HomeIdeologia de gen

Cum putem stopa ideologia de gen din sistemul educațional

Cum putem stopa ideologia de gen din sistemul educațional

Recent, Florida a aprobat o nouă directivă care interzice discuțiile la clasă pe tema orientării sexuale și a identității de gen la toate nivelurile ș

Recent, Florida a aprobat o nouă directivă care interzice discuțiile la clasă pe tema orientării sexuale și a identității de gen la toate nivelurile școlare, informează Debra Soh, Washington Examiner.

Noua prevedere reprezintă o completare a Legii privind drepturile părinților în educație a guvernatorului Ron DeSantis (R-FL), lege adoptată în luna martie a anului trecut (botezată de opozanți drept legea „Don’t Say Gay“), care interzice discutarea acestor subiecte cu elevii de nivel K-3.

Cu începere de luna viitoare, pentru clasele 4-12, cursurile pe tema identității de gen sau a orientării sexuale vor fi permise doar dacă sunt în concordanță cu programa școlară de stat sau fac parte din orele de educație sexuală opționale pentru elevi.

Florida este pe cale de a adopta, de asemenea, un proiect de lege care îi va proteja pe elevi și profesori de obligația de a folosi „pronumele preferate“. O altă inițiativă legislativă care urmează să fie adoptată va permite Departamentului de Educație să predea noțiunea că sexul biologic este o trăsătură imuabilă, fie masculin, fie feminin, și va interzice cadrelor didactice să îi întrebe pe elevi ce pronume preferă.

Citește și Florida restricționează utilizarea pronumelor preferate de elevi și profesori

Aceste decizii reprezintă un pas necesar pentru protejarea copiilor, pentru eradicarea ideologiei de gen din sistemul educațional și pentru recâștigarea controlului asupra instituțiilor noastre.

Un nou raport publicat în revista academică Current Sexual Health Reports descrie potențialele efecte nocive asociate cu încurajarea unor identități noi de gen în cazul minorilor.

Dezbaterea privind tranziția la o vârstă fragedă este înțesată de premise false, inclusiv de ideea că, indiferent de momentul în care apare o nouă identitate de gen – fie că este vorba de copii mici sau de adulți de vârstă mijlocie – aceasta este autentică și va fi de lungă durată, și că soluțiile de intervenție care abordează problemele de sănătate mintală asociate sunt ineficiente și posibil dăunătoare.

Se pornește de la premisa că sănătatea mintală precară este rezultatul disforiei de gen, și nu invers. În realitate, ratele ridicate de comorbiditate abundă în rândul persoanelor cu disforie de gen, 70% sau mai mult dintre acești tineri prezentând un diagnostic adițional (cum ar fi autism, depresie, anxietate sau o tulburare de deficit de atenție) înainte de a se confrunta cu probleme legate de genul lor.

Citește și Raport al administrației Biden: Statutul LGBT este strâns legat de bolile mintale

Din ceea ce am constatat în anii în care am luptat în această bătălie culturală, chiar și atunci când li se oferă dovezi ce susțin contrariul, activiștii trans și aliații lor ignoră bucuroși respectivele informații în favoarea continuării narativelor lor preferate.

Numărul celor ce revin la sexul de la naștere și regretă tranziția nu este însă insignifiant, iar soluțiile categorice de tipul „alb-negru“ nu reușesc să surprindă în totalitate esența noastră ca ființe umane.

Aceste soluții ignoră complexitatea și aspectele nuanțate indispensabile pentru a înțelege provocările vieții de adult cu care se confruntă tinerii.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0