HomeActualități Americane

Congresul trebuie să stopeze acțiunile abuzive ale Executivului de cenzurare a americanilor

Congresul trebuie să stopeze acțiunile abuzive ale Executivului de cenzurare a americanilor

Foto: Eren Li/Pexels Directiva Primului Amendament potrivit căreia „Congresul nu va adopta nicio lege ... care să îngrădească libertatea de exprima

Foto: Eren Li/Pexels

Directiva Primului Amendament potrivit căreia „Congresul nu va adopta nicio lege … care să îngrădească libertatea de exprimare“ este o garanție că, indiferent cât de incomod ar fi pentru cei care dețin temporar funcții înalte, poporul are dreptul absolut de a-și exprima gândurile și opiniile, scrie Rand Paul pentru The Federalist.

În ciuda acestei prevederi constituționale, în urmă cu peste 200 de ani, președintele John Adams și federaliștii din Congres au folosit amenințarea războiului cu Franța drept pretext pentru a promulga Sedition Act din 1798, prin care devenea o infracțiune pentru americani „tipărirea, exprimarea sau publicarea … oricărui text fals, scandalos și rău intenționat“ despre instituțiile aflate la conducerea națiunii.

Dezbaterea privind Sedition Act a vizat natura libertății de exprimare. Unul dintre susținătorii legii, Alexander Addison, considera că unele opinii erau atât de periculoase încât era în interesul public să fie suprimate, declarând:

„Adevărul nu are decât o singură față, iar ascultarea erorilor și a minciunii este realmente o cale ciudată de a descoperi adevărul“.

Un oponent, Thomas Cooper, a subliniat profetic că scopul Sedition Act era acela de a conferi unui partid puterea de a „suprima opiniile celor care nu sunt de aceeași părere cu ei“. În mod deloc surprinzător, toți cei inculpați în baza Sedition Act urmau să fie republicani.

Vă sună familiar?

Anul acesta, de Ziua Independenței, un judecător federal a emis un ordin preliminar care restricționează colaborarea administrației Biden cu platformele social media pentru a cenzura și suprima discursul protejat de Constituție. În opinia sa, judecătorul Terry Doughty a declarat că acțiunile administrației Biden de suprimare a opiniilor cu care nu este de acord „reprezintă, fără îndoială, cel mai masiv atac la adresa libertății de exprimare din istoria Statelor Unite“.

Este cam greu să contrazici descrierea făcută de judecătorul Doughty.

Timp de ani de zile, administrația Biden a cerut rețelelor de socializare să suprime și să cenzureze conservatorii care au îndrăznit să pună la îndoială originea Covid, eficiența măștilor și a izolării, precum și integritatea alegerilor, printre altele.

Administrația Biden a fost atât de sârguincioasă în aplicarea cenzurii, încât nici măcar conținutul de tip satiră nu a scăpat de campania sa împotriva libertății de exprimare. Iar solicitarea din partea Administrației Biden nu a fost adresată pe un ton politicos.

Când secretarul de presă de atunci al Casei Albe, Jen Psaki, a cerut public companiilor de social media să cenzureze orice discurs pe tema Covid, aceasta a menționat susținerea lui Biden pentru un „program anti-trust robust“, amenințând practic giganții din domeniul tehnologiei în cazul în care aceștia nu ar fi implementat politicile de cenzură impuse de administrație.

Ulterior, Casa Albă a anunțat că analizează politicile referitoare la posibilitatea ca rețelele de socializare să fie considerate responsabile din punct de vedere juridic pentru răspândirea așa-numitei dezinformări.

Cu alte cuvinte, administrația Biden a spus efectiv rețelelor de socializare: „Faceți ce vă spunem, altfel e vai de voi“.

Citește și 12 momente în care administrația Biden a complotat cu Big Tech pentru a îngrădi libertățile americanilor

Casa Albă a fost atât de agresivă încât un reprezentant al Twitter a declarat că site-ul a fost „bombardat“ cu solicitări de cenzură din partea ramurii executive. Dar acest bombardament nu era de fapt îndreptat împotriva Twitter – ci a fost un atac monstruos asupra dreptului la liberă exprimare garantat fiecărui american prin Primul Amendament.

Alături de nenumărați americani, am fost și eu vizat de regimul de cenzură. Când am postat un videoclip pe YouTube cu scopul de a educa publicul cu privire la consecințele potențial dăunătoare ale ideii de a se baza pe măști de pânză ineficiente pentru a preveni transmiterea Covid, YouTube a eliminat videoclipul și mi-a suspendat activitatea timp de o săptămână.

Americanii sunt un popor liber și nu acceptăm cu ușurință încălcarea libertăților noastre. A sosit timpul să opunem rezistență și să ne revendicăm dreptul la liberă exprimare dat de Dumnezeu. Permiteți-mi, în calitate de membru al rezistenței, să prezint o soluție care să restabilească și să protejeze Primul Amendament.

Am inițiat un proiect de lege numit Free Speech Protection Act, care va interzice angajaților și contractorilor federali să se folosească de pozițiile lor pentru a cenzura sau a ataca în orice alt mod libertatea de exprimare protejată de Primul Amendament.

Legea propusă de mine va impune sancțiuni pentru cei care încalcă această dispoziție și va permite cetățenilor să dea în judecată guvernul și funcționarii din ramura executivă pentru încălcarea drepturilor lor prevăzute de Primul Amendament.

În plus, proiectul de lege va impune publicarea frecventă a unor rapoarte accesibile publicului care să detalieze convorbirile dintre instituțiile guvernului și organizațiile media, va interzice utilizarea fondurilor federale de subvenționare pentru a cataloga organizațiile media drept surse de dezinformare sau informații false și va demite autoritățile care atentează la libertatea de exprimare.

În conformitate cu Free Speech Protection Act, guvernul nu va mai putea să acționeze pe ascuns pentru a submina drepturile prevăzute de Primul Amendament ale conservatorilor, libertarienilor, liberalilor, socialiștilor și ale tuturor celor care doresc să își exercite dreptul la libera exprimare și să ia parte la discursul public.

Propunerea mea legislativă va face dificilă ascunderea tentativelor de cenzurare a discursului protejat prin Constituție. Acei oficiali care îi cenzurează pe americani sunt avertizați: dacă încălcați drepturile prevăzute de Primul Amendament, conform proiectului meu de lege, veți fi pasibili de sancțiuni severe, cum ar fi o potențială excludere de la deținerea unei funcții guvernamentale, amendă de minim 10.000 de dolari și revocarea autorizației de securitate.

Orice angajat al administrației care vrea să-și păstreze postul nu va îndrăzni să pună în pericol libertatea de exprimare după ce propunerea mea va deveni lege.

Analizând retrospectiv înfrângerea lui John Adams la președinție, Thomas Jefferson a scris: „Revoluția din 1800 … a fost o adevărată revoluție privind principiile guvernului nostru, la fel ca cea din 1776“. Victoria lui Jefferson a reabilitat Primul Amendament, întrucât el a permis să expire Sedition Act și i-a grațiat pe cei condamnați pentru exprimarea opiniilor personale.

Poporul american este din nou chemat să apere principiile fondatoare pentru care strămoșii noștri au declanșat o revoluție. Pentru a proteja libertatea de exprimare, Congresul trebuie să interzică complicitatea guvernului cu Big Tech și cu alte organizații media. Congresul trebuie să adopte Free Speech Protection Act.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0