Cu doar câteva zile înainte de termenul la care evacuarea Afganistanului trebuie încheiată, și după numeroase rapoarte că ar urma atacuri, inevitabilu
Cu doar câteva zile înainte de termenul la care evacuarea Afganistanului trebuie încheiată, și după numeroase rapoarte că ar urma atacuri, inevitabilul s-a produs. Lângă aeroportul din Kabul au avut loc două atacuri sinucigașe. Printre victime s-au aflat femei și copii. Dar și 13 soldați americani. Atacurile au fost revendicate de ISIS.
Președintele Joe Biden a ordonat retragerea trupelor americane din Afganistan fără o strategie adecvată contextului și mediului periculos în care americanii și aliații aveau să se retragă după 20 de ani de pe teritoriul deținut de talibani. În ciuda promisiunilor de a proteja și recupera toți cetățenii americani și colaboratorii apropiați afgani, administrația Biden a ignorat toate semnalele, planurile pregătite chiar și de administrația Trump și a acționat total neprofesionist, letal, punând SUA și Occidentul, NATO, în poziția ingrată ca nimeni, niciodată, să nu mai poată avea încredere în protecția și promisiunile Statelor Unite ale Americii.
În procedura haotică de evacuare a Afganistanului, 13 soldați americani, toți tineri, au căzut la datorie încercând să ajute poporul afgan și să reprezinte Statele Unite cu demnitate. Nu au murit degeaba, ci protejând viețile altor oameni – dar în condițiile unei retrageri strategice profesioniste, ei nu trebuiau să moară.
Cine sunt cei 13 eroi americani
1. Corpsman Max Soviak, 22 de ani – Berlin Heights, Ohio
Max era un „prieten foarte loial” și un „fiu minunat care și-a iubit familia”, își amintesc prietenii și familia lui. Juca fotbal, cânta în formația liceului și practica lupte. Plănuia să facă o carieră în Marină.
2. SSG Ryan Knauss, 23 de ani – Corryton, Tennessee
Ryan era un om motivat care își iubea țara. Îi plăcea să creeze proiecte de bricolaj și să-și ajute soția în grădină. Bunicul lui spune că „era un om credincios pe care îl vom revedea în Rai”.
3. LCpl. Jared Schmitz, 20 de ani – St. Charles, Missouri
Tatăl său spune că Jared și-a dorit întotdeauna să fie soldat în Marină și că „nu am văzut niciodată un tânăr antrenându-se la fel de tare ca el”. „Sunt foarte mândru să îl pot numi fiul meu”, a mai spus tatăl său.
4. Cpl. Humberto Sanchez, 22 de ani – Logansport, Indiana
În timpul liceului Humberto a jucat fotbal și a fost un elev de onoare. Era un artist dedicat. Directorul liceului îl descrie ca fiind un elev popular, onorat să-și servească țara.
5. Sgt. Johanny Rosario, 25 de ani – Lawrence, Massachusetts
Johanny a jucat un rol crucial în evacuarea a 1000 de femei și copii. Cei dragi o descriu ca fiind o persoană vibrantă și constantă de la care „familia căuta forță și sprijin moral”.
6. Cpl. Daegan Page, 23 de ani – Omaha, Nebraska
Daegan era Boy Scout și iubea câinii și activitățile în natură. După serviciul în armată își propusese să urmeze o școală de meserii. Familia spune că va fi amintit pentru „aparența lui dură și o inimă uriașă”.
7. LCpl. Kareem Nikoui, 20 de ani – Norco, California
Kareem a fost campion de arte marțiale și își dorea o carieră în Marină. Adesea își aducea colegi din Marină acasă pentru a lua masa împreună. Mama lui spune că „era uimitor din toate punctele de vedere”.
8. LCpl. Dylan Merola, 20 de ani – Rancho Cucamonga, California
Mama lui spune că Dylan era bun și că „ar fi făcut orice, pentru oricine”. Îl ultimul mesaj vocal pe care i l-a lăsat mamei lui, i-a spus „Te iubesc și vorbim imediat ce ajung acasă”.
9. LCpl. Rylee McCollum, 20 de ani – Bondurant, Wyoming
Tatăl său spune că Rylee visa să devină soldat în Marină de când avea 3 ani. Rylee urma să devină tată în trei săptămâni. Soția lui spune că și-a pierdut cel mai bun prieten, adăugând că „Sunt mândră să-l numesc soțul meu”.
10. Cpl. Hunter Lopez, 22 de ani – Indio, California
Mama lui Hunter spune că acesta a avut grijă de un copil afgan până l-a dus într-un loc sigur. Ambii părinți ai lui Hunter fac parte din forțele de ordine și sperau ca el să li se alăture odată ce termina serviciul militar.
11. SSgt. Taylor Hoover, 31 de ani – Midvale, Utah
Tatăl lui a spus că Taylor iubea America și că era un lider înnăscut. Taylor avea de gând să se căsătorească la întoarcerea în SUA. Prietena lui spune că este „mândră că am avut șansa să îl iubim”.
12. Sgt. Nicole Gee, 23 de ani – Sacramento, California
Nicole era considerată un „soldat model” care fusese recent promovată la gradul de sergent. Într-una dintre ultimele sale postări pe Instagram ținea un copil afgan în brațe, scriind „Îmi iubesc slujba”.
13. LCpl. David Espinoza, 20 de ani – Laredo, Texas
A visat să devină soldat în Marină pentru a-i ajuta pe alți oameni și s-a înrolat imediat după liceu. Mama lui spune că „era chemarea lui și a murit ca un erou”. Ultimele sale cuvinte adresate mamei au fost „Te iubesc”.
Tribuna.US
COMMENTS