Curtea de Apel A Circuitului 10 a decis recent că un designer web din Colorado trebuie să proiecteze și să publice site-uri web care îi încalcă conști
Curtea de Apel A Circuitului 10 a decis recent că un designer web din Colorado trebuie să proiecteze și să publice site-uri web care îi încalcă conștiința religioasă, informează Tristan Justice într-un articol The Federalist.
În hotărârea cu 2-1, instanța a decis că fondatoarea 303 Creative, Lorie Smith, trebuie să creeze grafică sau site-uri web pentru clienții LGBT, în ciuda mesajelor care intră în conflict cu cele mai profunde convingeri ale sale.
„Guvernul nu ar trebui niciodată să-i forțeze pe cei din domeniul creativ să promoveze un mesaj sau o cauză cu care nu sunt de acord. Aceasta înseamnă în esență libertatea de exprimare și libertatea artistică“, a declarat John Bursch, avocat senior și vicepreședinte în cadrul Alliance Defending Freedom (ADF). Grupul l-a reprezentat pe Smith în acest proces și a declarat că intenționează să facă recurs la hotărârea instanței.
Smith a inițiat o contestație pre-enforcement împotriva Colorado’s Anti-Discrimination Act (CADA), care interzice oricărei afaceri ce oferă servicii publice să discrimineze pe criterii de rasă, religie, sex sau orientare sexuală. Designerul web a depus moțiunea după ce a fost abordată pentru a face un site web pentru o nuntă între persoane de același sex, dar nu a răspuns pentru a evita încălcarea respectivei legi.
Reclamanți activiști au folosit aceeași reglementare pentru a constrânge un cofetar creștin din zonă să creeze și să decoreze torturi care celebrează lucruri pe care religia lui le consideră greșite.
Instanța a respins însă contestația lui Smith și a susținut că legea „constrânge în mod permisibil libertatea de exprimare [a lui Lorie Smith]“ și a concluzionat că „o credință care îmbogățește societatea într-un fel ar putea dăuna societății [în] altul …“ Circuitul 10 i-a interzis lui Smith să explice pe pagina ei web ce site-uri sunt conforme cu convingerile sale.
În iunie, legea a fost folosită pentru a-l amenda cu $500 pe proprietarul Masterpiece Cake Shop, Jack Phillips, din suburbia Lakewood a orașului Denver, pentru refuzul său de a face un tort care să celebreze tranziția de gen a unei persoane transgender.
Phillips a ajuns pe prima pagină a ziarelor și în 2012, când a refuzat să decoreze un tort pentru o nuntă între doi bărbați, dar a oferit o mare varietate de alte produse standard clienților respectivi. La momentul respectiv, cuplul, David Mullins și Charlie Craig, au depus o plângere la Colorado Civil Rights Commission susținând că Phillips a încălcat CADA.
Controversa s-a întins la nivel național, provocând campanii de hărțuire și amenințări cu moartea la adresa cofetarului din suburbie, lucru care l-a costat, în cele din urmă, pierderea a 40% din veniturile sale, când Phillips a încetat să facă torturi în urma deciziei inițiale a unei instanțe inferioare împotriva lui.
Cazul a inspirat intentarea altuia împotriva lui Phillips după ce Curtea Supremă a anunțat în 2017 că va reexamina hotărârea instanței inferioare, pe care, în cele din urmă, a anulat-o. Prin urmare, Phillips are în continuare de luptat în tribunale.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS