Chicago: Așteptând ca democrații să condamne rasismul lui Lightfoot auzi doar greierii

Este cineva cu adevărat surprins de politica rasistă a primarului din Chicago, Lori Lightfoot, privind interviurile? Ajunsă la jumătatea perioadei de mandat, a decis că nu va fi intervievată de reporteri albi. Va sta de vorbă cu reporterii albi pe viitor. Dar răul a fost deja făcut, analizează John Kass pentru Chicago Tribune.

Lightfoot se află la intersecția dintre „Așa se face în Chicago“ și „Calea Liberă a Treziților“ care împarte națiunea.

Și pentru a-l parafraza pe regretatul judecător al Curții Supreme Louis Brandeis, dacă este adevărat că guvernele locale sunt laboratoarele democrației, atunci ceea ce iese din laboratorul din Chicago, urmând să fie transportat pe Calea Liberă a Treziților către Washington, va fi extrem de toxic pentru sănătatea republicii noastre.

Dacă decizia lui Lightfoot v-a surprins, înseamnă că nu ați fost atenți. Ea nu susține „egalitatea de șanse“. Ea e fixată pe „echitate“, care este justificarea utilizată de Stânga pentru a folosi guvernul spre a-i recompensa pe unii și a-i pedepsi pe alții, în funcție de rasă.

Este un lucru imoral și cancerigen. Puteți să o îmbrăcați în limbaj academic fantezist despre teoria critică rasială și politici de identitate, dar când dați la o parte accesoriile și priviți esențialul, rămâneți cu un singur cuvânt: rasism.

Doamna este izolată, disperată din punct de vedere politic, fără control asupra violenței din Chicago și asupra altor probleme, cu un Consiliu Municipal care nu o mai respectă, și caută cu frenezie o bază politică întrucât se apropie momentul deciziei de a candida pentru un al doilea mandat. Și astfel, la fel ca alți actori politici fără scrupule dinaintea ei, se folosește de atuu-ul rasei ca ultim refugiu.

Ea deplânge lipsa de diversitate rasială din corpul de presă al Primăriei și folosește acest lucru ca motiv pentru a spune că, la aniversarea de mijloc de mandat, va acorda interviuri – interviurile acelea în care se șade confortabil, superficiale, cu rapoarte de progres – doar reporterilor de culoare, nu și celor albi care i-au solicitat așa ceva.

Sunt de acord că diversitatea în jurnalism este importantă. Mi-aș dori să existe mai mulți jurnaliști de culoare. Dar a te concentra doar pe culoarea omului este o atitudine simplistă și numai bună pentru manipulare politică.

Diversitatea despre care am fost învățat de Pr. Martin Luther King Jr. și de alții se referea la diversitatea minții, a caracterului, a gândirii. Și am fost învățați că un guvern care folosește caracteristici imuabile precum rasa pentru a lua de la unii și a-i recompensa pe alții este un lucru ofensator moral pentru o societate iluminată.

„Mulți dintre ei sunt deștepți și muncitori, pricepuți și talentați“, a scris ea despre reporterii albi, încercând să-și explice politica după ce a devenit o știre națională. „Cu toate acestea, sunt majoritatea albi.“

Cu toate acestea.

Întrebați-vă ce s-ar întâmpla dacă un primar alb ar scrie așa ceva despre reporterii de culoare. Indignare națională la fiecare canal de televiziune, în fiecare ziar. Fiecare redacție din oraș s-ar lua de aliații partidului primarului de aici și de la Washington, punându-le microfoanele în față, cerând soluționarea rasismului. Apoi, ar urma a doua tură de reacții în presă și angoasa cetățenilor, a școlilor de jurnalism, a reporterilor aspiranți traumatizați.

Nu s-ar sfârși până nu ar demisiona.

Dar lui Lightfoot nu i se cere să demisioneze. Nu este condamnată de aliații ei. Oamenii își manifestă îngrijorarea, se fac sugestii că ar folosi anumite „tactici“. Dar toate acestea ascund ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Chicago este un oraș cu un singur partid, în care oamenii și politicienii au fost învățați să se supună capriciilor puterii primarului. Se așteaptă să ne scoatem pălăria și să ne înclinăm respectuos, iar atunci când luăm un dos de palmă peste gură să zâmbim și să spunem: „Mulțumesc, mai pot primi una?“

Nu se știe dacă Lightfoot îmbrățișează cu adevărat puncte de vedere rasiste și promovează demoni interiori ținuți de mult timp sub control – sau dacă este o manipulatoare cinică care își avansează cariera politică – este o întrebare fără răspuns.

În timpul campaniei sale, îmi acorda interviuri, vorbea pentru podcastul meu, „The Chicago Way“ și mă îmbrățișa la petreceri. Acum, că nu vrea să aibă reporteri ca mine la interviul de la jumătatea mandatului, mă simt ușurat. Oricum, consider că astfel de interviuri regizate sunt superficiale și inutile.

Dar mă simt rănit? Nu. Ca jurnalist, studiez politicienii. Și a fost surprinzător să o văd transformându-se, ca o floare, în bobocul toxic al orașului Chicago.

Citește și Revoltă în rândul jurnaliștilor din Chicago: Primarul Lori Lightfoot refuză interviuri cu jurnaliștii albi

Ea și-a făcut calculele, concentrându-se să mute subiectul de la palmaresul ei eșuat, dirijând jurnaliștii din redacții în discuții despre rasă și diversitate și folosind lucrul acesta pentru a-i lega de ea. De parcă ar conduce agențiile de presă, nu orașul.

Ar prefera să facă asta decât să se ocupe de probleme reale care afectează Chicago.

Dacă ceea ce spune ea este acceptat, așa cum a și fost deja acceptat de Partidul Democrat, virusul Chicago va avansa de-a lungul Căii Libere a Treziților până la Washington, iar ideea va fi consolidată: este OK să recompensezi și să pedepsești oamenii în baza identității rasiale.

Dacă ea devine un model a ceea ce este acceptabil și nu există o reacție mai puternică la ceea ce Lightfoot a decis în acest moment, până unde se va ajunge?

În propriul meu laborator hiper-local de aici, cu ajutorul tastaturii și telefonului meu, am făcut propriul experiment, de la momentul în care comentariul rasist al lui Lightfoot a devenit public într-un tweet al reporterului politic Mary Ann Ahern de la WMAQ-Ch. 5.

Am căutat să aud cum jurnaliștii pun întrebări dure colegilor democrați ai lui Lightfoot, dacă aceștia susțineau ideea de acces la politicienii aleși pe considerente rasiale.

Și tot ce am reușit să aud a fost sunetul greierilor. În orașul „taci și înghite“, în statul „taci și înghite“, în inima trezită a Americii.

Traducere și adaptare
Tribuna.US