Cum au plănuit democrații și mass-media primul proces de destituire pentru a-l înfrânge pe Trump în 2020

Cum au plănuit democrații și mass-media primul proces de destituire pentru a-l înfrânge pe Trump în 2020

Conform cifrelor, Joe Biden este președintele Statelor Unite pentru că a câștigat în statele swing Arizona, Georgia și Wisconsin, cu un total combinat de aproximativ 43.000 de voturi.

Dar victoria lui se datorează și faptului că democrați și aliații lor din mass-media au pregătit terenul cu un an înainte, în perioada primei încercări de demitere a lui Donald Trump pe baza presupusei sale solicitări condiționate ca guvernul ucrainean să investigheze aparentele acte de corupție implicându-l pe fiul lui Biden, Hunter, analizează TheFederalist.

Primul proces de destituire nu a reușit să-l elimine pe Trump din funcție, dar a ajutat la instalarea lui Biden la Casa Albă. L-a ferit de o examinare atentă, permițându-i, lui și susținătorilor săi, să elimine acuzațiile din timpul campaniei cu privire la legăturile de afaceri dubioase ale familiei Biden, clasificându-le drept reluarea teoriilor trumpiste ale conspirației.

S-ar putea ca victoriile la limită ale lui Biden să nu se fi materializat dacă campania Trump ar fi reușit să atragă suficientă atenție cu Surpriza din Octombrie – o serie de articole publicate de New York Post, care făceau publice informații de pe un laptop deținut de Hunter Biden, sugerând afaceri externe corupte, în care ar fi fost implicat și tatăl său.

Aproape 45% dintre alegătorii lui Biden au declarat că nu știau nimic de scandalurile financiare privindu-l pe Hunter, înainte de alegeri. Probabil pentru că democrații și o mare parte din mass-media au discreditat sau au refuzat să prezinte știrile acuzatoare în ultimele săptămâni ale campaniei – acuzațiile fiind întărite după alegeri, când Hunter a recunoscut că era obiectul unei anchete federale de corupție în curs de desfășurare încă din 2018.

De îndată ce Post a lansat primul său articol despre laptop, în 14 octombrie, democrații și aliații lor și-au îndreptat imediat atenția spre narațiunea pe care o foloseau de multă vreme împotriva lui Trump: interferența străină. Fără nicio dovadă, cu excepția afirmațiilor partizanilor democrați și a surselor oficiale anonime – cum ar fi cele pe care se bazau în mod obișnuit în timpul poveștii demontate Trump-Rusia – New York Times, Washington Post și Politico au difuzat articole care sugerau că laptopul ar putea fi de fapt dezinformare rusească.

La prima dezbatere prezidențială, Joe Biden a spus că laptopul era un „plan al rușilor“. FBI-ul, care a fost motorul principal al anchetei privind colaborarea Trump-Rusia, a adăugat la narațiune când s-a dezvăluit că biroul investighează dacă e-mailurile de pe laptop erau dezinformare rusească. Twitter și Facebook au reacționat și ele, cenzurând în mod activ știrea despre Hunter Biden. Twitter a mers atât de departe încât a blocat contul ziarului New York Post.

Acum că Senatul se ocupă de o a doua încercare de destituire a lui Trump, obiecțiile republicanilor față de modul în care democrații au acționat la primul proces capătă importanță. Istoria acestor proceduri arată că au fost efectuate într-un mod extrem de neobișnuit. Retrospectiv, pare clar că au fost concepute nu doar pentru a-l viza pe Trump – ci pentru a-l proteja pe Biden.

Pregătiri anticipate

Unii democrați erau hotărâți să-l destituie pe Trump încă din momentul în care a preluat funcția, în 20 ianuarie 2017. La doar 19 minute după ce Trump a depus jurământul, Washington Post a publicat un articol cu titlul „Campania de demitere a președintelui Trump a început“.

Aceste demersuri timpurii au fost conduse de reprezentantul din Texas Al Green, care a elaborat capete de acuzare pentru presupuse infracțiuni, de la insultarea de către Trump a jucătorilor de fotbal profesioniști îngenuncheați, până la concedierea fostului director al FBI James Comey. Demersul lui Green a obținut trei voturi nereușite, diferite, privind demiterea – unul în 2017 și încă două în 2019, după ce democrații au obținut majoritatea Camerei la alegerile din 2018.

În public, Nancy Pelosi și alți lideri democrați au declarat că nu erau de acord cu demersurile lui Green. „Destituirea provoacă atât de multă diviziune în națiune, încât dacă nu există ceva extrem de convingător, copleșitor și acceptat de ambele partide, nu cred că ar trebui să pornim pe această cale, deoarece divizează țara“, a declarat Președintele Camerei pentru Washington Post, în martie 2019.

În privat însă, liderii democrați erau siguri că investigația procurorului special Robert Mueller privind conspirația Trump-Rusia ar constata o infracțiune suficient de clară să motiveze punerea sub acuzare.

Au greșit. După trei ani de investigații amănunțite – precum și mii de articole și nenumărate ore de emisiuni TV orientate spre eventuala vinovăție a lui Trump – raportul final al lui Mueller, emis în martie 2019, a concluzionat că ancheta „[nu] a stabilit că membrii campaniei Trump au conspirat sau cooperat cu guvernul rus în activitățile sale de interferență electorală.“ Mueller nu a menționat dacă Trump a încercat să-i împiedice ancheta. Studiind probele, procurorul general William Barr a stabilit că nu a făcut-o.

Cu toate acestea, unii democrați de top au încercat să folosească raportul Mueller ca bază pentru destituirea lui Trump, însă au fost refuzați de Pelosi.

Viteza cu care s-au derulat apoi evenimentele i-a orbit pe republicani.

Afacerea cu Ucraina

La începutul lunii august, un angajat al CIA a depus o plângere formală de denunțare împotriva președintelui Trump, cu scopul de a forța Congresul să abordeze problema. El a susținut că, în timpul unui apel telefonic din 25 iulie, Trump l-a presat pe președintele ucrainean Volodymyr Zelensky să investigheze familia Biden în scopuri politice și, drept consecință, a condiționat ajutorul trimis Ucrainei de respectiva anchetă.

Trump ar fi ridicat problema deoarece considera că nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă asupra motivului pentru care Hunter Biden, un avocat fără experiență în sectorul energetic, a fost plătit cu peste 80.000 de dolari pe lună pentru a face parte din consiliul de administrație al unei companii de gaze din Ucraina, Burisma.

Hunter fusese numit în 2014, la scurt timp după ce tatăl său a fost însărcinat cu  monitorizarea relațiilor cu Ucraina în calitate de vicepreședinte al lui Barack Obama. În 2016, Biden a amenințat că va reține ajutorul acordat Ucrainei în valoare de 1 miliard de dolari, cu excepția cazului în care aceasta concedia un procuror considerat ineficient. Procurorul concediat, Viktor Shokin, a declarat sub jurământ că a fost eliminat din funcție pentru că investiga Burisma.

„Se vorbește mult despre fiul lui Biden“, i-a spus Trump lui Zelensky, „că Biden a stopat urmărirea penală și o mulțime de oameni vor să afle detalii despre asta, așa că orice ai putea face cu procurorul general ar fi grozav. Biden s-a lăudat că a oprit urmărirea penală, deci dacă poți să cercetezi puțin lucrurile. … Mie mi se pare oribil.“

La momentul depunerii plângerii informatorului, Biden era favoritul în cursa pentru nominalizarea democrată la funcția de președinte.

Dar acuzațiile privind apelul telefonic dintre Trump și Zelensky au fost problematice încă de la început. Omul care a depus plângerea nu era de fapt un informator în sensul obișnuit al termenului. Nu avea cunoștințe directe privind apelul telefonic, dar îi fuseseră dezvăluite detalii despre acesta de către unul dintre cei șapte oficiali americani care participaseră la convorbire împreună cu președintele.

Biroul de consiliere juridică al Departamentului Justiției, ale cărui opinii juridice sunt în mod normal definitorii în aceste chestiuni, a concluzionat rapid că plângerea denunțătorului nu îndeplinește cerințele unui „interes urgent“ pentru ca aceasta să fie înaintată Congresului.

Între timp, Adam Schiff, președintele democrat al Comisiei de Informații a Camerei, s-a asigurat că detaliile plângerii devin publice. El a prezentat obstacolele privind legitimitatea plângerii informatorului drept încercări de a ascunde abuzul lui Trump. Când Casa Albă a publicat, în cele din urmă, o transcriere a convorbirii telefonice, stilul retoric al lui Trump, o ciudată combinație între a fi direct și franc, a cauzat ca impresia unui quid pro quo – dacă nu efectuați ancheta asupra lui Biden, nu primiți ajutor – să fie interpretabilă.

Oficialitățile din Ucraina, care nu au deschis o anchetă, au declarat că nu s-au simțit niciodată presate de Trump.

În ciuda problemelor procedurale cu plângerea denunțătorului, aceasta a oferit o aparență de proces formal pentru a susține o nouă tentativă de punere sub acuzare. Progresiștii și o mare parte din mass-media au definit apelul telefonic drept un abuz de putere al lui Trump, care, susțineau ei, încerca să șantajeze un lider străin pentru a înfrânge un rival politic. O anchetă oficială de destituire a fost inițiată de către Cameră în 24 septembrie 2019, cu sprijinul deplin al conducerii democrate a Camerei.

De la început, ancheta de destituire a fost plină de episoade sugerând că democrații aveau o strategie mai amplă. În primul rând, au preluat un control fără precedent asupra procesului. Datorită perioadei scurte de timp rămase până la alegerile din 2020 și cu perspectiva unui al doilea mandat Trump, nu a existat nici un avocat special care să investigheze ani de zile, nici o anchetă nepartizană asupra acestei chestiuni.

Deși Comisia judiciară, condusă de Rep. Jerrold Nadler din New York, era instituția tradițională pentru procesele de demitere, democrații au decis că Schiff va conduce ancheta de destituire prin intermediul Intelligence Committee.

Schiff, care și-a câștigat renume național în timpul anchetei Mueller, susținând în mod repetat că a văzut dovezi mai mult decât circumstanțiale asupra faptului că Trump a complotat cu Rusia, dobândise deja o reputație de partizanism acerb.

La începutul lunii octombrie, la scurt timp după începerea anchetei de demitere, New York Times a dezvăluit că biroul lui Schiff a ajutat la formularea plângerii presupusului denunțător. Verificatorul de informații al Washington Post i-a dat lui Schiff „patru grade de Pinocchio“ pentru că a negat în mod repetat contactul biroului său cu respectiva persoană. Cu toate acestea, Schiff a fost lăudat de presă pentru demersurile sale de destituire.

Presa corporativă a ajutat în continuare punerea sub acuzare prin refuzul de a publica numele denunțătorului, în conformitate cu avertizările democraților, deși el nu era protejat oficial de nici o lege a informatorilor. Agențiile de știri nu au dezvăluit existența unor acorduri cu bărbatul privind confidențialitatea sursei, iar identitatea sa era bine cunoscută la Washington.

Când Paul Sperry de la RealClearInvestigations a prezentat dovezile că informatorul era un angajat al CIA în vârstă de 33 de ani, pe nume Eric Ciaramella, acest camuflaj al identității realizat de către mainstream media le-a permis să ignore istoria legăturilor sale partizane și a declarațiilor lui anti-Trump. Sperry a dezvăluit că Ciaramella fusese consilier al vicepreședintelui Biden privind Ucraina și a fost auzit în 2017 discutând cu un alt membru al personalului despre cum să-l „elimine“ sau să-l dea jos din funcție pe noul președinte.

Colegul respectiv a fost Sean Misko, care a părăsit Casa Albă în vara anului 2019 pentru a se alătura Comisiei lui Schiff, unde, spun sursele, el a oferit „îndrumare“ denunțătorului. Însă comisia Schiff a declarat că „Misko nu s-a întâlnit niciodată cu vreun informator pentru a oferi îndrumări în privința depunerii unei plângeri, prin urmare nici cu denunțătorul anonim pe subiectul Ucraina“, iar orice afirmații contrare sunt „false“.] 

În afară de relațiile din culise ale lui Schiff cu Ciaramella, președintele Intelligence Committee a încercat să răstălmăcească în mod public presupusele acțiuni greșite ale lui Trump. În 26 septembrie, a doua zi după publicarea transcrierii conversației Trump-Zelensky, Schiff a ținut o cuvântare de deschidere înainte ca directorul Serviciului național de informații, Joseph Maguire, să depună mărturie în fața Comisiei sale.

În timpul discursului, Schiff, care odinioară aspirase să fie scenarist, a caracterizat comportamentul președintelui în convorbirea cu Zelensky ca fiind „un șantaj clasic al rețelei de crimă organizată“. În loc să citească textul exact al convorbirii, Schiff a parafrazat ceea ce s-a întâmplat în termeni hiperbolici și macabri.

„Am nevoie de o favoare de la tine“, a spus Schiff părând să citească de pe o transcriere. „Și am să spun asta doar de șapte ori, așa că mai bine ascultă cu atenție. Vreau să împroști cu mizerie asupra adversarului meu politic, înțelegi? O mulțime de chestii, pe diferite teme.“

Republicanii au fost consternați.

„El inventează o presupusă conversație între președinte și Ucraina, care sună ca un scenariu dintr-o revistă ieftină de benzi desenate. Minciuni și insinuări. I s-a atras atenția și a explicat, ei bine, am vrut să sune ca o parodie. Doamne, ce grozav. Începe distracția“, își nota în jurnalul său congresmenul de Utah, Chris Stewart, citat apoi în cartea „Obsesie“ a reporterului de la Washington Examiner, Byron York, despre încercarea de ani de zile a democraților de a-l îndepărta pe Trump din funcție.

Depoziții devenite publice

Pentru a justifica acuzarea, era crucial ca democrații să demonstreze existența unui quid pro quo între Trump și Zelensky, care era ambiguu, deoarece Trump nu menționase deloc noțiunea de „ajutor financiar“ în timpul convorbirii.

Reacția lui Schiff la mărturia republicanului Kurt Volker a fost să ia și mai multe măsuri fără precedent pentru ca democrații să controleze procedura de demitere. Volker depusese ceea ce era cunoscut sub numele de „interviu transcris“, care le permitea republicanilor să discute ulterior despre depoziție. După Volker, Schiff s-a asigurat că toți martorii din ancheta de destituire au fost demiși, interzicând membrilor comisiei să discute public mărturiile depuse.

Dar regulile de secretizare aveau o excepție convenabilă și evidentă – martorii înșiși puteau vorbi despre cele întâmplate. „Ședințele urmau un tipar de mărturie secretă însoțită de dezvăluiri rapide ale ‘declarațiilor de deschidere’ ale martorilor“, face York observația în „Obsesie“. Mărturiile unilaterale dezvăluite au permis ca speculațiile presei să se dezlănțuiască, în timp ce republicanii din Cameră, care știau detaliile, erau supuși unor acuzații de încălcare a eticii dacă ar fi menționat public ceea ce s-a spus de fapt.

Legătura DNC-Ucraina

Pentru democrați, Biden a reprezentat o problemă dificilă în procesul de punere sub acuzare. O formă evidentă de apărare a lui Trump era ca republicanii să susțină că întrebările președintelui despre actele de corupție ale familiei Biden în Ucraina erau legitime și necesare pentru a proteja securitatea națională.

În urma interogării, mai mulți martori chemați de democrați au recunoscut că rolul lui Hunter Biden în cadrul Burisma era îngrijorător, ceea ce a condus la solicitări ca Hunter să depună mărturie în cadrul procedurilor. (În timpul următorului proces de destituire, în cadrul Senatului, un senator democrat, Joe Manchin din Virginia de Vest, a declarat că Hunter Biden era un martor relevant).

Democrații au respins solicitările de interogare a lui Hunter Biden, Ciaramella și alții. „Cred că am fi putut distruge procesul de demitere cerând informatorului să detalieze toate contactele sale anterioare cu Schiff și, de asemenea, contactele sale anterioare cu Biden“, a spus un membru republican al Camerei, care avea informații confidențiale despre proceduri, dar a solicitat anonimatul deoarece nu dorea să vorbească în numele celor aleși.

De asemenea, democrații au oprit încercările republicanilor de a cerceta legăturile îngrijorătoare ale Partidului Democrat cu Ucraina, în timpul procesului de destituire. O investigație a Politico, publicată în ianuarie 2017 „a găsit dovezi ale implicării guvernului ucrainean în cursa pentru președinție [2016] care pare să treacă peste protocolul diplomatic ce dictează că guvernele trebuie să se abțină să se angajeze în alegerile altor țări“.

Articolul, scris de David Stern și Kenneth Vogel, acesta din urmă lucrând acum pentru New York Times, spunea că oficiali ucraineni au ajutat „aliații lui Hillary Clinton să culeagă informații dăunătoare despre Trump și consilierii săi“, inclusiv despre managerul său de campanie, Paul Manafort. Un membru cheie al acestui demers a fost un agent al Consiliului Național Democrat, Alexandra Chalupa, care s-a întâlnit cu oficiali ucraineni și jurnaliști americani la Washington și a fost invitată la Casa Albă de către reprezentantul ucrainean al lui Biden – viitorul „informator“ Ciaramella.

(Chalupa nu a fost singurul agent democrat care a promovat mizerii cu origini ucrainiene despre Manafort, în perioada respectivă. La fel a făcut și Glenn Simpson de la Fusion GPS, contractantul democrat din discreditatul dosar Steele privind conspirația Trump-Rusia. El a recunoscut, în cartea sa „Infracțiuni în curs de desfășurare“, că a alimentat mass-media cu informații legat de Ucraina, carte scrisă împreună cu cofondatorul Fusion, Peter Fritsch.)

Dar, chiar dacă articolele din Politico despre Ucraina și DNC au fost în mare parte necontestate timp de trei ani, mass-media a sărit din nou în apărarea democraților atunci când republicanii au încercat să le scoată în evidență.

În cele din urmă, secretizarea lui Schiff și controlul strict asupra celor care au depus mărturie le-a permis democraților din Cameră să ocolească orice întrebare explozivă cu privire la rolul președintelui comisiei în instigarea procesului de destituire, implicarea DNC în Ucraina și rolul potențial al lui Biden în actele de corupție ale fiului său.

În final, Senatul a refuzat să-l condamne pe Trump și mulți republicani au considerat că procesul nu i-a cauzat prea mult rău din punct de vedere politic. „Niciun democrat nu a făcut referire la procesul de demitere în timpul oricărei conferințe, ceea ce este un lucru cu adevărat uimitor“, menționa funcționarul GOP. „Asta îmi arată că nu au obținut multe beneficii politice de pe urma lui.“

Protejându-l pe Joe Biden

Dar dacă procesul de destituire nu a reușit să-l întineze pe Trump atât cât sperau democrații, se pare că a avut succes în anularea legitimității întrebărilor îndreptățite despre presupusa corupție a lui Biden. După încercarea de demitere, mass-media corporativă nu a arătat aproape niciun interes în investigarea legăturilor de afaceri ale familiei Biden, care au fost în mare parte caracterizate ca o serie de acuzații nefondate și demontate.

Christiane Amanpour de la PBS a exprimat opinia dominantă într-un interviu cu purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național Republican, Liz Harrington, în care a afirmat că „nu au existat niciodată probleme de corupție“ în ceea ce privește familia Biden. După ce Harrington a declarat că nu e de acord și i-a îndemnat pe jurnaliști să analizeze știrea, Amanpour a răspuns: „Nu vom face noi munca asta în locul vostru“.

Un număr limitat de articole a transformat potențialele scandaluri într-un punct pozitiv pentru Biden. La un eveniment de campanie din Iowa, un alegător democrat l-a întrebat pe candidat, în decembrie 2019, despre acuzațiile de corupție a fiului său. Ca răspuns, Biden l-a numit pe alegător „nenorocit mincinos“ și l-a provocat la un test de IQ.

Reporterul pe probleme politice naționale al CNN, Maeve Reston, a caracterizat schimbul de cuvinte astfel: „Într-un moment de slăbiciune umană, în care ia apărarea fiului său, Biden a demonstrat autenticitatea, pasiunea și disponibilitatea pentru o luptă care atrage atât de mulți democrați aflați în căutarea cuiva capabil să-i facă față lui Trump“.

În septembrie anul trecut, când un raport al comisiei de informații din Senat a dezvăluit că o firmă cofondată de Hunter Biden a primit un transfer bancar de 3,5 milioane de dolari de la soția unui politician rus, New York Times, Washington Post, CNN și MSNBC au refuzat să prezinte știrea.

Când Trump a ridicat problema la prima dezbatere prezidențială, Biden a susținut că fusese „total discreditată“, deși existența tranzacției fusese confirmată de documentele Departamentului Trezoreriei.

Poate că această camuflare a știrilor a ajutat la propulsarea lui Biden către victorie, dar întrebările cu privire la familia Biden nu au dispărut.

Există laptopul, care, departe de a fi dezinformarea rusească, aparținea într-adevăr lui Hunter Biden, iar în decembrie el a recunoscut că era obiectul unei anchete federale de corupție încă din 2018.

Alte dovezi și mărturii îl implică pe președintele Biden. Tony Bobulinski, fost ofițer naval și partener de afaceri cu Hunter Biden, a afirmat în octombrie că s-a întâlnit cu seniorul Biden ca parte a unui plan de a acorda în secret viitorului președinte un procent de 10% dintr-un acord cu un conglomerat chinez ce avea legături cu guvernul comunist al țării. Bobulinski a furnizat documente pentru a-și susține povestea, iar canale de știri precum Wall Street Journal au confirmat că sunt autentice.

Președintele Biden pare conștient de pericolul problemelor cauzate de membrii familiei, inclusiv o percheziție a FBI din ianuarie 2020 motivată de acuzații de fraudă financiară la o companie în care fratele lui Biden, James, era listat drept „director“. Politico raporta recent că președintele l-a luat deoparte pe fratele său Frank, vara trecută, pentru a-i spune: „Fii atent. Nu te încurca în ceva care, în primul rând, ți-ar face rău ție însuți.“ În ziua inaugurării, reclama unei firme de avocatură care promovează relația lui Frank Biden cu președintele a făcut din nou senzație.     

Astfel de probleme ale familiei Biden și conștientizarea republicanilor că ascunderea lor au cântărit probabil greu în înfrângerea suferită de Trump, colorează viitoarele eforturi cu bătaie lungă ale democraților de a convinge cel puțin 17 senatori ai partidului opus să se alăture demersului lor legal și politic de a condamna un președinte printr-un proces de demitere după ce a părăsit deja funcția. Republicanii consideră că modul în care democrații s-au ocupat de primul proces a otrăvit fântâna.

„Probabil că republicanii indeciși denunță deja nedreptatea procesului din Cameră de data trecută, întrucât atât membrii GOP ai Camerei, cât și senatorii GOP făceau asta“, afirmă un membru al GOP care a insistat asupra anonimatului. „Deci, dacă acel proces a fost nedrept, cum puteți avea suficientă încredere în democrați pentru a aproba acuzarea în varianta 2.0, când nici măcar nu a existat un proces despre care să vorbim?“ Mai mulți membri democrați ai Camerei, implicați în primul proces de punere sub acuzare, au refuzat să comenteze îngrijorările colegilor lor republicani.

Într-un vot recent, 45 de senatori republicani au declarat că nu consideră constituțională destituirea unui fost președinte. Chiar și democrați proeminenți din Senat, precum candidatul la vicepreședinție din 2016, Tim Kaine, pledează pentru cenzurarea lui Donald Trump, de teamă că un proces de demitere amar și prelungit nu este doar inutil, ci îl va împiedica pe Biden să-și pună administrația în funcțiune în primele luni cruciale ale președinției.

Republicanii din Congres, la rândul lor, nu au dat semne că ar fi renunțat la demersurile începute la prima încercare de destituire, de a investiga ceea ce consideră a fi acte clare de corupție ale familiei Biden – chiar și după a doua punere sub acuzare a lui Trump. Republicani proeminenți din comisia judiciară a Senatului, Lindsey Graham și Charles Grassley, au declarat recent pentru Fox News că intenționează să-l întrebe pe candidatul lui Joe Biden pentru funcția de procuror general, Merrick Garland, despre ancheta de corupție asupra lui Hunter Biden, în timpul audierii sale de nominalizare.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0