HomeActualități Americane

De ce ar mai avea cineva încredere în președintele Biden după asta?

De ce ar mai avea cineva încredere în președintele Biden după asta?

Timp de citire: 3 minute Recent, președintele Joe Biden și democrații au crezut că i-au tras pe sfoară pe republicani atunci când președintele a an

Timp de citire: 3 minute

Recent, președintele Joe Biden și democrații au crezut că i-au tras pe sfoară pe republicani atunci când președintele a anunțat că va sprijini acordul bipartizan privind infrastructura, pentru care s-au dus negocieri de-a lungul mai multor săptămâni.

El a specificat însă că-și va da semnătura doar dacă gargantuanul său „American Families Plan“ este aprobat, de asemenea, folosind procesul de reconciliere, informează Rick Moran într-un articol PJ Media.

Cu alte cuvinte, Biden a spus că nu va aproba un acord despre care tocmai declarase că îl va sprijini. Republicanii au considerat asta un joc de-a șoarecele și pisica, ceea ce a și fost, cu siguranță. Și au reacționat furios.

De fapt, criticile au amenințat să distrugă nu numai acordul bipartizan, ci și orice șansă avută vreodată de Biden pentru adoptarea American Families Plan. Ulterior, Biden a făcut o întoarcere de 180 de grade și a anunțat că va semna acordul bipartizan, chiar dacă proiectul de lege mai costisitor nu va ajunge niciodată pe biroul său.

„Ca să fie clar: acordul nostru bipartizan nu îi împiedică pe republicani să încerce să distrugă propunerea mea – American Families Plan; totodată, ei nu ar trebui să obiecteze la eforturile mele susținute de a adopta acest proiect de lege și alte propuneri pe aceeași temă.“

Citește și Planul lui Biden privind serviciile de îngrijire a copiilor este exact ceea ce NU doresc majoritatea mamelor

El a recunoscut că declarațiile sale „au creat impresia că ameninț cu veto exact planul cu care tocmai fusesem de acord, și nu asta era intenția mea, cu siguranță.“

Potrivit Washington Post:

„Nu era clar dacă declarația lui Biden va reînvia elanul din spatele fragilei înțelegeri pe care a prezentat-o triumfător de curând, împreună cu cinci democrați și cinci republicani care o realizaseră. Mulți democrați liberali au precizat că vor sprijini acordul bipartizan doar dacă cealaltă propunere bugetară, mult mai mare, va fi adoptată în același timp. Unii democrați sunt îngrijorați mai ales de faptul că pachetul bipartizan nu conține suficiente măsuri privind schimbările climatice.

Episodul acesta ar putea fi unul rușinos pentru Biden, care s-a lăudat adesea cu talentul său de negociere și abilitatea înnăscută de a percepe Congresul, după cei 36 de ani petrecuți în Senat. Și ar putea complica demersurile președintelui pentru a aproba orice porțiune a planului său de infrastructură.“

Biden are nevoie de toți cei 50 de senatori democrați pentru a înainta cu planurile sale bugetare folosind metoda reconcilierii. În prezent, el nu are susținerea celor 50. Senatorii Joe Manchin și Kyrsten Sinema nu au indicat până acum că ar sprijini vreun proiect de lege de reconciliere pe linie de partid. Iar în propunerea privind schimbările climatice există elemente pe care unii democrați din statele producătoare de energie cu greu le vor susține.

În concluzie, șansele lui Biden de a determinat întregul grup parlamentar democrat din Senat să-i susțină demersurile de reconciliere sunt mai mici de 50-50.

Aliații lui Biden din Stânga radicală sunt furioși acum că a separat soarta proiectului de lege bipartid de Planul pentru familii. Consideră lucrul acesta drept o trădare, după săptămâni în care și-au păstrat calmul legat de orice cooperare a lui Biden cu republicanii. Ei o consideră o pierdere de timp – și exact la fel gândesc și republicanii. Este greu de finalizat ceva cu un sistem legislativ atât de segregat.

În ceea ce-i privește pe republicani, nu se știe dacă există în prezent 10 senatori republicani care ar vota pentru dezbaterea proiectului de lege bipartizan. Dacă GOP nu primește asigurări solide de la Biden că va semna proiectul de lege, orice ar fi, republicanii îl vor trimite la plimbare.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0