Foto: Japan Airlines Co. Turiștii și oamenii de afaceri care călătoresc în Japonia vor putea în curând să se prezinte la aeroport cu puțin mai mult
Foto: Japan Airlines Co.
Turiștii și oamenii de afaceri care călătoresc în Japonia vor putea în curând să se prezinte la aeroport cu puțin mai mult decât hainele pe care le poartă, datorită unei inițiative a Japan Airlines Co. și Sumitomo Corp. de a oferi îmbrăcăminte de închiriat în timpul vizitelor în această țară insulară, potrivit Bloomberg.
Descriind inițiativa drept o încercare de a promova turismul sustenabil, oferind în același timp comoditate, compania aeriană a declarat că vizitatorii vor putea să selecteze îmbrăcămintea în funcție de mărime și de nevoile sezoniere prin intermediul unui site web, înainte de a se îmbarca într-un zbor operat de Japan Airlines.
Acest serviciu va funcționa în regim de testare până în august 2024.
Citește și Aviație: Ce trebuie să fac dacă bagajul meu întârzie, se pierde sau este deteriorat
Companiile aeriene, hotelurile și restaurantele japoneze se pregătesc să întâmpine un număr mai mare de călători, acum că restricțiile de acces au fost ridicate în totalitate și e sezonul vacanțelor de vară. Numărul de vizitatori în această țară a ajuns la 1,9 milioane în luna mai, aproape 70% din nivelul de dinaintea pandemiei, comparativ cu aceeași lună în 2019, potrivit Organizației Naționale de Turism din Japonia.
Un set de haine va costa între 4.000 și 7.000 de yeni ($28-$49), iar oamenii vor putea închiria până la opt ținute pentru o perioadă de până la două săptămâni, în trei mărimi: S, M și L.
Piesele selectate, în diferite stiluri – elegant, smart casual și mixt – vor fi livrate la hotelul desemnat de turist. Articolele vestimentare de închiriat vor proveni din stocurile excedentare de produse, contribuind astfel la reducerea la minimum a deșeurilor.
Compania Sumitomo este cea care a conceput sistemul de rezervare online, precum și modul de achiziție, curățare și distribuire a articolelor de îmbrăcăminte.
Tribuna.US
COMMENTS