HomeActualități Americane

Chicago, la concurență cu San Francisco în privința anarhiei

Chicago, la concurență cu San Francisco în privința anarhiei

Două orașe americane, San Francisco și Chicago, par să concureze pentru a vedea care dintre ele poate decădea într-o distopie în care bandele guvernea

Două orașe americane, San Francisco și Chicago, par să concureze pentru a vedea care dintre ele poate decădea într-o distopie în care bandele guvernează, iar cetățeni cinstiți sunt afectați de anarhia de pe străzi, se tem să-și părăsească casele și nu găsesc de unde să se aprovizioneze cu cele necesare traiului de zi cu zi dacă se aventurează totuși să iasă. Regizorul John Carpenter a greșit când a prezis ce orașe americane vor eșua în fanteziile sale distopice din anii ’80 și ’90 Escape from New York și Escape from L.A., analizează Thomas Lifson într-un articol American Thinker. 

Monica Showalter a vorbit recent despre declinul unui oraș în articolul său intitulat „The Fall of San Francisco“. Astăzi este rândul orașului Chicago și, deși am locuit în zona San Francisco de peste trei decenii, trebuie să admit că Chicago face un salt impresionant înspre a deveni iadul pe pământ, lăsând în urmă San Francisco într-un nor de praf sângeros.

În ceea ce privește furtul din magazine, în ambele orașe au fost devastate districtele comerciale de lux, North Michigan Avenue și Union Square. De fapt, deși în S.F. vitrinele magazinelor au fost acoperite cu plăci de lemn pentru a le proteja, după cum relata Monica, peste un sfert din spațiile comerciale din centrul orașului sunt acum vacante, iar pe Michigan Avenue, unde revoltele în memoria lui George Floyd au distrus din plin, o mulțime de firme celebre au lăsat spațiile goale.

Nu că furturile ar avea loc doar acolo. Peste weekend, hoții au furat 13 mii de dolari de la două saloane de înfrumusețare.

Supremația orașului Chicago stă însă în faptul că a devenit tărâmul omuciderilor. În ceea ce mass-media corporatistă ar trâmbița drept „o reușită sumbră“ dacă republicanii ar putea fi cumva învinuiți pentru ea, districtul Cook a depășit recent cifra de 1.000 de omucideri, în acest an. Asta într-un district cu 5,15 milioane de locuitori. Populația mult mai redusă din San Francisco, de 875.000 de locuitori, a generat până acum doar 41 de omucideri în acest an. Ca să ajungă la rata din districtul Cook, ar trebui să mărească de peste patru ori numărul de morți.

Citește și „Criminalitatea este în declin“, afirmă primarul orașului Chicago, în timp ce statisticile arată cu totul altceva

În timp ce California a încurajat jefuirea magazinelor prin faptul că a redus la gradul de delict furturile de până în 950 de dolari, Illinois a adoptat „reforma cauțiunii“ care permite infractorilor violenți să cutreiere străzile în așteptarea procesului, iar apoi, chiar și atunci când sunt condamnați, statul nu reușește adesea să-i pedepsească în mod semnificativ. Vedeți de exemplu acest caz detaliat pe site-ul CWBChicago, care demonstrează cât de aiurea stau aici lucrurile, comparativ cu o jurisdicție mai sănătoasă, gen Florida:

„În august, când Quinton Joiner a înjunghiat un angajat CTA pe un peron din centrul orașului Chicago, toate canalele de știri corporatiste au difuzat știrea. Dar numai CWBChicago a urmărit cazul pentru a raporta că procurorii au acuzat-o pe Joiner doar de infracțiune minoră și apoi au închis cazul, la mai puțin de o lună mai târziu, cu o sentință de probațiune.

Pe 16 octombrie, am relatat în exclusivitate că Joiner, încă în probațiune pentru înjunghierea angajatului CTA, a fost arestată din nou după ce a interferat cu o ceremonie de nuntă în Millennium Park și ar fi amenințat cu un cuțit pentru a fura poșeta unei femei.

Din nou, a fost acuzată doar de infracțiune minoră. Joiner a ieșit din secția de poliție locală pe propria răspundere, la mai puțin de șapte ore mai târziu.

La câteva zile de la eliberarea din custodia CPD, Joiner, în vârstă de 37 de ani, a ajuns într-o suburbie din Tampa, Florida, unde ar fi înjunghiat doi necunoscuți și l-a amenințat pe un al treilea, în două incidente separate.

Polițiștii au arestat-o, iar procurorii din Florida, spre deosebire de omologii lor din districtul Cook, au trimis-o în judecată pentru trei crime. Un judecător a ordonat reținerea ei până la plata unei cauțiuni de 32.000 de dolari. E încă în închisoarea Hillsborough County.“

Detaliile atacurilor lui Joiner îți îngheață sângele în vine, dacă vă interesează să citiți despre ele. Imaginați-vă că tribunalele din Chicago lasă o astfel de persoană să cutreiere în libertate pe străzi. Din fericire pentru locuitorii din Chicago, s-a mutat într-o jurisdicție care funcționează cum trebuie.

Ambele orașe se află într-o spirală a morții, devenind un loc în care e imposibil de locuit. Sunt distruse de progresism – nu de dispariția unor industrii și locuri de muncă importante, ci de eșecul sistemului de justiție de a proteja cetățenii.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0