HomeActualități Americane

COVID-19: Noi modificări ale condițiilor de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii

COVID-19: Noi modificări ale condițiilor de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii

Ambasada României în Statele Unite ale Americii informează despre noile condiții de intrare pe teritoriul Statelor Unite în contextul pandemiei COVID-

Ambasada României în Statele Unite ale Americii informează despre noile condiții de intrare pe teritoriul Statelor Unite în contextul pandemiei COVID-19 și a noilor reguli impuse de administrația Biden.

1. Vă informăm că autoritățile americane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul SUA, în contextul pandemiei COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 26 ianuarie 2021.

2. Astfel, în data de 25 ianuarie 2021, au fost impuse, prin decret prezidențial, restricții de acces în Statele Unite ale Americii pentru cetățenii străini care au călătorit în Spațiul Schengen cu 14 zile înainte de data intrării în SUA (inclusiv tranzit). De asemenea, restricțiile sunt valabile și pentru cetățenii străini care au călătorit sau vin în SUA din Marea Britanie, Irlanda, Brazilia și Africa de Sud (inclusiv tranzit). Decretul prezidențial va rămâne în vigoare până la momentul încetării efectelor sale printr-o altă decizie a președintelui SUA.

3. Decretul prezidențial poate fi consultat AICI

4. Reamintim faptul că, tot din 26 ianuarie 2021, toate persoanele care sosesc în Statele Unite ale Americii pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau un document care să ateste faptul că persoanele în cauză, dacă au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, sunt în prezent vindecate. Testul pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 trebuie efectuat cu maximum 72 de ore (3 zile) anterior sosirii în SUA, fiind acceptate atât testele moleculare, cât și testele antigen, iar documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie prezentat în format tipărit. Reprezentanții companiilor aeriene nu vor permite îmbarcarea persoanelor care refuză prezentarea documentelor solicitate de autoritățile americane. Măsura se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de peste 2 ani, inclusiv cetățenilor americani, rezidenților permanenți și cetățenilor aflați în tranzit.

5. Totodată, autoritățile federale americane recomandă ca persoanele care intră în Statele Unite ale Americii să se testeze după o perioadă de 3 până la 5 zile de la sosire și să rămână în autoizolare la domiciliu/reședință, pentru o perioadă de 7 zile din momentul intrării pe teritoriul SUA.

6. Informațiile complete privind obligativitatea prezentării testului negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sunt disponibile AICI

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0