HomeActualități Americane

Ce trebuie să facă republicanii pentru a contracara cu adevărat Big Tech

Ce trebuie să facă republicanii pentru a contracara cu adevărat Big Tech

Judecătorul Suprem Clarence Thomas trasează modul legal de eliminare a cenzurii din social media
Big Tech cenzurează știința, deoarece panica COVID-19 i-a îmbogățit și le-a distrus concurența
Trump va reveni în curând pe rețelele sociale cu propria sa platformă

Dacă republicanii au șansa, în toamnă vor obține o majoritate la limită în Cameră. Poate chiar și în Senat se va schimba balanța. Cu toate acestea, obținerea unei majorități nu este suficientă. Ceea ce contează este ce faci cu ea. Iar în ceea ce privește Big Tech, republicanii vor trebui să facă ceva, analizează Rachel Bovard într-un articol The Federalist.

Abordarea lor începe să prindă contur, prin reforma Secțiunii 230 care dospește în Cameră, propunerile privind confidențialitatea datelor ce se vehiculează și proiectul de lege pe cale a fi propus de Sen. Mike Lee, R-Utah, care ar afecta componenta de publicitate digitală a Google, de unde compania își obține 80% din venituri.

Până acum, strategia republicană privind Big Tech a fost în mare parte una retorică, concentrată pe încercarea de a condamna public aceste companii în speranța că își vor schimba comportamentul. Aceasta include aducerea directorilor executivi și a altor lideri în fața comisiilor Congresului, unde sunt criticați pentru interferența lor în piața liberă și cenzurarea discursului pe motive politice, sau sunt întrebați despre efectele rețelelor sociale asupra copiilor.

Dar directorii executivi sunt prea șmecheri pentru a fi de mare folos și instruiți să dea răspunsuri de complezență, lipsite de substanță. Ei răspund la întrebări țintite cu fraze vagi, pretind că nu sunt în cunoștință de cauză, promit lucruri care nu se materializează niciodată și zâmbesc anost către comisie fără a spune nimic, de fapt.

De ce nu funcționează actuala strategie

Mai mult, așa cum am constatat de-a lungul mai multor ani, condamnarea publică a acestor companii nu are niciun efect real. Niciuna nu și-a schimbat major cursul după audieri. Ba dimpotrivă, chiar și-au intensificat demersurile pentru care au fost criticate.

Asta pentru că acestor companii nu le pasă de critici. De fapt, Silicon Valley este mândră de dublul standard pe care îl adoptă în ceea ce privește discursul conservator și cel de stânga și plină de fervoare când e vorba de interzicerea utilizatorilor precum fostul președinte Donald Trump și influențarea narațiunii, numind discursurile politice cu care nu sunt de acord drept „dezinformare periculoasă“. Uitați-vă cât de bine au reușit să facă asta în timpul lockdown-urilor Covid.

Apelurile la transparență, menite să expună subiectivitatea cu care aceste companii își impun regulile, este în mare măsură o abordare ineficientă. Singura modalitate de a schimba comportamentul Big Tech este schimbarea legilor (sau, în cazul legislației anti-monopol, asigurarea că aceasta poate fi pusă în aplicare în mod corespunzător). Big Tech găsește mereu metode de a scăpa de tragerea la răspundere, se folosește de lipsa de fermitate în ceea ce privește aplicarea legilor anti-monopol și plătește bani buni pentru a scăpa de probleme.

Un Partid Republican care nu este pregătit să se impună cu agresivitate în fața unor companii cu o capacitate fără precedent de a distorsiona, la scară masivă, piețele noastre, discursul nostru și modul în care colectăm informații, nu merită voturile noastre.

O comisie specială pentru Big Tech

Nevoia disperată de a avea o strategie legislativă nu înseamnă că ar trebui să se renunțe cu desăvârșire la audierile în fața comisiilor. În plus față de elaborarea și corectarea legislației, controlul republican asupra unor comisii ale Camerei oferă GOP o amplă oportunitate de a face lucrul pentru care au fost concepute astfel de audieri: să investigheze și să solicite atât informații, cât și asumarea responsabilității la un nivel mai detaliat decât s-a făcut până acum. Dar problemele privind Big Tech includ multe aspecte, stratificate și interjurisdicționale, ceea ce face ca acțiunile comisiei să devină adesea izolate, redundante și de fațadă.

Comisiile speciale, însă, nu au aceste probleme. Ele sunt constituite în scopuri specifice de investigare. Aproape toată lumea a auzit de Comisia Specială a Democraților pentru investigarea evenimentelor din 6 ianuarie 2021. (Ancheta lor este unilaterală, deficitară și concentrată pe citarea persoanelor ce reprezintă „amenințări periculoase la adresa democrației“, precum Steve Bannon și Alex Jones, dar acesta e alt subiect).

Dar au existat comisii speciale și mai demult. Republicanii au format una pentru a analiza evenimentele de la Benghazi. Înainte de aceasta, comisia specială pentru investigarea scandalului Iran-Contra Affair a decis o abordare bicamerală, Camera și Senatul unindu-și forțele.

Folosiți-vă de precedentul pe tema 6 ianuarie

Comisia specială pentru evenimentele din 6 ianuarie s-a impus drept cea mai puternică entitate de acest fel care a existat vreodată. Folosind puterile Camerei pentru a obține de la companiile de telecomunicații înregistrări ale apelurilor private, mesaje text și e-mailuri și citând o grămadă de cetățeni privați care nici măcar nu au legătură directă cu evenimentul în sine, democrații Camerei au creat un precedent de anvergură cu privire la ceea ce poate face o comisie specială. Președintele Camerei, Nancy Pelosi, a creat chiar și ea un precedent, hotărând care dintre membrii partidului opus poate face parte din comisie.

Acest precedent nu trebuie ignorat în problema Big Tech. Motivul invocat adesea la faptul că nu se ia atitudine în Congres legat de domeniul tech este acela că membrii Congresului „nu au suficiente informații“. O comisie specială – în special una ce include Camera și Senatul, dacă republicanii aleg această variantă, dotată cu resurse pentru a angaja personal cu expertiză în domeniu, precum și investigatori – oferă posibilitatea de a examina, în detaliu, tot ceea ce au nevoie să știe membrii ei.

O comisie specială nu are treabă nici cu disputele jurisdicționale de care se lovește actuala structură a comisiilor când încearcă să abordeze o problemă multidimensională. O anchetă interdisciplinară, realizată de persoane cu experiență atât în ​​tehnologie, cât și în investigații, este mai puțin probabil să fie afectată de rivalități. Un personal calificat, inclusiv procurori care să conducă majoritatea audierilor într-o manieră mai îndelungată și mai socratică, va rezolva și problema înțelegerii unor aspecte complexe.

O comisie specială ar putea analiza tot ce e necesar, începând de la legăturile companiilor de tehnologie cu China, procesul detaliat privind modul în care acestea decid moderarea conținutului, sistemul încurcat de verificatori ai faptelor finanțați de companiile tech și piața nelegiferată privind datele compilate de terți – solicitând depoziții, documente, e-mailuri și orice altceva au nevoie pentru a înțelege pe deplin modul în care cele mai mari companii din lume ne remodelează confidențialitatea, piețele, discursul, politica și sănătatea mintală.

Citește și Big Tech nu este o problemă de sănătate publică, este o urgență de sănătate publică

Care ar fi rolul acestei comisii

Iată doar câteva dintre subiectele pe care ar trebui să-și concentreze atenția o comisie specială a Congresului.

Să pună întrebări privind cenzura managerilor de conținut de nivel mediu, nu directorilor executivi sau liderilor de echipă. Dacă republicanii doresc să înțeleagă cu adevărat cum funcționează suprimarea discursului în cadrul acestor companii, trebuie să discute cu cei care o implementează. Acestea sunt persoanele care au luat practic decizia de a interzice circulația pe Facebook și Twitter a unei știri critice la adresa lui Hunter Biden în săptămânile premergătoare alegerilor din 2020. Include, de asemenea, echipele responsabile de implementarea listei negre a Google, de blocarea membrilor Congresului, de a permite traficanților de persoane să folosească platforma Facebook pentru a exploata controlul deficitar al granițelor SUA și de a decide când apelurile la violență sunt în regulă.

Depozițiile și documentele relevante obținute de la angajații care iau aceste decizii vor ajuta să înțelegem aceste procese lipsite în mare parte de transparență, în care se dau puține explicații publice substanțiale. Acești angajați pot explica regulile (sau lipsa lor), ierarhia de decizie, pot detalia demersurile în crearea narațiunii sau controlul ei.

Congresul trebuie să încerce să afle dacă aceste acțiuni au loc în coordonare cu firmele concurente. Congresul ar trebui să ia în considerare, de asemenea, citarea directorilor responsabili de diversitate în cadrul companiilor, cerându-le să transmită documente și să depună mărturie, pentru a analiza în ce măsură influențează HR și regulile interne practicile de moderare a conținutului extern.

Să solicite înfățișarea în mod programat și regulat a CEO-ului fiecărei companii în fața Congresului și să-l facă personal responsabil de prezentarea documentelor. E adevărat că aceștia sunt instruiți în mare parte să fie inutili în audieri, dar printr-o astfel de cerință nu mai scapă ușor.

Ineficacitatea audierilor anterioare s-a datorat, în parte, naturii lor sporadice. Membrii vin, își exprimă îngrijorări legitime și în fața lor se ia un angajament pe care nu-l mai verifică nimeni după aceea. Șase luni mai târziu, problema a fost dată uitării. Un program cu audieri lunare ar asigura că directorii executivi sunt trași la răspundere pentru problemele specifice ridicate de membri.

Ar necesita, de asemenea, răspunsuri mai sincere. La o audiere în Congres din 2018, CEO-ul Google, Sundar Pichai, a fost întrebat dacă Google intervenea manual în rezultatele căutării. El a negat. Nu după mult timp, fostul inginer Google Mike Wacker a dezvăluit cum funcționează de fapt lista neagră internă a companiei Google, dovedindu-se că Pichai a mințit. Programarea unor audieri în mod regulat ar permite că Pichai să fie pus să explice și să justifice declarațiile sale false în fața Congresului.

Fiecare dintre directorii generali ar trebui, de asemenea, să fie personal responsabil pentru transmiterea, în timp util, a documentelor citate de comisie. Platformele Big Tech sunt renumite pentru lentoarea de care dau dovadă în litigii – la nivelul la care un judecător districtual din SUA i-a îndemnat recent pe reclamanții care dau în judecată Facebook să ceară sancționarea companiei și a avocaților lor pentru piedicile pe care le pun în faza investigativă, numind scuzele invocate de Facebook drept „revoltătoare“ și „absurde“. Atribuind directorilor executivi răspunderea personală pentru documentele care nu sunt predate la timp, sub rezerva acuzației de sfidare a Congresului, ar grăbi acest proces.

Să emită citații pentru e-mailuri și documente privind organizațiile de „verificare a faptelor“. Big Tech este renumit în prezent pentru interzicerea, semnalarea și eliminarea de pe platformă a utilizatorilor și postărilor în baza „verificărilor“ realizate de surse terțe pe care le plătesc sau de organizații care au apărut din senin. Companiile tech plătesc canale de presă consacrate și alte instituții pentru a verifica postările utilizatorilor, dar procesul este neclar și prost definit. În plus, după cum a descoperit The Federalist în 2020, unele entități ce se ocupă de verificare sunt finanțate de giganții din domeniul tehnologiei și au surse de finanțare suplimentare conectate cu China.

De asemenea, ar trebui puse întrebări specifice cu privire la desemnările „discurs instigator la ură“, externalizate adesea către organizații de stânga, cum ar fi Southern Policy Law Center. Din 2010, SPLC a desemnat grupuri conservatoare precum Family Research Council drept „grupări instigatoare la ură“ din cauza convingerilor lor tradiționale în privința căsătoriei.

Dacă giganții tech externalizează suprimarea discursului către entități externe, în special către grupări politice evidente sau grupări având legături cu cetățeni străini, Congresul ar trebui să încerce să afle sistemul de finanțare și comunicare dintre aceste organizații și să analizeze dacă protecția conferită de Secțiunea 230 este justificată pentru conținutul care, în mod clar, nu este „generat de utilizator“.

Citește și Republicani inițiază un proiect de lege pentru a elimina protecțiile conferite companiilor Big Tech 

Să obțină răspunsuri (și documente) detaliate privind relația companiilor tech cu China. Este știut faptul că Big Tech arde de nerăbdare să intre pe piața chineză. De asemenea, dacă avem în vedere Apple, sunt dispuși să renunțe la orice principiu sau standard al normelor democratice pentru a face asta.

Acest lucru are implicații profunde pentru securitatea națională americană și politica publică privind aceste companii. Dacă prețul pentru a pătrunde pe piața din Beijing este, așa cum a confirmat Apple, sprijinul material pentru cel mai mare adversar geopolitic al Americii, acesta este un element pe care factorii de decizie politică trebuie să-l aibă primordial în vedere atunci când elaborează legi privind Big Tech, în special cele ce reglementează accesul acestor companii la contractele guvernamentale și datele detaliate ale cetățenilor americani.

Google, de exemplu, susține că poate ajuta Statele Unite în cursa pentru supremație în domeniul inteligenței artificiale. Dar Google a deschis un birou AI și la Beijing. În ce scop? Congresul ar trebui să știe mai exact detaliile.

Ce companii au dat acces Chinei la codul sursă? (Microsoft a făcut acest lucru, atât cu Rusia, cât și cu China.) Ce conțin actualele acorduri pe care aceste companii le-au încheiat cu China? Au aceste companii filiale de cercetare în China și care le este scopul?

Ce nivel de acces au fost de acord să dea Chinei? Datele utilizatorilor din SUA sunt stocate în China sau are guvernul chinez acces la ele? Singura modalitate de a răspunde la unele dintre aceste întrebări stringente este prin studierea e-mailurilor interne, o investigație amănunțită și  audieri.

Să obțină studiile interne cu privire la comportamentul utilizatorilor, inclusiv ceea ce știu companiile despre modul în care sunt afectați utilizatorii și capacitatea produselor lor de a produce dependență. La sfârșitul anului trecut, denunțătoarea Facebook Frances Haugen a pus înaintea Congresului o grămadă de documente cu detalii despre ceea ce știe compania legat de modul în care produsele sale dăunează sănătății mintale a copiilor și adolescenților. Haugen este un agent democrat cu idei politice oribile care ar trebui ignorată. Dar documentele pe care le-a adus au valoare, iar subiectul merită o analiză suplimentară din partea Congresului.

Modelul de afaceri al Big Tech este dependența. Cu cât revii mai des la produsele lor și cu cât petreci mai mult timp pe ele, cu atât câștigă ei mai mulți bani – atât prin publicitatea care ți se pune în fața ochilor, cât și din datele detaliate privind comportamentul tău pe care companiile le colectează cât timp ești acolo.

Mai mult, Big Tech este omniprezent. Copiii au acces imediat la universul virtual aproape peste tot, indiferent ce spun părinții lor. Școlile înființează Chromebook-uri și conturi YouTube pentru elevi, acordând consimțământul în numele părinților. Ce arată Big Tech copiilor și modul în care își maximizează expunerea produselor în rândul copiilor necesită o examinare mult mai atentă.

La fel și studiile interne privind comportamentul utilizatorilor, manipularea algoritmică și modul în care Big Tech maximizează reprogramarea creierului nostru pentru a obține profit. Pe măsură ce lumea digitală devine inevitabil împletită cu cea analogică, este imposibil să evităm pur și simplu aceste platforme, mai ales că afectează modul în care relaționăm cu economia. Acest aspect, de unul singur, impune Congresului să cerceteze în ce fel remodelează aceste companii psihologia noastră.

La începutul anilor 1990, investigațiile asupra documentelor interne ale companiei Marlboro au dezvăluit că producătorii de tutun au vizat copii și au conspirat pentru a ascunde dovezile problematice în moduri pe care o instanță federală le-a declarat ulterior crimă organizată. Dacă Big Tech face doar jumătate din lucrurile la care s-au dedat companiile de tutun, există ramificații uriașe privind politica publică care trebuie abordate.

Să descopere și să monitorizeze traseul banilor cu care Big Tech sprijină organizațiile nonprofit, acțiunile de lobby pro-tech al acestor organizații nonprofit și fondurile alocate universităților. Big Tech este faimoasă pentru echipa sa masivă de lobby de la Washington, unde aceste companii cheltuiesc în mod regulat mai mult decât complexul militar-industrial în încercarea de a manipula politicile menite să le fie aplicate. Dar mai puțin înțeleasă este influența din umbră a Big Tech și a instituțiilor și mediului academic ce elaborează politici publice.

Big Tech aruncă cu bani peste tot în Washington, cadourile cu șase cifre fiind destinate unor grupuri de reflecție, instituții academice și universități așa zis neafiliate politic, dintre care multe depun mărturie în fața Congresului fără a-și dezvălui afilierea. În primă fază, toate comisiile Congresului ar trebui să înceapă să impună martorilor să detalieze sumele anuale cu care sunt finanțate de entitățile corporatiste, inclusiv companiile de tehnologie.

Citește și Expert în inteligența artificială explică modul în care Big Tech manipulează ceea ce gândești

Să examineze strategia Big Tech de a cumpăra companiile concurente. Facebook funcționează în mod notoriu pe baza strategiei de „copiază, cumpără și elimină“ în ceea ce privește competiția emergentă. Google este dat în judecată de Departamentul de Justiție și de procurorii generali ai statului pentru practici anticoncurențiale – atât contracte de excludere și grupare, cât și pe piața publicitară digitală. Procesele anti-monopol sunt o soluție, dar pentru monitorizarea pieței Congresul are nevoie de răspunsuri privind dezbaterile interne ale companiilor care, în multe cazuri, par să încerce să domine prin acaparare „concurența puternică“.

Congresul ar trebui să ceară acces la documente relevante, e-mailuri și depoziții cu privire la strategia de fuziune și achiziții. Ar trebui, de asemenea, să verifice dacă aceste companii ridică bariere în calea intrării pe piață a competitorilor mai mici, să examineze modul în care efectele de rețea consolidează firmele dominante în detrimentul intrării ușoare pe piață și să verifice dacă și în ce fel monopolurile de date exclud concurența relevantă.

Dacă Congresul dorește să protejeze și să promoveze o piață care aduce beneficii consumatorilor și oferă acces egal micilor competitori, ei au un interes legitim în a înțelege cum funcționează piața actuală.

Să stabilească clar ce fac companiile de tehnologie cu datele utilizatorilor. Companiile de tehnologie sunt companii de date. Ele oferă servicii „gratuite“ în schimbul unei analize extrem de detaliate a utilizatorilor, care este apoi folosită pentru viitoare reclame și design de produs, iar informațiile pot fi vândute firmelor de brokeraj de date (sau guvernului) pentru profit. În prezent, în Statele Unite nu există o lege federală privind confidențialitatea digitală, nici legi federale care să reglementeze vânzarea datelor private ale utilizatorilor sau orice altă lege care să protejeze utilizatorul în aceste tranzacții.

Acesta este unul dintre cele mai complicate domenii de reglementat și unul pe care companiile tech sunt mai mult decât dispuse să-l țină secret – așa își câștigă banii, până la urmă. Ei nu au niciun interes să discute cu Congresul despre ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Acesta este motivul pentru care o comisie specială trebuie să impună formularea unor răspunsuri extrem de detaliate pe baza cărora să poată fi implementate politici clare și eficiente.

Să afle cât de des intervine Big Tech pentru a ajuta guvernul SUA și altele străine în acțiuni de monitorizare și colectare de informații. Despre companiile de tehnologie se pot spune multe, dar, în principiu, ele sunt cele mai sofisticate unelte de monitorizare digitală și de comunicații care au existat vreodată. Guvernele din întreaga lume au folosit în avantajul lor această putere de ani de zile.

În 2013, Edward Snowden a dezvăluit nivelul la care companiile de tehnologie din SUA cooperau cu Administrația Națională de Securitate permițând agenției să colecteze înregistrări vocale, e-mailuri, fotografii și orice altceva doreau legat de utilizatorii platformei, totul în secret. Mai recent, administrația Biden nu s-a sfiit să ceară de la titanii tehnologiei înregistrări detaliate în ceea ce privește răspândirea „dezinformării“, inclusiv natura discursului și utilizatorii care îl promovează.

Cât de des și ce tip de informații oferă aceste companii serviciilor de informații ar trebui să fie un subiect pe care Congresul să-l analizeze și ar trebui să determine parametrii politici cu privire la ceea ce sunt obligate aceste companii să partajeze și să dezvăluie utilizatorilor lor. Acest lucru este valabil și cu privire la modul în care aceste companii cooperează cu guvernele străine, în special dacă asistă acele guverne în suprimarea unor grupări etnice.

Este timpul ca oamenii să decidă

America a celebrat întotdeauna inovația care ne face lideri mondiali în revoluțiile tehnologice răspândite pe glob. Dar când inovația începea să schimbe structura piețelor noastre și natura modului în care conviețuim, sistemul nostru de autoguvernare (Congresul, nu birocrația) a intervenit întotdeauna pentru a stabili reguli.

Vrem ca noi să avem controlul asupra tehnologiei emergente, nu să ne stăpânească ea pe noi. Deocamdată așa stau lucrurile cu Big Tech. Congresul trebuie să se implice serios în obținerea răspunsurilor necesare pentru a adopta politici exhaustive. Republicanii ar trebui să preia inițiativa.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0