Pare un nonsens. Un oximoron. Căci doctrina, acțiunea politică asociată ei și politicile publice rezultate, care își propun prin însăși definiția - su
Pare un nonsens. Un oximoron. Căci doctrina, acțiunea politică asociată ei și politicile publice rezultate, care își propun prin însăși definiția – superficială (!) – a conservatorismului să păstreze, să protejeze, să conserve, nu par dispuse nicidecum să reformeze. Dar, în ciuda aparentei contradicții în termeni, reforma conservatorilor este nu numai perfect logică, perfect articulată, perfect argumentată dar și absolut necesară. Dacă nu, vitală!
O reformă conservatoare este dificilă. Așa este. În timp ce fornăitorul revoltat naționalist – cu aura de revoluționar ratat și cu discurs pretins conservator, dar autentic național-comunistoid , mustind de efuziuni panortodoxe rusești și de nostalgii totalitare – simplifică până la ridicol scopul său politic, conservatorul autentic este condamnat la nuanțare, cumpătare, prudență, inteligență, gradualitate, cultură și abilitate politică. El nu promovează convulsia socio-economică, ci schimbarea programată, acceptabilă și adaptabilitatea. Reformatorul conservator este obligat, pentru a se detașa de discursul bombastic și găunos al anarhistului patriotard, să fie un excelent politician: abil, răbdător, diplomat, tenace, bine ancorat doctrinar.
Simplu spus, reforma conservatorilor nu poate presupune o operațiune de salvare a societății. Salvatorii eșuează în suficientă și narcisism – antecamerele autocrației. Reformatorii conservatori sunt legați de logica atentă a reechilibrării societății, implementată prin recalibrarea cu discernământ a decalajelor și clivajelor, cu grijă pentru re-egalizarea șanselor – fără egalitarism și nivelare socială, tipice acțiunii politice a Stângii – , în metrul liberei inițiative a individului.
Prudența abilă a reformei conservatoare reprezintă esența unei guvernări durabile, sustenabile și eficiente. Programul general de reformă conservatoare, așadar, nu este deloc inteligent și cu atât mai puțin lucrativ și cu atât mai puțin atins de tracțiune electorală, dacă își propune să fie, ca aplicație real politică, unul care să cuprindă simultan și imediat demantelări multirol și multitasking ale instituțiilor sociale, politice, economice, militare, de siguranță națională și bulversări ale valorilor, cutumelor, structurilor, beneficiilor relațional-umane.
Pentru cei neinițiați, reforma conservatorilor poate fi pusă în aplicare cu cel mai mare succes , folosind ceea ce strategii politici și militari numesc “strategia fabiană” . O strategie, care evită mișcările abrupte, convulsiile, confruntările decisive. Ea își trage numele de la generalul roman Quintus Fabius Maximus, care a avut sarcina de a-l învinge pe generalul cartaginez Hannibal în 217 î.Hr., în urma înfrângerilor zdrobitoare înregistrate de romani la Trebia și Lacul Trasimene. Trupele lui Fabius au urmărit și au hărțuit armata cartagineză, evitând o confruntare majoră, provocând în același timp mai multe înfrângeri de traseu, armatei lui Hannibal. Finalmente, după bătălia de la Cannae, Hannibal a fost învins, grație acestei strategii lente, dar eficiente, care a măcinat militar și politic puterea Cartaginei și a armatelor sale.
Reforma conservatorilor veritabili, surclasați numeric în spațiul public și în cel politic de trompetele Stângii vechi și noi dar și de isteriile naționaliștilor deșănțați, nu are cum să se angajeze într-o confruntare directă și decisivă cu Leviathanul stângismului. Programul de reformă întru ieșire din coma corectitudinii politice și din sindromul carcinoid, cauzat de boala canceroasă indusă de corupția endemică și de grupurile politico-economice securistoide, organizate infracțional, trebuie aplicat gradual. Nicidecum, lent! Gradual! Gradual, fiecare pachet de reforme, fiecare destructurare instituțională, fiecare lichidare juridică a infractorilor politico-economici, se abordează separat, în timp, separând aliații unui anume pachet de reforme, de adversarii altui pachet de reforme, adunându-i apoi la un loc pentru a susține un alt pachet de reforme, pentru ca în final, întreaga operațiune reformistă să fie aprobată și susținută politic și civic.
Fără această gradualitate chinuitoare uneori, fără această abilitate politică obligatorie, fără această prudență și separare tipică exercițiului conservator, șansele unei reforme reale și atât de necesare a societății, pe care conservatorii să o pună în practică, se pot diminua dramatic.
Voi reveni.
COMMENTS