HomeActualități Americane

Coșmarul democraților devine realitate: Trump și republicanii au crescut în sondajele post-impeachment

Coșmarul democraților devine realitate: Trump și republicanii au crescut în sondajele post-impeachment

Chiar înainte de celebrarea victoriei în Super Tuesday II a lui Joe Biden, un nou sondaj Gallup arată că atât președintele Donald Trump, cât și republ

Chiar înainte de celebrarea victoriei în Super Tuesday II a lui Joe Biden, un nou sondaj Gallup arată că atât președintele Donald Trump, cât și republicanii Congresului au crescut brusc în preferințele alegătorilor, imediat după eșecul impeachementului.

Tot mai mulți americani aprobă activitatea congresmenilor republicani în comparație cu performanța congresmenilor democrați – 40% vs 35%. Ratingul republicanilor din Congres a crescut cu 6% de la finalul lunii octombrie 2019, înainte de procesul de impeachment al președintelui Donald Trump în Camera Reprezentanților.

În aceeași perioadă, ratingul de aprobare al democraților din Congres a fost redus cu 3%, iar dezaprobarea activității lor a urcat cu cinci puncte, de la 57% la 62%.

În general, congresmenii democrați au avut, istoric, un rating de aprobare a activității ușor mai ridicat decât republicanii. Media de aprobare începând cu 1999, de când Gallup a început urmărirea și sondarea ambelor partide, ratingul era de 41% pentru democrați și 35% pentru republicani. Cu toate acestea, republicanii i-au întrecut pe democrați de mai multe ori în ultimii 21 de ani.

Ultimele interpretări ale acestor măsurători, dintr-un sondaj efectuat în perioada 17-28 februarie, sunt primele date Gallup de la procesul de impeachment din 18 decembrie în Camera Reprezentanților și achitarea ulterioară din Senat, pe 5 februarie.

O analiză a graficului Gallup arată o creștere bruscă a aprobării activității republicanilor față de democrați, apărută exact în momentul în care procesul de impeachment era în plină desfășurare. De reținut că și Mitt Romney a suferit o lovitură, fiind mai mult în situația democraților decât a republicanilor. În schimb, Mitch McConnell a crescut în preferințele americanilor.

Toate acestea semnalează că alegătorii observă, sunt atenți, mulți ajungând până la nivelul legislativ cu opiniile și percepția lor.

Exact de asta s-a temut în tot acest timp Nancy Pelosi, căutând să amâne impeachmentul și încercând să le transmită democraților că acuzarea lui Trump „nu merită”. Imediat după asta, a fost doborâtă de facțiunea democraților pro impeachment, permițându-i lui Adam Schiff să-și aplice planul și nu numai că au eșuat în procesul de impeachment, ci au reușit chiar să-și reducă singuri procentele în sondaje și să provoace o posibilă pierdere a Camerei Reprezentanților.

TRIBUNA.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: