HomeActualități Americane

Chicago reinstituie obligativitatea purtării măștii în interior

Orașul Chicago a anunțat recent că va impune din nou locuitorilor să poarte măști în interior, întrucât numărul de noi cazuri COVID-19 este în creșter

Orașul Chicago a anunțat recent că va impune din nou locuitorilor să poarte măști în interior, întrucât numărul de noi cazuri COVID-19 este în creștere, informează Caroline Vakil într-un articol The Hill.

Obligativitatea purtării măștii în interior se aplică persoanelor cu vârsta de peste 2 ani, care vor trebui să poarte măști în interior indiferent de statutul de vaccinare, și a intrat în vigoare azi.

Sunt vizate toate spațiile publice interioare, cum ar fi de exemplu zonele comune din blocurile de apartamente, cluburile private, sălile de sport, barurile și restaurantele.

Regula nu este valabilă atunci când oamenii beau sau mănâncă în incinte sau în timp ce participă la alte activități, de exemplu tratamentele faciale.

„În plus, angajații dintr-un loc de muncă care nu este deschis publicului își pot da jos măștile dacă sunt statici și păstrează cel puțin 2 metri distață față de toate celelalte persoane (birourile compartimentate, de exemplu)“, a adăugat conducerea orașului în comunicatul de presă.

Primăria a menționat că măsura era necesară deoarece numărul zilnic mediu de cazuri COVID-19 noi depășea 400. Mai mult de 70% dintre adulții din Chicago sunt parțial vaccinați.

„Având în vedere că varianta Delta, extrem de transmisibilă, determină creșterea numărului de cazuri, este momentul să reinstituim această măsură pentru a preveni răspândirea la scară largă și pentru a salva vieți“, a declarat Allison Arwady, de la Departamentul de Sănătate Publică din Chicago. „Continuăm să monitorizăm îndeaproape datele și sperăm că acest lucru va fi doar temporar și vom putea aplatiza curba COVID, așa cum am făcut în trecut.“

Citește și Ce am învățat din experiența COVID-19

Primăria a menționat că, în conformitate cu cele patru definiții enunțate de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor privind transmiterea COVID-19, nivelul de răspândire COVID-19 din Chicago se consideră a fi „ridicat“.

„Întrucât numărul de cazuri atinge din nou un astfel de nivel, crește și riscul pentru toată lumea, chiar și pentru cei care sunt vaccinați“, a spus Arwady. „Acum este momentul să acționăm pentru a preveni răspândirea la scară largă. Locuitorii din Chicago care nu s-au vaccinat încă ar trebui să o facă cât mai curând posibil – vă va proteja pe dvs. și pe cei dragi dvs. de riscul îmbolnăvirii grave sau chiar al morții“.

Anunțul respectiv a fost făcut înainte și de alte localități, inclusiv Washington, D.C. și districtul Los Angeles, care au instituit obligativitatea purtării măștii pe fondul unei creșteri constante a numărului de cazuri COVID-19.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0