, conflictul dintre Israel și Hamas a provocat distrugeri incalculabile celor peste două milioane de locuitori din Gaza pe care Hamas pretinde că îi reprezintă și a distrus aproape complet proiectul de guvernare al Hamas în această zonă. Merită să ne punem două întrebări de bază: Care sunt obiectivele Hamas? Și care este strategia sa pentru a le atinge?

Prin atacul său atroce din 7 octombrie asupra Israelului, Hamas a încercat să se readucă pe sine și problema palestiniană în centrul agendei internaționale, chiar dacă acest lucru a însemnat distrugerea unei mari părți din Gaza. Atacul a avut, de asemenea, scopul de a zădărnici un posibil pact de normalizare între Israel și Arabia Saudită, care ar promova moderații palestinieni și ar marginaliza Hamas.

Dar liderii Hamas au și obiective politice care pot părea la prima vedere contraintuitive. Aceștia încearcă să se elibereze de singura povară a guvernării Fâșiei Gaza, care a devenit un impediment în calea atingerii obiectivului grupului de a distruge Israelul. Și, după cum au subliniat discuțiile găzduite de China la începutul lunii mai între oficialii Hamas și Fatah, liderii Hamas încearcă, de asemenea, să demareze un proces de reconciliere cu Fatah și cu Autoritatea Palestiniană (AP), pe care Fatah o controlează, în ciuda anilor de ostilitate acerbă între cele două grupuri.

Aceste obiective, la rândul lor, au un scop mai profund. În încercarea de a impune o nouă structură de guvernare în Gaza și de a remodela Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) după propria imagine, Hamas speră să impună un model Hezbollah pe teritoriu. La fel ca Hezbollah, mișcarea militantă șiită din Liban, puternic înarmată și susținută de Iran, Hamas dorește un viitor în care să facă parte și să fie în același timp separată de orice structură de guvernare palestiniană care va apărea în Gaza.

În acest fel, la fel ca Hezbollah în Liban, speră să exercite dominația politică și militară în Gaza și, în cele din urmă, în Cisiordania, fără a suporta responsabilitatea care decurge din faptul că guvernează singur. Pentru a înțelege acest proiect mai amplu al Hamas și implicațiile sale importante pentru Israel și pentru regiune, este necesar să examinăm evoluția Hamas în anii care au precedat atacul din 7 octombrie și ceea ce Hamas a sperat să obțină prin uciderea și răpirea a mii de civili israelieni.

Schimbând ecuația

La patru zile după 7 octombrie, un oficial Hamas a recunoscut public faptul că gruparea plănuia în secret atacul de peste doi ani. După un scurt război cu Israelul în mai 2021, liderii Hamas și-au reevaluat obiectivele fundamentale. În acel moment, ei conduceau Fâșia Gaza de 14 ani – după ce preluaseră controlul deplin de la AP în 2007, la doi ani după o retragere israeliană – și ar fi putut continua să mențină status quo-ul.

În pofida unor încăierări intermitente cu Israelul, Hamas era ferm instalat în Gaza și susținut de sute de milioane de dolari sub formă de ajutor din partea Agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni din Orientul Apropiat, sau UNRWA, și de fonduri din Qatar pentru a acoperi salariile publice.

Dar, la scurt timp după războiul din 2021, liderul Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, a prezentat Israelului ceea ce el a descris ca fiind două rezultate alternative. Într-o apariție la Al Jazeera, rețeaua de satelit finanțată de Qatar, Sinwar a subliniat că Hamas continuă să urmărească „eradicarea” Israelului, dar că este dispus să intre într-un armistițiu pe termen lung cu țara – cu condiția ca Israelul să fie de acord cu o listă de solicitări, inclusiv cu desființarea tuturor coloniilor, eliberarea prizonierilor palestinieni și permiterea dreptului palestinian la întoarcere. Dar orice astfel de armistițiu, a spus el, ar fi temporar și ar fi condus de imperativul realizării unității între facțiunile palestiniene, ceea ce ar însemna, probabil, sprijin pentru poziția Hamas de a eradica în cele din urmă Israelul.

Sinwar s-a lăudat, de asemenea, că Hamas era deja în contact cu „frații săi din Liban” (Hezbollah) și cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran și a sugerat că acești aliați ar fi sprijinit Hamas în războiul din 2021 dacă acesta s-ar fi intensificat. În curând, Hamas a început să se întâlnească în mod regulat cu oficiali din Iran și Hezbollah. Patru luni mai târziu, Hamas a sponsorizat, de asemenea, o conferință în Gaza, găzduită de Sinwar însuși, care a fost dedicată planurilor de „eliberare a Palestinei” după ce Israelul „va dispărea”. Conferința a cerut înlocuirea OEP cu un nou Consiliu pentru Eliberarea Palestinei care să includă „toate forțele palestiniene și arabe care susțin ideea eliberării Palestinei, cu sprijinul forțelor prietene”.

Citește și Fiul unui lider Hamas: Dacă terminăm cu Rafah, terminăm cu Hamas

În același timp, în loc să-și prioritizeze proiectul de guvernare în Fâșia Gaza, Hamas a început să pună în aplicare în secret un plan de lungă durată, dar încă fictiv, de a lansa un atac terestru asupra Israelului și de a iniția ceea ce spera să fie o reacție în lanț care să ducă la distrugerea Israelului. Liderii grupului au pretins că se concentrează pe guvernarea Gaza și pe satisfacerea nevoilor palestinienilor care trăiesc acolo, în timp ce, de fapt, depozitau arme de calibru mic și, după cum a recunoscut mai târziu un oficial Hamas pe nume Khalil al-Hayya, „se pregăteau pentru acest mare atac”. În cele din urmă, după cum a spus al-Hayya, Hamas a ajuns la concluzia că trebuie să „schimbe întreaga ecuație” cu Israelul.

Acum ori niciodată

În timp ce planificarea atacului din 7 octombrie era deja bine pusă la punct, liderii Hamas au devenit din ce în ce mai convinși de urgența de a face ceva drastic. În primul rând, sprijinul mișcării în Gaza părea să se erodeze. Strategia israeliană de dinainte de 7 octombrie față de Hamas s-a bazat pe cumpărarea calmului, permițând ca fondurile din Qatar să intre în Gaza, în speranța că astfel va scădea sprijinul pentru militantismul Hamas în rândul populației din Gaza.

În ciuda tuturor criticilor la adresa Israelului pentru această abordare în lunile care au urmat atacului Hamas, există unele indicii că aceasta a funcționat. Un sondaj de opinie efectuat în iulie 2023 de către Centrul palestinian de opinie publică, de exemplu, a arătat că 72% dintre locuitorii din Gaza au fost de acord că „Hamas nu a fost în măsură să îmbunătățească viața palestinienilor din Gaza” și că 70% au susținut propunerea ca rivalul Hamas, AP, să preia securitatea în Gaza. Privind aceste cifre, Hamas nu putea decât să ajungă la concluzia că proiectul său de guvernare în Gaza se clatină.

Hamas se temea, de asemenea, de normalizarea israeliană cu Arabia Saudită. Saudiții cereau ca Israelul să facă pași tangibili și ireversibili către o soluție cu două state și ca Washingtonul să încheie un tratat oficial de securitate cu Riadul; în schimb, saudiții ar fi recunoscut oficial Israelul.

Majoritatea palestinienilor au considerat probabil că progresul în ceea ce privește crearea unui stat palestinian este un lucru bun, dar nu și Hamas, care a fost întotdeauna total împotriva unei soluții cu două state și s-a angajat să distrugă Israelul. De asemenea, Hamas a înțeles că, în cadrul unei soluții cu două state, ambele părți ar trebui să își reprime extremiștii violenți, ceea ce nu ar fi de bun augur pentru Hamas și aliații săi.

În același timp, Hamas a văzut probabil în instabilitatea prelungită din Israel o oportunitate de aur. Pe lângă creșterea violențelor în Cisiordania și ciocnirile dintre credincioșii palestinieni și forțele de securitate israeliene la moscheea Al Aqsa din Ierusalim, guvernul de dreapta al lui Netanyahu s-a confruntat luni de zile cu proteste față de reformele judiciare propuse. Din cauza tensiunilor crescute din Cisiordania – determinate în parte de eforturile liderilor externi ai Hamas, precum Salah al-Arouri, de a instiga la atacuri împotriva israelienilor – Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au mutat mai multe resurse acolo, lăsând granița din Gaza mai vulnerabilă.

Pe fondul acestor evoluții, Hamas a decis să lanseze atacul din 7 octombrie. Revenind la conferința din 2021 a lui Sinwar, în care acesta amenințase că va răspunde la acțiunile pe care Hamas le percepea ca subminând revendicările palestiniene asupra Ierusalimului, Hamas a numit operațiunea din 7 octombrie “Potopul Al Aqsa”.

„Avem nevoie de acest sânge”

Încă de la începutul planificării sale, Hamas a anticipat că invazia sa în sudul Israelului va atrage Israelul într-un conflict mai mare, la care spera ca Hezbollah și alți membri ai „axei de rezistență” a Iranului să se alăture rapid.

(Se înțelege acum că Hamas a ținut strâns la secret detaliile exacte ale atacului său, inclusiv data exactă, dar Iranul și Hezbollahul erau la curent cu conceptul general).

Liderii Hamas au planificat, de asemenea, posibilitatea ca atacul să aibă mai multe rezultate, inclusiv un scenariu în care militanții Hamas cu sediul în Gaza s-ar conecta cu luptătorii din Cisiordania și ar urma atacul inițial, vizând orașe și baze militare israeliene. În acest scop, atunci când au ieșit din Gaza la 7 octombrie, militanții Hamas aveau asupra lor suficientă hrană și echipament pentru mai multe zile.

În cele din urmă, forțele israeliene au dejucat aceste planuri maximaliste, dar înainte de a putea recâștiga controlul asupra zonelor de frontieră din jurul Gaza, atacatorii Hamas au comis atrocități îngrozitoare, ucigând aproximativ 1.200 de israelieni și cetățeni străini, luând peste 200 de ostatici și înregistrându-și și difuzând crimele.

Hamas a folosit chiar și telefoane furate pentru a deturna conturile de socializare și WhatsApp ale victimelor, de pe care a transmis în direct atacurile, a lansat amenințări la adresa familiilor victimelor și a făcut apel la noi acte de violență. Ulterior, forțele israeliene au găsit documente pe cadavrele atacatorilor uciși de Hamas care le dădeau instrucțiuni de a „ucide cât mai mulți oameni” și de a „captura ostatici”. Unul dintre documente le ordona în mod special teroriștilor să vizeze copiii de la o școală primară și de la un centru de tineret.

Prin orchestrarea și senzaționalizarea acestui haos, Hamas a încercat să provoace Israelul la o invazie terestră majoră în Gaza. Un pilon central al acestei strategii a fost declanșarea unui război care să provoace un număr mare de victime palestiniene, așa cum a confirmat fără menajamente liderul politic al Hamas de la Doha, Ismail Haniyeh, într-un discurs video la câteva zile după 7 octombrie:

„Noi suntem cei care avem nevoie de acest sânge, pentru ca el să trezească în noi spiritul revoluționar, pentru ca el să trezească în noi hotărârea, pentru ca el să trezească cu noi spiritul de provocare și [să ne împingă] să mergem înainte”.

Nu a fost întâmplător faptul că Hamas a construit peste 500 de kilometri de tuneluri în Gaza pentru a-și proteja luptătorii, dar nu a construit niciun adăpost antiaerian pentru a proteja civilii palestinieni. Hamas știa foarte bine că răspunsul israelian va duce la victime civile palestiniene și că va pune capăt proiectului de guvernare Hamas în Gaza, o responsabilitate la care grupul era nerăbdător să renunțe.

Un succes catastrofic

În ciuda aspirațiilor sale maximaliste de a ajunge la Tel Aviv și de a se conecta cu colegii militanți din Hebron, Hamas pare să fi fost nepregătit pentru succesul său inițial din 7 octombrie. Hamas a reușit să introducă în Israel mult mai mulți dintre luptătorii săi decât se aștepta, după ce a anticipat că sistemele și forțele de securitate israeliene vor ucide și captura mai mulți atacatori de-a lungul frontierei decât au reușit.

Mai mult, au urmat două valuri suplimentare de atacatori, pe măsură ce în Gaza s-a răspândit vestea că Hamas a încălcat gardul de frontieră. Primul a inclus membri ai altor grupări teroriste, cum ar fi Jihadul Islamic Palestinian și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei; al doilea a inclus locuitori din Gaza neafiliați, mulți dintre ei ucigând, răpind și comițând alte atrocități în comunitățile israeliene din apropierea graniței.

Deși atacul a rămas necontrolat timp de ore întregi și a fost nevoie de câteva zile pentru ca forțele israeliene să îi prindă sau să îi ucidă pe toți atacatorii și să recâștige controlul asupra frontierei, acesta nu a produs câteva dintre rezultatele sperate de Hamas.

În primul rând, Israelul nu a lansat imediat un război terestru în Gaza, în care Hamas credea că va avea un avantaj major datorită rețelei sale de tuneluri. În schimb, Israelul a avut nevoie de câteva săptămâni pentru a-și planifica răspunsul, care a început cu o ofensivă aeriană punitivă, urmată, câteva săptămâni mai târziu, de o ofensivă combinată aeriană și terestră menită să dezrădăcineze infrastructura militară pe care Hamas o construise în interiorul și sub comunitățile civile.

Nici Hezbollah și nici alți membri ai axei de rezistență nu au lansat un atac pe scară largă asupra Israelului. Atunci când Iranul a efectuat un atac major în aprilie ca răspuns la un atac israelian asupra unor comandanți iranieni de rang înalt din Siria, apărarea aeriană israeliană și aliată a neutralizat în mare parte ceea ce s-a dovedit a fi o operațiune punctuală. Atât Hezbollah, cât și Iranul, cei mai puternici aliați ai Hamas, au fost dornici să se alăture luptei, dar niciunul dintre ei nu dorea un război la scară largă.

Pe scurt, războiul dintre Israel și Hamas a fost devastator, dar nu a declanșat un război regional care să amenințe supraviețuirea Israelului – și Hamas este mulțumit cu asta, deocamdată. Pentru Hamas, răbdarea strategică este o virtute. Deși gruparea a planificat posibilitatea unui succes și mai mare, obiectivul său principal a fost să inițieze un proces mai lung și inexorabil care să ducă la distrugerea Israelului.

Pentru a face acest lucru, Hamas trebuia să scape de povara guvernării Fâșiei Gaza, care, după cum a concluzionat, mai degrabă subminează decât permite atacurile sale împotriva Israelului. Eliberat de această responsabilitate, Hamas putea acum să se angajeze „să repete atacul din 7 octombrie, din nou și din nou, până când Israelul va fi anihilat”.

Modelul Hezbollah

Prin lansarea atacului din 7 octombrie, Hamas a răsturnat status quo-ul din Gaza. Ceea ce dorește în schimb a fost mai puțin remarcat. De fapt, în timp ce dezbaterea privind administrarea postbelică a fâșiei, Hamas a început să pună bazele pentru a se împăca cu OEP și, în cele din urmă, pentru a prelua conducerea acesteia, garantând astfel că va face parte din orice structură de guvernare care va apărea.

Al-Hayya, oficialul Hamas care a explicat că grupul său dorea să schimbe întreaga ecuație, a recunoscut recent acest plan și a lansat ideea unui armistițiu de cinci ani cu Israelul, bazat pe liniile de armistițiu care au existat înainte de războiul din 1967 și pe un guvern palestinian unificat care să controleze atât Cisiordania, cât și Fâșia Gaza.

Într-adevăr, începând din decembrie, lideri de rang înalt din Hamas s-au întâlnit cu facțiuni din Fatah care se opun lui Mahmoud Abbas, liderul profund nepopular al AP, pentru a discuta tocmai despre o astfel de apropiere. La 21 aprilie, Haniyeh a propus în mod explicit restructurarea OEP pentru a include toate facțiunile palestiniene.

Pentru o mișcare islamistă militantă care a renegat de mult timp Autoritatea Palestiniană mai moderată și mai seculară, încercarea de a-și uni forțele cu OEP poate părea surprinzătoare. Dar în spatele recentei inițiative a Hamas se află un obiectiv strategic mai important, acela de a imita modelul Hezbollah.

În Liban, Hezbollah face parte nominal din statul libanez slab, ceea ce îi permite să influențeze politica și să aibă cel puțin un anumit cuvânt de spus în direcționarea fondurilor guvernamentale, dar își menține autonomia completă în ceea ce privește conducerea propriei sale puternice forțe militare și în lupta împotriva Israelului.

În cadrul unui nou aranjament pentru Gaza și Cisiordania, Hamas speră să exercite aceeași influență și independență cu propria sa mișcare și miliție, care nu este nici îndatorată, nici controlată de un guvern.

De fapt, liderii Hamas din Gaza au căutat îndrumări la Hezbollah în timp ce plănuiau atacul din 7 octombrie, care a ieșit direct din manualul Hezbollah. Deși liderii externi ai Hamas din Qatar, Turcia și Liban au fost mai interesați să încheie războiul, Sinwar – care deține majoritatea cărților în virtutea faptului că se află pe teren în Gaza și controlează ostaticii israelieni – este obsedat de a absorbi loviturile Israelului, de a supraviețui și de a declara „victoria divină”.

El se uită în mod clar la războiul din 2006 cu Israelul, în care Hezbollah a devenit prima armată arabă care nu a fost distrusă de IDF, în ciuda pierderilor grele, și s-a bucurat de un impuls semnificativ pentru statura sa regională ca urmare a acestui fapt. Supraviețuirea ofensivei militare israeliene, pare să fi calculat Sinwar, l-ar poziționa bine pentru o poziție de conducere într-un viitor guvern palestinian.

Desigur, ideea că Sinwar ar putea avea un viitor loc într-un guvern palestinian de uniune este absurdă, și nu numai din cauza naturii odioase a ceea ce a făcut Hamas la 7 octombrie. La urma urmei, în calitate de inamic jurat de lungă durată al Fatah și al AP, Hamas a preluat Fâșia Gaza prin forță armată în 2007, după un război civil cu Fatah.

Mai mult, administrația Biden a exclus în mod explicit orice structură de guvernare postbelică care să includă Hamas. Dar, în lipsa unui efort concertat de a demantela complet infrastructura politică a grupului din Gaza și de a construi alternative, Hamas ar putea reuși totuși să se poziționeze pentru a fi unul dintre cele câteva partide care vor deține controlul atunci când luptele se vor opri.

Dacă acest lucru se va întâmpla, Hamas ar putea foarte bine să adopte alte aspecte ale abordării Hezbollah. La fel cum Hezbollah și-a folosit refugiul din Liban pentru a lansa atacuri transfrontaliere asupra Israelului ca și comploturi teroriste împotriva israelienilor și evreilor din întreaga lume, Hamas și-ar putea extinde operațiunile militare dincolo de granițele Israelului, ale Cisiordaniei și ale Fâșiei Gaza și ar putea efectua atacuri teroriste plauzibil de negat în străinătate.

Până în prezent, Hamas nu a comis niciodată un atac terorist internațional – deși a fost aproape de câteva ori. Însă, începând cu 7 octombrie, agențiile europene de informații au descoperit comploturi Hamas în Germania și Suedia, precum și operațiuni logistice în Bulgaria, Danemarca și Olanda.

Prevenirea unei victorii postrăzboi

În pofida anunțului tardiv al Hamas, la începutul lunii mai, că ar putea aproba o versiune a unui acord de luare de ostatici în schimbul prizonierilor, oficialii administrației Biden au acuzat de mult timp conducerea Hamas că a prelungit războiul prin faptul că nu a eliberat ostaticii israelieni și nu a depus armele. Dar nu sunt singurii. Există indicii că locuitorii din Gaza înșiși, din ce în ce mai disperați după aproape șapte luni de război devastator, își pierd răbdarea față de mișcare și față de eșecul acesteia de a lua măsuri pentru a-i proteja de represaliile israeliene pe care Hamas era hotărâtă să le provoace.

„Mă rog în fiecare zi pentru moartea lui Sinwar”, a declarat un locuitor din Gaza pentru Financial Times în aprilie. Sondajele realizate de Centrul palestinian pentru cercetare politică și sondaje sugerează că, în ultimele trei luni, popularitatea Hamas a scăzut cu aproximativ un sfert, de la 43% la 34%. „Aproape toată lumea din jurul meu împărtășește aceleași gânduri”, a declarat recent un jurnalist independent din Gaza pentru The Washington Post. „Vrem ca această cascadă de sânge să se oprească”.

Ascunși în tunelurile lor subterane, liderii Hamas sunt cu siguranță conștienți de faptul că civilii pe care i-au lăsat neprotejați la suprafață sunt din ce în ce mai supărați pe mișcare, ceea ce poate explica tonul mai moderat al unor declarații pe care liderii mișcării le-au făcut recent. Dar ei se feresc să accepte orice schimb de ostatici pentru prizonieri care nu este însoțit de o încetare completă a focului și nu salvează batalioanele Hamas rămase în Rafah.

Într-adevăr, cifrele slabe din sondaje nu vor face decât să sublinieze importanța asigurării unei poziții în cadrul oricărei structuri de guvernare care va urma – una în care Hamas nu va fi singurul partid care conduce Gaza și, prin urmare, nu va fi cel învinuit atunci când lucrurile nu merg bine. Hamas înțelege că, după ce va elibera ostaticii rămași, cea mai bună pârghie pe care o va avea va fi reprezentată de cadrele sale de luptă rămase.

Așadar, după cum vede Hamas, trebuie mai întâi să-și asigure o victorie de tip Hezbollah, pur și simplu supraviețuind. Apoi, trebuie să adopte un model Hezbollah în relația sa cu structura de guvernare postbelică care apare – alăturându-se OEP și schimbând mișcarea palestiniană din interior, menținând în același timp Hamas ca forță de luptă independentă. Pentru Hamas, acest lucru ar însemna o întoarcere la primele principii: ar putea să își urmărească angajamentul fundamental de a distruge Israelul și de a-l înlocui cu un stat palestinian islamist în tot ceea ce consideră Palestina istorică.

Pentru a opri acest plan înainte de a fi pus în mișcare, va fi extrem de important pentru Israel, Statele Unite și aliații lor arabi și occidentali să țină Hamas în afara oricărei structuri de guvernare palestiniene care va fi construită. În caz contrar, gruparea ar putea crea în curând o situație mult mai periculoasă și mai destabilizatoare decât cea care i-a permis să lanseze atacul din 7 octombrie.

Pericolul constă în faptul că atât Hamas, cât și Hezbollah cred cu adevărat că distrugerea Israelului este inevitabilă și că 7 octombrie este doar începutul unui proces ireversibil care, în cele din urmă, va atinge acest obiectiv. Oricine susține cu adevărat ideea de a asigura o soluționare durabilă a acestui conflict trebuie să se opună includerii Hamas în guvernarea palestiniană pentru simplul motiv că obiectivele fundamentale ale Hamas sunt incompatibile cu pacea.

Tribuna.US

Foto: Wafa/WikimediaCommons/CC BY-SA 3.0 DEED