Cum să ajuți pe cineva care se confruntă cu disforia de gen

Realitatea este că a-ți asuma o identitate transgender nu înseamnă a deveni altcineva, ci înseamnă a te șterge pe tine însuți

După cum vă va spune oricine a încercat, este aproape imposibil să discuți cu cineva care este captiv în contracultura care asumă și glorifică autodistrugerea. Dar uneori ar trebui să încercăm, scrie Walt Heyer, autor și fost transgender, pentru The Federalist.

Îndrumate de compatrioții transgender în punctele de discuție „adecvate”, potențialele victime transgender consideră că prietenii și părinții care le pun la îndoială aceste puncte ca fiind în afara culturii contemporane. Adesea, aceștia se percep pe ei înșiși și pe ceilalți oameni trans ca fiind străluciți și iluminați.

Tratamentul cu hormoni sexuali încrucișați poate provoca o euforie temporară pe care mulți o confundă cu dovada eficacității tratamentului. Din păcate, hormonii afectează negativ gândirea solidă și întăresc convingerea afectată că tranziția chirurgicală este potrivită pentru ei. Sunt orbi față de propriul comportament autodistructiv și surzi pentru a contracara argumentele sau datele.

Acest lucru s-a întâmplat și în viața mea. M-am înconjurat de oameni care mă încurajau la tranziție și i-am îndepărtat pe sceptici. Urmând sfatul unui medic, am luat hormoni și am suferit o operație de mutilare. Autodistrugerea a fost completă. În cele din urmă, totuși, am continuat să am aceleași probleme ca mai înainte, dar cu o complexitate adițională a vieții de a trăi într-o persoană de sex feminin. După opt ani de viață ca „femeie”, am realizat cu adevărat că nu s-a schimbat nimic și astfel am decis să revin, un proces cunoscut uneori sub numele de detranziționare.

În prezent mă bucur de o poziție unică prin care am comunicat cu sute și sute de bărbați și femei care experimentează remușcări și regrete. M-au contactat după ce au urmărit website-ul meu, pentru a-mi spune că „schimbarea de gen” a fost cea mai mare greșeală din viața lor. Îmi spun „Îmi vreau viața înapoi” sau „Îmi vreau corpul înapoi”. Și mi-au confirmat că hormonii și intervenția chirurgicală nu le-a rezolvat suferința, ci au agravat-o.

Educă-te și pregătește-te

Așadar, cum ar trebui să vorbim cu cei care se confruntă cu ideea tranziției de gen înainte de a face ceva ce vor regreta?

În primul rând, fii înarmat cu faptul că știi că ești de partea adevărului. Acest fapt pare să fie evident, dar mulți oameni cad în minciuna că sexul se poate schimba. Organele genitale pot fi modificate, iar anumite părți ale corpului pot fi eliminate, dar acest lucru nu schimbă sexul cuiva.

Sexul este imuabil. Cei mai renumiți experți în materie de gen au mărturisit că, chiar și atunci când o persoană suferă o intervenție chirurgicală de schimbare a sexului și ia hormoni sexuali încrucișați, așa cum am făcut-o și eu cu mulți ani în urmă, sexul genetic și morfologia internă nu se vor schimba; sunt fixate încă de la momentul concepției.

Terapiile cu hormoni sexuali încrucișați și operațiile nu sunt niciodată un tratament adecvat pentru persoanele cu probleme psihologice sau cu traume nerezolvate din copilărie, chiar și pentru cei diagnosticați cu disforie de gen. Folosirea hormonilor și intervențiilor chirurgicale pentru tratarea abuzului din copilărie sau ale altor cicatrici emoționale este absurdă, nesăbuită și profund dăunătoare.

În mod similar, tulburările psihologice, precum dismorfia corpului, depresia, anxietatea, abuzul de alcool și droguri, tulburarea bipolară, tulburarea obsesiv-compulsivă și autismul nu se îmbunătățesc cu hormoni și intervenții chirurgicale. Blocanții de pubertate, hormonii sexuali încrucișați și operațiile de mutilare au consecințe periculoase pe tot parcursul vieții.

Puncte de pornire

Am dezvoltat câteva inițiative de conversație pe baza celor 76 de ani de experiență, inclusiv ani de interacțiuni cu sute de persoane care au regrete, care au detranziționat și oameni care încă se identifică a fi transgender și care vor să știe ce să facă pentru a reveni la forma biologică naturală. Scopul conversației cu aceste persoane este să descopere „ce anume s-a întâmplat” de i-a determinat să nu le placă cine sunt și să îi ajute să reflecteze asupra călătoriei lor dintr-o perspectivă nouă și diferită.

În anii pe care i-am petrecut ca transgender, oamenii au manifestat față de mine o adevărată compasiune nu prin confirmarea identității mele false, ci prin a pune întrebări incomode, dar grijulii. Compasiunea mea este motivată de dorința de a proteja oamenii de proceduri inutile de mutilare a corpului. Adevărata compasiune înseamnă a nu conlucra cu grabă către intervenția medicală.

De fiecare dată când am întrebat o persoană transgender care are regrete ce s-a întâmplat, el sau ea au reușit să numească o serie de motive – pierderi, traume, abuzuri, agresiuni, o minciună percepută – care au inițiat ideea de a șterge cine sunt și de a deveni altcineva. Iată câteva modalități de a pune această întrebare:

▪ Spune-mi ce „te-a determinat” să te angajezi în acest comportament autodistructiv. De ce vrei să „ștergi” cine ești pentru a deveni cineva care nu poți fi niciodată?

▪ Spune-mi „ce s-a întâmplat”. Care a fost „evenimentul” care te-a condus pe drumul tranziției?

▪ Ai suferit vreodată vreo formă de traumă sau abuz?

▪ Cum ți-a venit ideea de a deveni o persoană care se identifică transgender?

▪ Ai aflat despre transgenderism de pe internet? La școală?

De-a lungul anilor, am aflat că asumarea unei identități transgender nu înseamnă a deveni altcineva; este despre a te șterge pe tine însuți. Acest lucru schimbă perspectiva tratamentului, departe de a îndruma o persoană către o nouă identitate, spre a căuta motivul din spatele dorinței sale de autodistrugere.

Recent, lucrând cu o mamă a cărei fiică adoptivă în vârstă de 13 ani, se identificase ca băiat de la vârsta de 10 ani, i-am cerut mamei să ia câteva momente cu fiica ei și să exploreze întrebările „ce s-a întâmplat”.

După un timp, tânăra de 13 ani dezvăluit: „Am avut un tată rău”. Mama a îmbrățișat-o și a ascultat-o. La cinci zile după aceea, fiica ei a revenit la a se identifica fată. Mama spunea că nu a văzut-o niciodată atât de fericită. Iar tânăra mi-a trimis un e-mail, mulțumindu-mi că am ajutat-o pe mama ei.

O altă mamă a unei fete de 15 ani a explorat această linie de întrebări într-o conversație calmă cu fiica ei, care insista să se identifice ca băiat. Când mama a întrebat-o „ce s-a întâmplat?”, tânăra de 15 ani a dezvăluit că tatăl ei a molestat-o sexual. Ambele au plâns. Iar în acel moment tandru, tânăra a exclamat „chiar nu am vrut să fiu băiat”.

Nu există niciun fel de magie aici. Sunt oamenii reali care pun întrebări reale și ascultă răspunsul cu dragoste. Nu va funcționa de fiecare dată. Dar dacă pornim de la perspectiva că oamenii se angajează într-un comportament autodistructiv pentru că au fost răniți, ne plasăm într-o poziție mai bună de a vorbi și de a pune întrebări care îi ajută pe oameni să vadă că adoptarea unei identități transgender nu îi va ajuta. Ei nu pot deveni altcineva. Au nevoie de ajutor pentru a accepta și prețui cine sunt.

În cele din urmă, purtați aceste conversații fără așteptări de schimbare. Iubiți acea persoană, rugați-vă pentru ea, păstrați linia de comunicare deschisă. După cum mi-a spus pastorul meu când trăiam ca pseudo-femeie, „Este de datoria mea să te iubesc. Și este datoria lui Dumnezeu de a te schimba”. Și exact asta a făcut Dumnezeu pentru mine.

Tribuna.US