HomeActualități Americane

Cursa pentru Casa Albă, la limită. Sondajele au fost eronate. Din nou

Numărătoarea voturilor s-a oprit pentru câteva ore, procesul intrând adânc în noapte de-a lungul Statelor Unite. Mai sunt 5 state în care nu au fost n

Numărătoarea voturilor s-a oprit pentru câteva ore, procesul intrând adânc în noapte de-a lungul Statelor Unite. Mai sunt 5 state în care nu au fost numărate toate voturile.

Cum era de așteptat, sondajele și pronosticurile marilor case de sondare și ale mass-mediei mainstream au fost, din nou, eronate. Manipulate. Umflate.

Toate datele îl proiectau entuziastic pe Joe Biden câștigând la pas Florida, dar s-a dovedit a fi exact invers – Trump a câștigat statul cu 3+ puncte.

Ceea ce toți așteptau să se întâmple, repudierea cu răsunet a lui Donald Trump, nu s-a întâmplat. Din contră. Trump este în frunte în statele cheie.

Citește și Alegeri 2020: Ce este colegiul electoral și cum funcționează?

La acest moment mai sunt 5 state disputate. Joe Biden are nevoie de două dintre ele, Donald Trump de câteva dintre ele, în funcție de evoluția voturilor – Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Georgia și Carolina de Nord, state în care conduce sau este în marja de eroare.

După miezul nopții, ambii candidați au ieșit public și au făcut declarații, cerând ca procesul să continue adecvat, fără nereguli, niciunul dintre ei clamând, cel puțin nu direct, victoria.

Din cauza coronavirusului, un record de peste 100 de milioane de americani au votat anticipat, ceea ce a făcut ca procesul să fie mai anevoios, dar totuși, bine gestionat. În orele următoare se așteaptă datele finale care vor decide următorul președinte al Statelor Unite.

Timotei Dinică
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 2
DISQUS: 0