Cercetătorii climatici recunosc că au exagerat prognoza încălzirii globale

Săptămâna trecută, un grup de oameni de știință au făcut senzație în comunitatea cercetării climatice. Au declarat cu îndrăzneală că modelele climatice actuale exagerează încălzirea prin efect de seră, informează Vijay Jayaraj și E. Calvin Beisner într-un articol American Thinker.

Cu alte cuvinte, au confirmat ceea ce susțineau scepticii climatici de-a lungul timpului: că majoritatea modelelor climatice computerizate prognozează o încălzire irealistă – o încălzire care nu s-a observat nicăieri în lumea reală.

Ar putea fi acesta un punct de cotitură în ceea ce privește cercetarea climatică? S-a încheiat în sfârșit opoziția acerbă de până acum la orice fel de examinare a narațiunii periculoase pe tema încălzirii globale?

Metoda științifică

Știința nu este un ansamblu de informații. Este o metodă de a găsi informații – o metodă care este inerent sceptică. Nu în mod cinic, ci umil. Insistă, la fel ca motto-ul Societății Regale, nullius in verba, tradus aproximativ „nu crede pe nimeni pe cuvânt“, ca fiecare afirmație a unui om de știință să fie testată – mereu și mereu. Astfel, după cum spunea Robert K. Merton în 1938, „Majoritatea instituțiilor pretind credință necondiționată; dar instituția științei face din scepticism o virtute.“

O ipoteză științifică este studiată atent și comparată cu dovezile disponibile. Procesul de stabilire a unui adevăr științific implică efortul continuu al comunității științifice de a-l falsifica până când atât de multe astfel de eforturi au eșuat încât comunitatea îl acceptă provizoriu – cu accent pe provizoriu.

În epoca cultului vedetelor însă, oamenii presupun cu ușurință că teoriile pe care oamenii de știință celebri – sau un mare număr de oameni de știință, sau oameni de știință asociați cu autoritățile guvernamentale – le îmbrățișează nu pot fi contestate. Cu toate acestea, chiar și teoriile acceptate la modul universal (de exemplu, noțiunea că un continent nu se deplasează sau că toate ulcerele sunt cauzate de excesul de acid stomacal cauzat de alimente prea acide sau anxietate) nu sunt scutite de noi contestări sau îmbunătățiri și au fost eliminate.

Chiar și cei mai celebri oameni de știință au dat greș. După cum menționează redactorul EarthSky Deborah Byrd,

„Teoria relativității [generale] a lui Einstein implica ideea că universul trebuie fie să se extindă, fie să se contracte. Dar Einstein însuși a respins această noțiune în favoarea ideii acceptate că universul era staționar și a existat dintotdeauna. Când [Edwin] Hubble și-a prezentat dovezile [deplasarea gravitațională spre roșu] de expansiune a universului, Einstein a îmbrățișat ideea. El și-a numit aderarea la vechea idee „cea mai mare gafă a mea“.

Acum se știe că universul se extinde constant.

În prezent, domeniul cercetării climatice e zguduit de frământări. Teoriile despre încălzirea globală catastrofală provocate de emisiile de dioxid de carbon au scăpat multă vreme de o examinare atentă – la fel cum s-a întâmplat mult timp cu teoriile ulcerelor cauzate de acid și ale continentelor stabile.

Citește și Ce au omis să ne spună despre schimbările climatice

Cercetătorii climatici: Da, modelele sunt greșite

Unii oameni de știință din climatologie, precum Roy W. Spencer și Judith Curry, semnalează că multe teorii privind încălzirea globală depind de modele pe calculator care sunt extrem de eronate. Dacă dovezile observaționale, empirice – pe care fizicianul Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel, le-a numit „cheia științei“ – nu susțin aceste teorii, ce anume o face? Se pare că pojghița de autoritate atribuită Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) al ONU.

Cu toate acestea, oamenii de știință din IPCC au admis acum că modelele utilizate exagerează nivelul încălzirii. Ei aduc în discuție neverosimilitatea acestor prognoze exagerate.

Revista Science a menționat: „Dar pe măsură ce climatologii se confruntă cu această realitate alarmantă, modelele climatice care îi ajută să prognozeze viitorul au devenit puțin prea alarmiste. Multe dintre cele mai importante modele din lume prognozează acum rate de încălzire pe care majoritatea oamenilor de știință, inclusiv cei ce creează modelele, le consideră neverosimil de rapide.“

Aceste noi confirmări reafirmă constatările din 2014 și 2019, conform cărora majoritatea modelelor exagerează încălzirea – iar dovezile arată că nu exagerează „puțin“, ci mult.

Oamenii de știință au identificat aceste exagerări nerealiste comparând performanța modelului cu datele de temperatură reală. Un studiu publicat în 2020 a analizat 38 de modele Coupled Model Intercomparison Project Version 6 (CMIP6) și a concluzionat: „În ceea ce privește straturile troposferei inferioare și de mijloc, atât la nivel global, cât și la tropice, toate cele 38 de modele au exagerat încălzirea prezisă în fiecare analogie observațională țintă, în cele mai multe cazuri în mod semnificativ, iar diferențele medii dintre modele și observații sunt semnificative din punct de vedere statistic.“

Prin urmare, dovezi empirice solide arată că teama de o încălzire periculoasă datorită efectului de seră este nejustificată, bazată pe modele climatice eronate produse pe calculator.

Faptul că oamenii de știință care lucrează în cadrul IPCC recunosc acum erorile modelelor ar putea fi un prim pas ca știința climatică să revină la normalitate – adică la scepticismul care este un semn distinctiv al științei – după decenii de aderare la narațiunea apocaliptică.

Există însă obstacole în cale. Același articol din Science care a relatat confesiunea oamenilor de știință din IPCC că modelele sunt eronate, l-a citat, de asemenea, pe directorul Institutului Goddard pentru Studii Spațiale din cadrul NASA, Gavin Schmidt, spunând: „A devenit clar în ultimul an, aproximativ, că nu putem evita acest lucru“ – o scăpare care sugerează că el și alții, contrar scepticismului inerent științei autentice, au încercat să evite așa ceva de mult timp. Atâta timp cât predomină această mentalitate, „cercetarea climatică“ nu va atinge adevăratul nivel al științei: auto-scepticismul onest și umil.

Rămâne de văzut cum va aborda ONU această chestiune complexă și delicată. Confesiunea aceasta îndrăzneață și directă ar putea diminua încrederea publicului și ar putea submina astfel agenda globală a „reducerii emisiilor de carbon“.

Cu toate acestea, dezvăluirea dă speranțe pentru viitorul cercetării climatice. Prea mulți oameni de știință s-au temut să testeze narațiunile apocalipsei climatice. Acest lucru le-ar putea da curaj.

Oamenii de știință cinstiți urmăresc dovezile, oriunde ar duce acestea. Dar pentru a se ridica și a susține adevărul, cercetătorii trebuie să scape, de asemenea, de presiunea politică. Finanțarea primită de comunitatea științelor climatice circulă în mare parte prin mâna unor entități care urmăresc câștig politic de pe urma fricii climatice. Acest lucru trebuie să înceteze, iar instituțiile academice nu trebuie să mai funcționeze ca agenții de relații publice pentru narațiunile politice ce induc teamă.

Traducere și adaptare
Tribuna.US