HomeȘtiri Externe

Curtea Supremă din Marea Britanie respinge „genul neutru” pe paşapoarte

Curtea Supremă din Marea Britanie respinge „genul neutru” pe paşapoarte

Curtea Supremă din Marea Britanie a respins miercuri recursul unei persoane care nu se recunoaşte în opţiunile tradiţionale „masculin” sau „feminin” ş

Curtea Supremă din Marea Britanie a respins miercuri recursul unei persoane care nu se recunoaşte în opţiunile tradiţionale „masculin” sau „feminin” şi militează de 25 de ani pentru ca „genul X”să fie propus pe paşapoarte, informează Agerpres.

După ce a pierdut în martie 2020 apelul ca guvernul să recunoască genul neutru pe paşapoarte, Christie Elan-Cane a adus cazul în faţa celei mai înalte instanţe din Marea Britanie.

Născut femeie, Christie Elan-Cane a fost supus mai multor operaţii, printre care şi o dublă mastectomie, apoi o histerectomie, şi se identifică drept o persoană „fără gen”.

Christie Elan-Cane a spus că procesul de cerere de paşaport în Marea Britanie, care obligă solicitantul să spună dacă este bărbat sau femeie, încalcă dreptul la respectarea vieţii private care este garantat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Apelul său a fost respins „în unanimitate” de Curtea Supremă, a declarat preşedintele instanţei, Robert Reed.

El a spus că nu există nicio decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului care să stabilească o obligaţie de a recunoaşte o categorie de gen alta decât masculin şi feminin şi niciuna care să le impună autorităţilor ca ele să elibereze paşapoarte fără indicarea sexului.

Preşedintele a evidenţiat de asemenea necesitatea „de a menţine o abordare coerentă la nivelul guvernului şi al sistemului juridic”, care recunosc până acum doar genurile feminin şi masculin.

„Îmi pare rău că trebuie să vă informez pe toţi că nu s-a făcut dreptate astăzi. Cazul va merge acum la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg”, a reacţionat Christie Elan-Cane pe Twitter.

Cel puţin 12 ţări, printre care SUA, Canada, Germania şi Argentina, dar şi India sau Pakistan, propun opţiunea „X” sau „alta” pe paşapoartele lor, conform organizaţiei Employers Network for Equality and Inclusion, al cărei sediu este la Londra.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0