Timp de citire: 3 minute Starea de tensiune societală, polemica publică din ce în ce mai necordială și conflictul declarat dintre apologeții ideolo
Timp de citire: 3 minute
Starea de tensiune societală, polemica publică din ce în ce mai necordială și conflictul declarat dintre apologeții ideologiei neomarxiste, pe de o parte și gânditorii și din ce în ce mai rari, din nefericire, politicieni autentic conservatori, pe de alta, comportă două constatări declanșatoare, sper, de atitudini, acțiuni și politici faste, venite din partea celor neconvertiți la religia corectitudinii politice a Noii Stângi.
Prima constatare ar fi aceea, pe care o voi explica prin cuvintele de o tulburătoare actualitate, ale lui Franz Kafka, din celebrul roman “Procesul”. Anume că există deja în Justiție, adică zone bine conturate în Justiția unională și internațională, dacă nu aservite comandamentelor Stângii, cel puțin amice acestor comandamente. Ceea ce este nu grav, ci extrem de grav din perspectiva principiului independenței Justiției.
În culisele acestor instanțe, afirma vizionar Kafka, în culisele condamnărilor, amenzilor și avertismentelor se află “o uriașă organizație, o organizație care plătește nu numai paznici venali, inspectori și judecători (…) nerozi, dar mai întreține și judecători de rang înalt și foarte înalt, cu numeroasa și inevitabila lor suită de valeți, de scribi, de jandarmi și alți auxiliari, poate chiar și călăi (…).
Iar sensul acestei mari organizații, în ce constă!? În a aresta oameni nevinovați, cărora li se in tentează procese stupide”.
În fața acestei ofensive juridice internaționale, dar și naționale, prefigurate cutremurător de marele scriitor în metru presupus absurd, dar devenit, iată, absolut normal, Dreapta conservatoare și toți cei care refuză să renunțe la libertăți, la gândire critică, la drepturi, tradiții și credință creștină, au obligația să se opună prin acțiuni publice, acțiuni civice și acțiuni în instanță.
A doua constatare, sper declanșatoare de acțiuni de rezistență robustă anti-neomarxistă, pleacă de la un adevăr și mai grav, tipic tuturor ideologiilor cu proiecție autocrată. Anume, de la contradicția ireconciliabilă, îndrăznesc să afirm, între mentalitatea și practica acestor ideologii ale Stângii, ranforsate instituțional, precum cea a “corectitudinii politice”, care vin în coliziune cu imperativele propriei conștiințe a omului și cu însăși definiția sinelui individual și a adevărului personal.
Din această confruntare, autoritatea instituțională nu vrea și nu își propune să iasă învinsă. Nicidecum. Ea va trece, mai degrabă mai devreme decât mai târziu, la impunerea “adevărului” ei, inventat, folosind forța legii strâmbate, reformate ideologic, forța acordata astfel idioților utili și propagandiștilor de serviciu și, categoric, trupelor de asalt – de tip ANTIFA și BLM și Jachetele Galbene și tuturor speciilor de activiști marxiști, excitați ideologic până la paroxism – pentru a anihila adevărul personal al individului. Nu mai este, deja, vorba de nici o armonizare și nici de vreun compromis și nici despre dezbatere sau cordiala polemică.
Dreapta conservatoare va trebui să găsească, așadar, în cel mai scurt timp strategiile eficiente pentru a descuraja, a contracara și a anihila o atare evoluție, dacă nu cumva… Revoluție.
Dreapta este obligată să pornească ea însăși o contrarevoluție culturală, tradițională, politică și științifică, altoită Creștin, dacă are cumva în vedere să mai conteze în vreun fel în realitatea națională și unională.
Altfel, îmi este teamă că Justiția și Instituția puterii vor înregimenta individul și vor masifica și omogeniza societatea, întru pășirea în Minunata Lume Nouă în care nu vom mai deține absolut nimic – nici libertăți, nici drepturi, nici limbaje, nici amintiri, nici familie, nici proprietăți, nici locuri de veci, nici viață privată, nici bani reali, nici responsabilități… și, astfel, vom fi fericiți, aliniați, monitorizați și dezumanizați în drumul implacabil spre ecologicul și nediscriminatoriul crematoriu.
Altfel, nu mai avem decât sa ne îndreptăm în zbor, spre acest Leviathan neocomunist hipertehnologizat, implementat cu forța seducției financiare și sub amenințarea gratiilor pentru neconformi, de către binomul Stat – Corporații Big Tech, în aplauzele frenetice ale mainstream media.
Somn ușor!
COMMENTS