„Copiii referendumului” (Papaya Advertising): O manipulare împotriva bunului simț

„Copiii referendumului” (Papaya Advertising): O manipulare împotriva bunului simț

Spotul realizat de Papaya Advertising a mizat mai mult pe manipularea emoțională și deloc pe faptele și realitățile politice, istorice și sociale. “Copiii referendumului” este sub-mediocru și pe formă și pe fond, iar emoțiile la care autorii au încercat să facă apel nu se justifică atunci când sunt puse față în față cu adevărul. 

Spotul este în mare parte conjunctural anti-PSD și anti-Dragnea, scopul principal fiind să pună într-o lumină proastă creștinismul și cetățenii români creștini. Nu este vorba nici pe departe de o chemare la toleranță și reflecție, ci de agitarea spiritelor.

Referendumul “pentru familie” de anul trecut a agitat foarte multe spirite. Nu într-atât de mult pe cât se spune dar suficient cât să evidențieze niște falii importante în societatea românească. Din păcate discursul a fost dominat de vocile exaltate și cei care aveau interes să deturneze efectele referendumului într-o direcție sau alta.

Astăzi o să analizăm un spot produs de firma de publicitate Papaya Advertising care a mizat mai mult pe manipularea emoțională și deloc pe faptele sau realitățile, istorice, politice și sociale.

În continuare o să vedem de ce spotul “Copiii referendumului” este sub-mediocru și pe formă și pe fond și că emoțiile la care autorii au încercat să facă apel nu se justifică atunci când sunt puse față în față cu adevărul.

Spotul se deschide cu o fereastră în care discernem trei trandafiri. Nici n-au trecut patru secunde și apar primele probleme. Simbolul este asociat în România cu PSD și FSN, dar trandafirii sunt specifici partidelor de stânga, ei făcând parte chiar din logo-ul Internaționalei Socialiste. Muzica de orgă și obiectele din fundal ar trebui să ne ducă cu gândul la o teocrație de extracție creștină. Lucru incorect având în vedere că în general partidele socialiste sunt seculare prin doctrină, dacă nu chiar radical opuse creștinismului.

Din contră, creștinismul este în general asociat cu zona de dreapta, dar iată că cei de la Papaya au ales în mod incorect să-l asocieze cu zona de stânga. Veți spune, bine, dar PSD-ul și în general partidele politice românești au relații strânse cu Bisericile, mai ales Biserica Ortodoxă, și viceversa. Discuția este complexa însă, pe de-o parte bisericile ca organizații care reprezintă cetățeni ai României au dreptul și chiar obligația să reprezinte interesele enoriașilor, inclusiv cele legate de viața cetății. Pe de altă parte afinitățile și amicițiile partidelor politice pentru biserici sunt strict conjuncturale și țin de oportunism și păstrarea puterii, nu de interesele cetățenilor. Iar PSD-ul fiind un partid de extracție comunistă nu poate fi suspectat că ar cocheta cu ideea unei teocrații, în orice caz nu una ancorată în creștinism.

Revenind, ca să fie confuzia completă, cei de la Papaya mai fac o eroare factuală gravă, doar de dragul manipulării emoționale. Atât muzica de orgă cât și obiectele din fundal sunt caracteristice mediului creștin occidental și nu prea au legătură cu mediul predominant ortodox din România.

Să ne fie clar deci, spotul este în mare parte conjunctural anti-PSD și anti-Dragnea. Există o serie întreagă de argumente legale, constituționale și morale care puteau fi aduse în discuție. Însă autorii spotului le ignoră în totalitate. Scopul principal al spotului este să pună într-o lumină proastă creștinismul și cetățenii români creștini. Nu este vorba nici pe departe de o chemare la toleranță și reflecție ci de agitarea spiritelor.

Să mergem mai departe. Violența. Matroana diabolică trosnește cravașa de mâini (nice touch there) și întrerupe muzica angelică. Gestul este unul strict menit să manipuleze emoțional și să facă trimitere la ideea de autoritate violentă.

Manipularea gratuită devine evidentă in secventa următoare în care ce vedem? Copii? Fetițe mai exact. Iar aici ajungem la unul dintre păcatele discursului din societatea modernă. Folosirea copiilor pentru justificarea unui argument în așa fel încât, cei care contrazic argumentul să pară automat niște bestii cărora nu le pasă de suferințele copiilor. Aceasta tactică a fost scoasă în evidență de Nicholas Taleb care a numit-o, în engleză pedophrasty.

Nu mai contează că la referendum nu erau vizați copii în mod direct, nici că de fapt tema precisă a referendumului era casătoria dintre cupluri de același sex. Autorii spotului sugerează ideea că oricine nu este de acord cu mesajul lor e, probabil, un nenorocit dezinteresat de soarta copiilor. Mai mult, cei de la Papaya știau foarte bine că dacă în loc de copii ar fi pus cupluri de același sex, efectul emoțional ar fi fost cu mult diminuat.

Însă problema cea mai mare a spotului este felul în care autorii și-au ales sursele de inspirație.

Pentru început trebuie să înțelegem că viața în industria creativă din România este destul de ingrată. Piața este mică, produsele și cauzele sunt în general banale sau neinteresante iar bazinul cultural este sărac mai ales în zona cinematografică. Prin urmare oamenii de creație au șanse reduse de a se manifesta și a-și crea un portofoliu util și satisfăcător. Motive pentru care, foarte des, aceștia pică în două capcane. Prima este tentația de a valorifica orice idee care ar putea fi transformată într-o creație frumoasă. Lucru care nu-i rău deloc, dacă, și subliniez, dacă e făcut cu discernământ. A doua capcană, mai tentantă și mai gravă este cea de a trage inspirație din patrimoniul cultural străin, mai ales cel american și cel britanic. Din nou, nu e nimic rău în a te inspira din alte surse. Însă cei de la Papaya și-au ales într-atât de prost sursele încât rezultatul este un spot lipsit de acuratețe și bun simț, per total o salată care pică în ridicol și induce în eroare.

Ca să obțină un spectacol vizual autorii s-au inspirat în primul rând din serialul american “Povestea Slujitoarei” (“A hand made’s tale”) de unde rezultă cea mai gravă eroare a întregului spot.

Pentru început sursa originală vizează un cu totul și cu totul alt spațiu geografic și crează o ficțiune foarte depărtată de realitatea istorică. Ajungem imediat și acolo. Costumele purtate de femeile din “Povestea Slujitoarei” au fost inspirate dintr-un amalgam de surse lipsite de precizie istorică, printre care, design-ul unui ambalaj din America anilor ‘40 și vestimentația unor comunități religioase moderne care cu greu pot fi numite creștine. Așadar Papaya a ignorat total contextul istoric românesc doar pentru a obține un rezultat mai spectaculos. Pentru dânșii, România cu populație predominant ortodoxă pare a fi același lucru cu America unde peisajul confesiunilor este mult mai variat, mai â complex și total diferit de cel local.

Însă eu tot nu înțeleg, UNDE SUNT CUPLURILE DE ACELAȘI SEX? De ce vedem numai femei exploatate în acest spot? Unde sunt să zicem, cuplurile de bărbați homosexuali? Și ce-i cu arsul pe rug? Din nou, deși spațiul creștin occidental a cunoscut conflicte puternice, povestea cu arsul pe rug este în general o exagerare a detractorilor creștinismului.

Mai important prin comparație cu occidentul spațiul ortodox a fost extrem de pașnic. Însă chiar dacă admitem analogia cu peisajul american dominat de protestantism și neo-protestantism, ficțiunea inventată de filmul “Povestea Slujitoarei” și spotul de la Papaya râmân foarte îndepărtate de realitate. Pentru că cel puțin în America cele mai multe mișcări de emancipare a femeilor au fost declanșate de grupări evanghelice.

Și de ce are femeia respectivă un căluș? Nu trăim într-o societate distopică iar Constituția României cu toate hibele ei e relativ permisivă, deși nu suficient, când vine vorba de libertate de exprimare.

Că tot am ajuns la libertatea de exprimare e de remarcat că autorii au amestecat și o trimitere la filmul 1984 bazat pe cartea cu același nume. Vă aduceți aminte demustăciosul care apare de câteva ori în clip-ul de la Papaya? Uitați-l aici, în 1984 pe “fratele cel mare”. Însă 1984 atrage atenția printre altele exact asupra pericolului cenzurii. Orice deviere de la doctrina de partid este considerată o crimă a gândirii iar toți cei care gândesc diferit sunt automat vinovați. În spotul de la Papaya, “criminalii” care gândesc diferit, sunt cei care îndrăznesc să meargă la referendum și să-și susțină public poziția. Din nou, PSD-ul sau Dragnea sunt țintele secundare ale spotului. “Dușmanul” pentru autorii spotului este orice persoană care nu susține căsătoria între cupluri de același sex.

Poate mai important 1984 atrage atenția exact asupra aversiunii totalitarismului față de familie. Regimul totalitar din 1984 vede în familie o amenințare existențială, care trebuie eradicată cu orice preț.

Pe scurt, în timp ce 1984 subliniază că libertatea de expresie și familia sunt esențiale pentru combaterea totalitarismului, spotul de la Papaya sucește sensul filmului și invită la cenzură prin stigmatizare și bagatelizarea conceptului de familie.

Pe final, cireașa de pe tort adăugată de autori e o pastișă după o secvență din filmul “Boondock Saints” ai cărui autori probabil s-au inspirat și ei din altă sursă.

Cum ziceam, acest spot e o salată ridicolă. Orice, numai să iasă spectacol. Cu riscul de a mă repeta, e OK să încerci să ridici ștacheta creativă, e OK să te inspiri. Dar nu este OK să manipulezi ieftin printr-un scenariu care denotă atât o lipsă crasă de cultură cât și absența deschiderii față de orice fel de opinie contrară.

E păcat de un spot altfel decent executat. Celor de la Papaya nu le recomand nimic, se descurcă ei. Însă vouă vă recomand să fiți atenți și deștepți. Verificați informațiile, nu vă lăsați manipulați emoțional și luați decizii la rece mai ales atunci când sunteți chemați la vot.

În Linie Dreaptă

COMMENTS

WORDPRESS: 0