HomeȘtiri Externe

China folosește sute de mii de troli pe internet pentru ca Partidul Comunist să arate bine

China folosește sute de mii de troli pe internet pentru ca Partidul Comunist să arate bine

„Faceți din America ținta criticilor” Guvernul chinez nu doar că cenzurează internetul în China, de fapt plătește oameni să posteze comentarii fals

„Faceți din America ținta criticilor”

Guvernul chinez nu doar că cenzurează internetul în China, de fapt plătește oameni să posteze comentarii false care să facă țara și regimul comunist să arate bine. În anul 2016, numărul trolilor era estimat la 300.000 de persoane.

Datorită cărții cercetătorului chinez Jason Q. Ng,  „Blocked on Weibo”, lumea a aflat că versiunea de Twitter a Chinei, Sina Weibo, a interzis expresia „50 cents”. Expresia face referire la „Partidul 50 de cenți” al Chinei, un grup de cetățeni obișnuiți angajați de guvern pentru a posta comentarii pe internet care să întoarcă știrile zilei în favoarea Chinei.

Acești mercenari virtuali câștigă 50 de cenți (5 yuani) pentru fiecare postare pe internet. În timp ce guvernul chinez a recunoscut implicit existența lor, brigada funcționează probabil la diferite niveluri, unii dintre postaci fiind angajați chiar de site-urile web sau de furnizorii de internet.

Acești 300.000 de postaci aparțin partidului, spun cercetătorii de la Universitatea Harvard. „Dimensiunea și sofisticarea programului guvernului chinez de a cenzura în mod selectiv opiniile pe care poporul chinez le exprimă nu au precedent în istoria lumii”, spun autorii documentului.

În urmă cu câțiva ani, o directivă internă destinată membrilor 50 cents a fost făcută publică de China Digital Times. Sarcinile atribuite membrilor brigăzii includeau operațiunea de a face din America „ținta criticilor”, precum folosirea „istoriei sângeroase și plină de lacrimi” a Chinei pentru a crea sentimente pro-partidul comunist. Scopul era acela de a preveni intruziunea democratică de la vecinul său insular și suveran, Taiwan.

Pentru a limita influența democrației din Taiwan, pentru a progresa în activitatea de manipulare a opiniei publice și în conformitate cu cerințele stabilite de autoritățile superioare de a „fi strategici, pricepuți”, sperăm ca membrii brigăzii care comentează pe internet să studieze în mod conștiincios mentalitatea internauților, să înțelegeți evoluțiile internaționale și să îndepliniți mai bine munca de a fi comentator pe internet.

În acest scop, această notă este promulgată după cum este prezentată mai jos:

(1) În măsura în care este posibil, faceți din America o țintă a criticilor. Minimalizați existența Taiwanului

(2) Nu confruntați direct ideea de democrație; mai degrabă, încadrați argumentul în termenii de „ce fel de sistem poate implementa cu adevărat democrația”

(3) În măsura în care este posibil, elegeți câteva exemple de violență din țările occidentale și circumstanțe nerezonabile pentru a explica modul în care democrația nu este adecvată capitalistului

(4) Folosiți interferența Americii și a altor state în afacerile internaționale pentru a explica cum democrația occidentală este doar o invadare a altor țări, cum Occidentul forțează valorile occidentale asupra altor țări

(5) Folosiți istoria sângeroasă și plină de lacrimi a Chinei pentru a stârni sentimente pro partid și patriotice

(6) Intensificarea expunerii pe care o primesc evoluțiile pozitive în China

În 2012, revista britanică New Stateman a urmărit unul dintre acești propagandiști chinezi. Anonimul în vârstă de 26 de ani a spus că avea „prea multe nume de utilizator” ca să le poată număra și că în fiecare dimineață primea un e-mail de la biroul local de publicitate pe internet, explicându-i pe ce știri trebuia să se concentreze în ziua respectivă.

„Este psihologic… Poți face un lucru rău să sune bine, să creezi un profil elaborat și să-i faci pe oameni să creadă că este un nonsens atunci când îl văd”, a declarat trolul chinez.

Programul de cenzură din China, Proiectul Scutul de Aur, cunoscut Occidentului drept „Marele Firewall”, e activ de aproape 20 de ani. Blochează site-urile străine care amenință mesajul comunist, precum și verifică și filtrează conținutul pe teritoriul Chinei. Jurnaliștii și internauții care nu respectă regulile riscă închisoarea sau chiar mai rău.

Controlul internetului nu a fost suficient. Partidul trebuia să „folosească” internetul, după cum declara președintele Hu Jintao în 2007. Astfel că apariția Sina Weibo a forțat 50 cents să devină și mai activ.

În 2014, Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China a preluat atribuțiile partidului pentru a ridica miza, înființând un centru de instruire, potrivit Radio Asia Free. Intenția programului era de a educa membrii aspiranți cum să manipuleze și să controleze discuțiile de pe internet.

Și iată că noile inițiative par să funcționeze. Cenzura Chinei e bine și activă, iar brigada de mercenari online a fost extrem de activă în recentele proteste din Hong Kong și mai ales acum, în timpul pandemiei coronavirusului, când guvernul comunist chinez face din Statele Unite o țintă directă.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: